Primăria Dumbrava Roșie: majorări salariale și cheltuieli ilegale cu deplasarea la cursuri a angajaților, achiziții directe pe lângă lege și taxe neîncasate

1
6958

Cheltuirea eficientă a banilor publici este ultima grijă pe care o au cei bine remunerați de stat ca să administreze judicios aceste fonduri. Aceeași situație este întâlnită și în cazul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, unde salariații, de cele mai multe ori, lucrează pe lângă lege, fie din necunoaștere, fie din indolență. Nu există control efectuat de auditorii Camerei de Conturi Neamț care să ducă la o altă concluzie.

 „Situațiile nu oferă o imagine reală și fidelă”

La Primăria Dumbrava Roșie, spre exemplu, auditorii au descoperit nereguli cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare ale unității administrative teritoriale. În opinia acestora, „situațiile financiare consolidate ale entității nu oferă o imagine reală și fidelă a activelor, datoriilor și patrimoniului Comunei Dumbrava Roșie”, arată raportul de audit emis, luna trecută, de Camera de Conturi Neamț.

Au mărit ilegal salariile mai multor angajați

Verificările, care s-au axat pe anul 2023, au scos în evidență mai multe nereguli, una dintre acestea fiind acordarea ilegală a sumei de 80.717 de lei, la care se adaugă contribuția asigurătorie pentru muncă, de 1.816 lei, în urma stabilirii eronate a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor și a altor drepturi în cazul funcționarilor publici, personalului contractual sau care ocupă o funcție de demnitate publică.

Practic, în cazul a trei angajați, indemnizația de concediu de odihnă le-a fost majorată ilegal cu suma de 1.310 lei, primărița comunei a primit cu 3.910 lei mai mult din cauza aplicării unui procent necorespunzător numărului de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă, aflate deja în implementare.

Totodată, persoana desemnată cu aplicarea vizei de control financiar preventiv a primit cu 1.475 de lei mai mult în urma majorării ilegale a salariului de bază, în timp ce 73.810 lei au fost acordați ilegal, fără bază legală, drept spor pentru condiții de muncă, asistenților personali angajați ai Primăriei Dumbrava Roșie.

Deplasarea angajaților la cursuri plătită ilegal

Mai mult, auditorii au descoperit și alte plăți ilegale în sumă de 60.078 de lei, bani care au reprezentat cheltuieli cu deplasarea în cazul angajaților care au participat la cursuri de pregătire profesională, la care se adaugă majorări de întârziere de 9.349 de lei.

Atacul.ro constatat că, în cursul anului 2023, mai mulți angajați ai primăriei au urmat astfel de cursuri, acestea desfășurându-se cu preponderență în hoteluri din stațiunile de pe litoral – Mamaia și Venus, Băile Felix, Poiana Brașov. Cursanților le-a fost achitată cazarea, precum și cursul. În cazul deplasării lor, auditorii publici externi au stabilit că nu s-a procedat corect, așa că banii trebuie recuperați.

În ultimii ani, prefecționarea bugetarilor în perioada estivală a devenit un obicei în România, anual fiind cheltuite sume imense pentru cazarea și cursurile pe care le urmează.

În toate aceste cazuri, auditorii i-au recomandat conducerii Primăriei Dumbrava Roșie să extindă verificările asupra tuturor operațiunilor economico-financiare din categoria cheltuielilor de personal pentru „stabilirea întinderii prejudiciului produs entității, înregistrarea în evidența contabilă și recuperarea integral a sumelor achitate în mod nelegal”, termenul limită fiind stabilit pentru data de 30 septembrie 2025.

Achiziții directe peste plafonul legal

În timpul verificărilor situațiilor financiare, a fost identificată și efectuarea de achiziții directe de bunuri pe lângă lege, prin depășirea plafonului legal, valoarea fiind de 462.555 de lei.

De asemenea, auditorii au constatat că au fost indisponibilizate unele fonduri bugetare, în mod nejustificat, prin „nerecuperearea avansurilor achitate în cursul anului 2023, în sumă de 45.933,99 de lei nejustificate până la finele anului prin bunuri achiziționate și lucrări prestate, contrar prevederilor legale”, majorările de întârziere în acest caz totalizând 3.469 de lei, bani ce trebuie recuperați până pe data de 30 septembrie.

Taxă specială de salubrizare neîncasată

Controlul efectuat la Primăria Dumbrava Roșie a mai scos în evidență și: Nestabilirea, neînregistrarea şi neîncasarea de către autoritatea administrației publice locale a taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii care nu au încheiate contracte de prestări servicii cu operatorul public local, Serviciul Public de Salubrizare Dumbrava Roşie, contrar reglementărilor legale aplicabile. Deşi prin Hotărârea Consiliului Local Dumbrava Roşie nr.106 din 20.12.2021 a fost instituită începând cu data de 01 ianuarie 2022 taxa specială de salubrizare şi a fost aprobat Regulamentul privind instituirea, determinarea cuantumului, încasarea şi administrarea taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii casnici de pe raza Comunei Dumbrava Roşie care nu au încheiat contracte de prestări servicii de salubrizare, la nivelul entității nu a fost stabilită, înregistrată şi încasată în perioada 2022-2023 taxa specială de salubrizare în valoare de 465.480 lei, din care 258.600 lei pentru anul 2022 şi 206.880 lei pentru anul 2023. De asemenea, în cazul utilizatorilor care au încheiat contracte de prestări servicii cu operatorul public local Serviciul Public de Salubrizare Dumbrava Roşie, dar nu au achitat serviciile prestate în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului de plată, nu s-a solicitat acordul autorității administrației publice locale privind încetarea contractelor de prestări servicii prin denunțarea unilaterală, care avea obligația să aplice taxa conform prevederilor Legii serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006, începând cu data încetării contractului. Valoarea erorii este de 465.480 lei şi reprezintă taxă specială de salubrizare nestabilită, neînregistrată și neîncasată la bugetul local la data de 31.12.2023 în cazul utilizatorilor serviciului de salubritate care nu au încheiat contracte de prestări servicii cu operatorul public local. În timpul acțiunii de audit financiar Serviciul Public de Salubrizare Dumbrava Roşie a identificat persoanele care nu au încheiate contracte cu operatorul public local şi funcție de datele înregistrate în Registrul agricol a cuantificat valoarea taxei speciale de salubrizare pentru perioada 2022-2023”.

Au raportat date eronate sau nereale

Raportarea de date eronate sau nereale în evidențele Primăriei Dumbrava Roșie, ținerea contabilității pe lângă prevederile legale par a fi o practică în unitatea administrativ teritorială, consecința fiind denaturarea informațiilor prezentate în bilanț, departe de imaginea reală și fidelă a poziției financiare a entității. Unele dintre nereguli au fost remediate în timpul auditului, altele, însă, trebuie remediate până la data limită, 30.09.2025.

„Raportarea unor date eronate în situațiile financiare ale ordonatorului principal de credite Comuna Dumbrava Roșie, prin înregistrarea eronată a sumei de 60.796,81 de lei în debitul contului 473 <<Decontări operațiuni în curs de clarificar>>, Aceeași sumă a fost înregistrată și în creditul contului 497 <<Ajustări pentru deprecierea creanțelor bugetare>>, fiind astfel supraevaluate activele curente, cât și datoriile curente din bilanț cu suma de 60.796,81 de lei. (…) Prezentarea unor date eronate în balanța de verificare și în situațiile financiare ale ordonatorului principal de credite Comuna Dumbrava Roșie prin reflectarea unor sume nereale în soldul contului 461.02 <<Debitori peste 1 an>> în sumă de 42.470 de lei, urmare a nerespectării prevederilor legale privind indentarierea și înregistrarea creanțelor. (…)  Neconcordanțe între evidența analitică din aplicația de gestionare a impozitelor și taxelor locale și evidența sistetică urmare a neînregistrării în evidența contabilă a ordonatorului principal de credite Comuna Dumbrava Roșie a suprasolvirilor în sumă de 61.585,96 de lei. (…) Neînregistrarea în evidența contabilă a ordonatorului principal de credite Comuna Dumbrava Roșie a contravalorii serviciilor de seszăpezire prestate în anul 2023 de către Serviciul Public de Salubritate, în valoare de 655.173,63 de lei, prin nerespectarea clauzelor contractuale și a reglemetărilor legale. (…) S-a constatat existența unor neconcordanțe în sumă de 1.691.032 lei între cheltuielile raportate în contul de rezultat patrimonial și cheltuielile din contul de execuție”, au mai constatat auditorii în timpul verificărilor.

Nerecuperarea prejudiciilor, închisoare de la 3 luni la un an

Auditorii i-au atras atenția conducerii Primăriei Dumbrava Roșie că, pentru neregulile care au determinat producerea prejudiciilor, are obligația stabilirii întinderii prejudiciului şi dispunerii măsurilor pentru recuperarea acestuia.

Totodată, auditorii au menționat că „pentru nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de către conducerea entității auditate a recomandărilor transmise de Curtea de Conturi, sunt incidente prevederile art.64 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată”.

Articolul 64 din Legea nr.1992 prevede că: Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

N.R.

Citește și:

Bugetarii, la mare și la munte pe banii statului. Cursuri de perfecționare numai la hoteluri de lux și all inclusive. Primăria Pângărați, record de angajați trimiși pe litoral

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Dăscălescu Gheorghe 23 mai, 2025 at 08:23 Răspunde

    Cam mici pedepsele,trebuie sa fie cu închisoare de la 2 ani la 5 ani,poate asa nu le mai vin idei.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.