A fost consilierul premierului Dăncilă, iar acum e sfătuitorul lui Vâlcov: „V-ă mențin interesul”, „Să aflii adevărul”, „Nu crede-ți”

12
376

Elena Baltag Kuzmanovic (foto) este un personaj mai bine cunoscut de cei care lucrează în Consiliul Județean Neamț, cea mai importantă instituție publică din județ, condusă de inculpatul pentru fapte de corupție Ionel Arsene. Timp de șase luni, „doamna Elena”, cum era alintată de apropiații lui Arsene, a prestat ca voluntar la Consiliul Județean Neamț, având încheiat, în acest sens, un contract. În februarie 2017, în urma cererii insistente a publicației atacul.ro către Consiliul Județean Neamț ca Elena Baltag Kuzmanovic să-și prezinte CV-ul, contractul de voluntariat nu a mai fost prelungit, iar „doamna Elena” a părăsit instituția. Ulterior, Kuzmanovic a mai fost văzută pe la Consiliul Județean Neamț, dar și la Bacău, unde a apărut într-o filmare în care se vedea cum îl așteaptă pe Ionel Arsene la ieșirea din sediul Curții de Apel Bacău, unde se judecase contestația sa împotriva prelungirii mandatului de arestare emis de DNA Bacău. În iulie 2018, Elena Baltag Kuzmanovic apare într-o funcție importantă, consilier în cadrul Aparatului propriu de lucru al premierului Viorica Dăncilă. Nu stă aici prea mult, iar după cinci săptămâni devine consilier la Cabinetul Consilierului de Stat Darius Vâlcov, alt inculpat pentru fapte de corupție.

Informația a fost publicată în atacul.ro în urmă cu două zile, dar nu a fost pe placul Elenei Kuzmanovic. Mai exact, aceasta ne-a reproșat că fotografia care însoțea articolul ar fi fost aranjată cu Photoshop, lăsând să se înțeleagă că acest lucru l-am fi făcut noi. Bineînțeles că fotografia, asa cum a fost ea postată, a fost preluată de pe contul de Facebook al Elenei Baltag Kuzmanovic în urmă cu aproximativ 2 ani, cum se poate vedea și din captura de mai jos. Între timp, „doamna Elena” și-a sters fotografia respectivă din contul de Facebook. 

Așadar, i-am răspuns „voluntarului cu Porche” că fotografia este preluată de pe contul său de Facebook și, cum ne acuzase că am distorsionat realitatea, i-am solicitat să ne spună care este adevărul în ceea ce o privește, dacă tot a adus vorba de realități. Au urmat două mesaje agramate care, în niciun caz, nu fac cinste unui om care a ocupat și ocupă funcții importante în instituții ale statului: „Să aflii adevărul”, „Nu crede-ți”, „V-ă mențin interesul”. Vorbim de omul care a consiliat-o pe Viorica Dăncilă, iar acum îl sfătuiește pe Darius Vâlcov.

 

Două terenuri, trei case, un Porche Cayenne  și o familie, întreținute cu 2.400 de lei pe lună

În cele șase luni de voluntariat (august 2016 – februarie 2017) la Consiliul Județean Neamț, aproape de fiecare dată când ajungea la sediul CJ-ului, Elena Baltag Kuzmanovic cobora dintr-un Porsche Cayenne, spre uimirea angajaților. Puțini au fost cei care au știut ce hram poartă, cei mai mulți dintre bugetari știind-o de „doamna Elena” din biroul Oanei Bulai, administratorul public al Consiliului Județean Neamț din acea perioadă. Când Ionel Arsene lipsea, și a lipsit mult pentru că, sanchi, era în căutare de fonduri pe la București, „doamna Elena” tăia și spânzura în Consiliul Județean, făcea strategii, fără ca nimeni să o întrebe din ce pozitie se erija drept șefă. La solicitarea atacul.ro, Consiliul Județean Neamț a comunicat că „doamna Elena” are contract de voluntar, moment în care au apărut , firesc, semne de întrebare. Pe bună dreptate, angajații au început să mârâie, nemulțumiți fiind că un voluntar le dicta ce să facă, fără să-și asume responsabilitatea pentru deciziile luate.

La puțin timp după dezvăluirile din atacul.ro, Elena Baltag Kuzmanovic a plecat de la Consiliul Județean Neamț, pentru că i-a expirat contractul de voluntar. Asta, oficial! Nimeni nu a reușit să explice de ce Kuzmanovic nu s-a angajat pe un post la Consiliul Județean Neamț (că sigur se găsea unul și pentru ea) și a acceptat calitatea de voluntar. Dacă îi analizăm declarația de avere completată în august 2018 și valabilă pentru 2017, veniturile „doamnei Elena” au fost mai mult decât modeste, așa că o leafă de bugetar i-ar fi prins bine. Calitatea de administrator la firma Kubert HPS SRL, firmă care a vândut Spitalului Județean Neamț, dar si unor primării și școli din județ, aparate de filtrat apa, i-a adus Elenei Kuzmanovic un venit total de 12.640 lei, adică 1.053 lei/lună. Soțul, Rajko Kuzmanovic, a câștigat, tot în 2017, 12.180 lei de la Nobel Corporation Eastern Europe SRL și 3.568 lei de la Memo Consult KR SRL. Vorbim de un venit lunar, în medie, de 1.312 lei. Deci, familia Kuzmanovic și-a întreținut proprietățile pe care le deține (două terenuri, trei case) și bolidul de lux, cu un venit de nici 2.400 de lei/lună al celor doi soți. În aceste condiții, „doamna Elena” a acceptat să presteze la CJ Neamț fără a fi remunerată. Interesant, nu?

Daniel MURARU

Citeste si:

Fostul voluntar cu Porsche de la CJ Neamț, consilier al inculpatului Darius Vâlcov. Husaru, pe lista celor bine plătiți de două companii de stat

 

12 comments

  1. Decit io 28 martie, 2019 at 13:28 Răspunde

    Vre-au decit si io sa v-a mentiu viu intere-sul pentru acest judet daca tot sunte-ti in cabinetu lu Darius, care il cunosc normal ca-s l-a prefectura cu lucru, io cunosc pe oricine e mare in tara asta!
    Duamna puate sa va apleca-ti si asupra problemilor cu care se cunfrunta spitalu, ca cind am fost internat nu am baut apa cu flitru de care a-ti vindut ! v-a sta fuarte bine nu baga-ti in seama pe rautaciosi! E mult-a invidie pe lume

  2. Alina 28 martie, 2019 at 13:45 Răspunde

    Doamna prezentata in articolul de mai sus nu este decit o analfabeta care ingrosa rindurile celor care sfideaza oamenii muncitori, cinstiti si cu bun simt din aceasta tara. Ipocrizia este ca primeste salar din bani publici. Acea suma de 2400lei pe care o primeste lunar cu titlu de salar, nu ajunge nici pentru albirea dintilor intr-o luna de zile, daramite sa poata trai decent. Fara sa fiu carcotasa, intuiesc cam de unde-i provin resursele banesti. Dupa cum rezulta din documentele publicate in presa, “colaborarea” cu Arhiepiscopia Romanului si Bacaului si “nestramutata” credinta in cele ceresti au evidentiat-o, asigurandu-i un loc de munca “binecuvantat”. Cum nu toti romanii de rand incap in “sanul” lui Dumnezeu, nu ne ramane decit sa ne asazam la rand, asa cum erau cozile la Caritas odata. Poate, poate vom prinde si noi o bucata de carne macra. Daca nu reusim nici asa sa primim un post pe la Guvernul Dancila, macar sa asteptam o sacosa cu ulei, zahar, bulion expirat, taitei mucegaiti, o ruleta, o cutie de chibrite sau o bricheta, o cutie de carne vita cu seu, o data la 4 ani. Vedem care ne-o fi norocul la fiecare. Am uitat sa va spun ca uneori sacosa mai continea si malai expirat sau faina maturata de pe jos, apoi ambalata. Alteori se mai puneau in sacose si pungi cu orez, vai mama lui. Cam asta merita poporul roman, din punctul de vedere al Guvernului Dancila. Pungile pe care le trimitea odata Guvernul Boc erau si mai sarace in continut. Acum putem sa consideram ca am facut oarece progres. Doamna Elena, cea care ne arata in poza de mai sus ce dinti albi are( merge la destist cu leafa de 2400 lei) este emblematic reprezentantul unei clase care trebuie sa dispara de pe scena politica romaneasca. Acest deziderat nu se poate realiza decit prin votul intelept al romanilor.

  3. Elena Baltag Kuzmanovic 28 martie, 2019 at 22:39 Răspunde

    Ei hai ca imi place
    Deja simt cum frustrarea si impotenta va conduc gandurile
    Ma gandesc ca plata facturilor lunare o faceti tot din munca de ziarist cu 3 like-uri
    Cam cat o fi costat acest articol ???
    Cam tot atat ca si celelalte pline de mizerii si puroi infect aruncate de un om lipsit de potential care nereusind altfel in viata se erijeaza in aparator al banului public
    Pe bune???
    O oglinda in baie aveti???

  4. cititor 29 martie, 2019 at 07:53 Răspunde

    SA O FELICITAM PE MADAMA ASTA CUM SI DL GIORNALISTU BALANESCU FELICITA UN NOROCEL PENTRU INTELIGENTA SI DESCURCAREALA CA SARACA VOLINTIRĂ A MUNCIT DIN GREU PENTRU PROPASIREA HOȚIILOR
    PAI DACA NEA JURNALISTU FELICITA UN INFRACTOR DESI NU AR FI PRIMUL CA E VECIN DE VILA CU UN AL (***) PUSCARIAS DEGEABA SCRIE EL ARTICOLE
    IAR MADOAMNA ASTA E INCA UNA LA NUMARUL MARE DE ȚEPARI CE NE MAI MIRĂ

  5. Alina 29 martie, 2019 at 23:15 Răspunde

    Doamna care face obiectul acestui articol s-a cam sifonat dupa aparitia comentariului scris de Alina. O asigur pe domnia sa de faptul ca, pentru acceptarea articolului, nu mi s-au pretins bani sau alte favoruri, nu am fost nevoita sa pozez pe la sindrofii alaturi de politicieni. Nici fustrarea nici impotenta nu-mi conduc gandurile. Nu am de ce sa invidiez un astfel de om. Sint suficient de realizata si nu trebuie sa privesc peste umar cind merg pe strada. Mi-am cladit existenta pe valori morale sanatoase si nu-mi voi pleca niciodata privirea. Cat despre faptul ca l-a jignit pe administratorul acesti ziar de investigatii, este un comportament tipic parvenitului fara substanta.

  6. mihnea1 1 aprilie, 2019 at 20:38 Răspunde

    Vai tu, Elena, ce desteapta esti. Parca ai fi urmat cursuri de dezvoltare personala impreuna cu cealalta parvenita cu experienta in tenebrele Tarii Soarelui Rasare. “Deja simt cum frustrarea si impotenta va conduc gandurile”. Daca ai fi urmat la nivel profi asemenea cursuri ai fi inteles ca o asemenea exprimare nu releva decat trairi ale emitentului, fie si la nivelul subconstientului. Adica o individa parvenita, plina de frustrari dupa o copilarie traita intr-o saracie lucie, care te confrunti in prezent cu o gasca de impotenti in jurul tau. Faci referiri dese la bani, in acceptiunea ta totul rezumandu-se la sume. E normal cand faci parte dintr-un grup organizat al carui unic interes il reprezinta furtul din banul public. Cum sa nu reprosezi asta unui jurnalist, spunandu-i ca se erijeaza in aparator al banului public. E normal cand asemenea articole iti afecteaza direct intentia de a fura. Mai departe, expresii precum puroi, persoana fara potential, nu sunt decat invective (nu injective, tovarase Badalau) care arata foarte clar ca tot ce face acest jurnalist te afecteaza grav. Sunteti bolnavi de ura. Si incheiati, cum altfel, cu o invitatie in baie, precum mentorul vostru daddy.

  7. Dreptate 3 aprilie, 2019 at 10:37 Răspunde

    Am credinta sincera ca se va mai naste, daca cumva nu se afla in viata, un al 2 lea Maresal Antonescu…in 1924 radeau de Hitler ca a scos Mein Kampf…ce a scris el acolo…9 ani mai tarziu se adeverea…nu radeti si voi, ca drumul spre dictatura al tarii si europei e extrem de aproape si tot din Germania se va naste…

  8. Adriana 9 aprilie, 2019 at 18:29 Răspunde

    Din surse sigure, Doamna este propunere PSD de secretar de stat la culte,jenant.Oare cit a mai dura IMPOSTURA in tara asta?O astfel de persoana in orice societate normala nu are ce cauta in aceste pozitii ,prin care
    a trecut

  9. NEMTEAN 27 august, 2019 at 19:01 Răspunde

    O (***) notorie , umflata cu pompa , cu tupeu fantastic, care pupa poalele “inaltilor ierarhi”, infipti pe posturi de securitate si alte interese !

    Ne este sila de asemenea mizerii /farisei care se ascund sub masca unei credinte false , interes pur!!!

  10. anca 24 mai, 2020 at 10:42 Răspunde

    vai vai…analfabeta asta a ocupat asemenea functii..stand alaturi de generali, de ingineri sau economisti????jenant…oare stie sa vorbeasca, fara greseala, in limba romana???Oare ce dracu a avut de oferit incat toata lumea a ajutat-o sa evolueze pe scara importantei sociale, sa fie biserica ?

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.