Ce gogoși mai vinde ministrul Transporturilor

3
120

Răzvan Cuc, proaspătul ministru al Transporturilor despre care fostul premier Tudose spune că a fost un exemplu „despre cum poți să fii ministru și să nu faci nimic”, revine astăzi în județul Neamț. Cuc, care este membru PSD Neamț, fentând astfel acceptul pentru nominalizarea la Transporturi din partea organizației PSD Giurgiu, unde se află în conflict deschis cu președintele Bădălău, va inspecta, alături de Ionel Arsene, tronsonul DN 15 Bicaz – Poiana Largului și tronsonul Piatra Neamț – Bacău. Răzvan Cuc a mai fost în astfel de inspecții în luna septembrie 2017 (foto), când a promis că podul de la Preluca va fi reparat până la finele anului și că vor începe demersurile pentru reabilitarea tronsonului Bicaz – Poiana Teiului. Dacă aceste două promsiuni au rămas la acest stadiu, o alta, privind reabilitarea drumului național care face legătura între Bicaz și Lacu Roșu, a fost îndeplinită, modernizarea tronsonului respectiv fiind finalizată până la finele anului 2017. În ceea ce privește reparația podului de la Preluca, despre care ministrul Transporturilor și Ionel Arsene spuneau că se va rezolva până la finele lui 2017, putem spune că lucrarea nu a fost finalizată nici în prezent. Astfel, constructorul urmează să intervină și pe sensul de mers dinspre Piatra Neamț spre Bicaz, ceea ce se va întâmpla, cel mai probabil, în această primăvară. În ceea ce privește DN 15 Bicaz – Poiana Teiului, din informațiile noastre nu s-a întâmplat nimic, deși Cuc promitea, în septembrie 2017, că până la finele acelui an vor fi alocate fonduri pentru procedura de proiectare și execuție. Probabil, Cuc și Arsene vor promite din nou că acest drum va fi reabilitat, așa cum au făcut și acum un an și jumătate. Același lucru se va întâmpla cu DN 15 Bacău – Piatra Neamț, despre care o să ni se promită că vom avea drum expres. Să nu uităm ca politicienii se află în campanie electorală și nu-i doare gura să promită. Dacă nu au fost în stare să repare un pod în 6 ani, îi mai crede cineva că o să modernizeze sute de kilometri de drum?

Daniel MURARU

Citeste si:

Minciunile anului. Asaftei: Axialul va fi refăcut până la finele lui 2017! Arsene: Podul de la Preluca va fi reparat!

Peste 200.000 de euro costă reparațiile podului de la Preluca. Sunt șanse mari ca lucrarea să nu fie finalizată la termen

Bani în plus pentru podul de la Preluca. Motivul: schimbarea soluției tehnice

 

3 comments

  1. Alina 1 martie, 2019 at 13:13 Răspunde

    Daca inspectam de sus judetul Neamt, observam ca, periodic se traseaza autostrazi si drumuri refacute. Cind coborim cu picioarele pe pamint, imaginea este dezolanta. Constatam ici, colo reparatii facute de mintuiala, numai cind ploua afara. Lucrari rudimentare executate cu “tehnologii” din evul mediu. Faptul ca ni se promit “gogosi” numai in perioadele premerga- toare “sezonului electoral” nu mai este un secret pt nimeni. Ceea ce este inspaimintator consta in faptul ca, pe masura ce se maturizeaza generatiile de localnici ai judetului, numarul celor care cred cu seninatate in minciunile si vorbele goale ale coalitiei PSD-ALDE, creste spectaculos, din nefericire nu in sensul bun. Drept martisor, inculpatul Arsene s-a gindit sa ofere localnicilor, o “gogoasa” reincalzita. Ar fi fost bine sa o guste prima data domnia sa, si apoi sa fie livrata publicului.

  2. mihnea 3 martie, 2019 at 14:46 Răspunde

    Soseta nu a fost in stare sa termine in 3 ani un podet de 20 m ca cel de la Preluca si cica va face un drum expres de 60km. Poate doar baba aia din CL care nu stie nici ce masina are in curte il poate crede, Victorita.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.