Ministrul Transporturilor și-a pus prietenul să-l reprezinte în relația cu Portul Constanța. Este un fost ofițer SRI, proaspăt pensionat
Nici nu i s-a uscat bine cerneala pe decizia de pensionare, că Mihai David, fost ofițer al Serviciului Român de Informații (SRI), Direcția Regională Iași, și-a găsit un nou job. E tot la stat, dar nu oriunde, ci la Ministerul Transporturilor și Infrastracturii, unde ministru este nemțeanul Ciprian Șerban, pe care prietenii îl alintă „Suculeț”. Acesta este cel care l-a însărcinat pe fostul ofițer de informații să-l reprezinte în relația cu Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime Constanța” S.A., care se află în subordinea Ministerului Transporturilor.
Legături de prietenie și contracte bănoase cu statul
Numirea lui David într-o poziție atât de importantă în cadrul unui obiectiv strategic al României, unde interesele sunt direct proporționale cu volumul de marfă tranzutată, are la bază o strânsă și lungă prietenie pe care o are cu Ciprian Șerban. De altfel, este de notorietatea relația de prietenie dintre Șerban și familia David, ministrul Transporturilor și fostul ofițer SRI fiind văzuți, de-a lungul timpului, des la Pensiunea Dor de Han din Borlești, controlată de soții Mihai și Daniela David.
Foto: Mihail David (Facebook)
Daniela David este un personaj cunoscut de cititorii atacul.ro, pentru că, tot pe filiera Șerban, a fost numită secretar de stat la Ministerul Muncii. Deși în trecut a avut probleme grave cu legea, fiind prinsă că a devalizat bugetul asigurărilor de șomaj, a fost numită secretar de stat în martie 2025 și eliberată din funcție șase luni mai târziu.
Familia David controlează firma DMC Trade Construct SRL, care, în ultima perioadă, a încheiat contracte bănoase cu instituții de stat (pachețele pentru elevii de la Școala Rediu, servicii de catering la Căminul pentru Persoane Vârstnice Roznov etc).
Nimic fără SRI
Mihai David nu este singurul fost ofițer de informații la serviciile căruia au apelat diverse personaje ajunse vremelnic în funcții cheie. Se poate spune chiar că este o modă printre decidenți să aibă în garnitura de consilieri măcar un fost ofițer de informații sau un fost angajat MAI.
De-a lungul timpului, atacul.ro a arătat cum fostul șef al SRI Neamț, Laurențiu Rusu, a fost numit consilier la Cabinetul Secretarului de Stat, Gelu Puiu, din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în perioada în care ministerul era condus de liberalul Costel Alexe.
Alin Lehăduș, directorul Societății de Transport Public Neamț SA (fosta Troleibuzul), și-a luat consilier, când era viceprimar al municipiului Piatra-Neamț, un fost ofițer SRI – pe Octavian Georgescu. Acesta îl consiliază și în prezent, fiind angajat al firmei de transport.
Iulian Pricop, fostul șef al Serviciului de Protecție Internă Neamț, este și el un exemplu de fost ofițer de informații care s-a pensionat și s-a angajat tot la stat. Pricop este consilierul personal al primăriței de Dumbrava Roșie.
D.MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.










O tara capturata…
Ce alegeri ar putea face un ministru fara scoala?
Aveti raspunsul la intrebarea cui datoreaza Romania tot raul de astazi!
Și uite așa, la umbra acestui tip de ofițeri patrioți s-a vândut România la bucată. Tot așa au sprijinit politicieni dubioși să ajungă în funcții cheie pentru că ulterior să prospere doar ei, mai puțin țara.
Ofiter Directia Regionala Iasi, nu Neamt