Nu plătesc niciun ban la sănătate, dar beneficiază de serviciile sistemului

1
3593

Cu un deficit periculos, de peste 2,75 de miliarde de lei, înregistrat la finele lunii noiembrie 2024, Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) continuă să susțină o plajă foarte largă de persoane. 

Potrivit Codului Fiscal, actualizat săptămâna trecută, nu mai puțin de 20 de categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. 

Este vorba despre copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi, absolvenţii facultăţilor de medicină, stomatologie, farmacie, dar nu mai mult de 6 luni de la absolvirea facultăţii, studenţii-doctoranzi, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti. Prevederea se aplică inclusiv în cazul tinerilor de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, elevi, ucenici sau studenţi, respectiv în cazul studenţilor-doctoranzi, înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ liceal/şcoală profesională sau instituţie de învăţământ superior, după caz, acreditată, din altă ţară. 

Exceptați de la plata contribuției de sănătate sunt și tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului, dar și soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate.

Totodată, nu contribuie la sistemul de sănătate nici persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, magistrații care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945 – 1989, persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, veteranii de război, invalizii și văduvele de război, persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961. De exceptarea de la plată beneficiază și persoanele prevăzute în Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977, potrivit Codului Fiscal.

De asemenea, sunt exceptate și persoanele cu handicap, bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, femeile însărcinate și lăuzele, persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv, precum şi pentru veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală, persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, dar și persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale.

În aceeași categorie intră și persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit legii, pentru aceste drepturile bănești, persoanele care se află în concediu de acomodare, în procedura adopției, în concediu pentru creșterea copilului, dar și persoanele fizice care beneficiază de ajutor social. 

 Nu plătesc contribuție de sănătate nici persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile penitenciare, persoanele reținute, arestate sau deținute care se află în centrele de reținere și arestare preventivă organizate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum și persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate.

Lista persoanelor exceptate de la plată continuă cu străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii, personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte, victimele traficului de persoanevoluntarii care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență voluntare și cu donatorii de celule stem hematopoietice care au donat pentru un pacient neînrudit sau înrudit, pentru o perioadă de 10 ani de la donare. 

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.