Amărâții cu ajutor social, șomerii și călugării, obligați să depună Declarația unică și să-și achite contribuția la Sănătate. De câți bani au nevoie

0
1915

Mai multe categorii de persoane exceptate, în trecut, de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) sunt obligate ca, din această lună, să achite contribuția dacă vor să beneficieze de serviciul public de sănătate.

Astfel, începând cu 1 august 2025, odată cu intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr.141/2025 privind unele măsuri fiscale, nu se mai regăsesc în categoria persoanelor exceptate de la plata CASS:

  • soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
  • persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 , privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr.51/1993 precum și prin alte legi speciale, care sunt menționate la art.154, alin.(1) lit.d) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările si completarile ulterioare;
  • persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, pentru aceste drepturi băneşti;
  • persoanele care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concediu pentru creşterea copilului potrivit prevederilor art. 2 şi art. 31 din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru drepturile băneşti acordate de aceste legi;
  • persoanele fizice care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aceste drepturi băneşti;
  • personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte;

O nouă secțiune în Declarația unică

„Potrivit dispozițiilor OPANAF nr.1929/30.07.2025 (MO nr/31.07.2025) , în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice , la Capitolul II a fost introdusă Secțiunea 2 – Date privind CASS datorată de către persoanele fizice pentru persoanele aflate în întreținere potrivit art.182^1, iar declaratia unică se completează pentru una sau mai multe persoane aflate în întreținerea contribuabilului, respectiv soțul, soția și părinții fără venituri proprii. Pot opta pentru asigurarea persoanelor aflate în întreținere la sistemul public de sănătate , persoanele fizice care realizează venituri din: salarii și asimilate salariilor, pensii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuale, din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III din Codul Fiscal, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură, investiții, venituri din alte surse, indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din OUG nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aferente concediilor medicale pentru codurile de indemnizaţie 01, 07 şi 10, indemnizaţii de şomaj acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, indemnizaţii lunare acordate potrivit art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 31 alin. (2) din OUG nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ajutorul de incluziune şi ajutorul pentru familia cu copii acordate potrivit Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare, drepturi băneşti acordate potrivit actelor normative prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f^9). din Codul Fiscal”, potrivit Fiscului.

2.430 de lei/an, în două tranșe

Pentru anul 2025, în situația de mai sus, CASS datorată se determină prin aplicarea cotei de 10% la valoarea a 6 salarii minime brute pe țară în vigoare la 01.01.2025 (6 X 4.050 lei), rezultând CASS de plată de 2.430 lei.
Persoanele fizice aflate în întreținere dobândesc calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate de la data depunerii declaraţiei unice , iar calitatea de asigurat încetează la expirarea a 12 luni de la data depunerii declaraţiei unice.
Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate pentru fiecare persoană pentru care se exercită opţiunea, în sumă de 2.430 lei în anul 2025, se efectuează în două tranşe:

  • 25% din CASS datorată, la data depunerii declaraţiei unice prin care se exercită opţiunea;
  • 75% din CASS datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opţiunea.

Calitatea de asigurat pentru soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate, încetează la data de 1 septembrie 2025, dacă nu obţin până la această dată calitatea de asigurat.

Au, n-au, trebuie să plătească

Persoanele fizice care nu realizează venituri și nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata CASS pot opta pentru asigurarea la sistemul public de sănătate, în cursul anului 2025, prin completarea Capitolului II, Sectiunea 1 din Declarația unică.

CASS datorată este în sumă de 2.430 de lei, iar modalitatea de plată a CASS se efectuează în două tranșe:

  • 25% la data depunerii declaraţiei unice;
  • 75% până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opţiunea.

(Sursa foto: apropo.ro)

N.R.

 

CITEȘTE ȘI: 

Nu plătesc niciun ban la sănătate, dar beneficiază de serviciile sistemului

Cum se împart cheltuielile spitalelor: 80% cu personalul, 6% cu pacienții

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.