Trai, neneacă, la Primăria Piatra-Neamț. Mii de euro lunar pentru edilii orașului. Și lor le-au fost majorate indemnizațiile
Decidenții fac apel la cumpătare în privința cheltuielilor publice. Nu și când vine vorba despre indemnizațiile primarilor, ale viceprimarilor și salariile unor bugetari. Este și cazul celor care conduc muncipiul Piatra-Neamț, și această urbe cu lipsurile ei multe și constante, pe care statul îi plătește în plus, cu sume considerabile, pentru că se implică în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile . Așa că nu doar cei din conducerea județului se bucură de venituri substanțiale, majorate în ultimele 6 luni, ci și cei din conducerea muncipiului Piatra-Neamț.
Indemnizații de peste 5.000 de euro/lună
Lista funcțiilor din cadrul Primăriei Piatra-Neamț, care intră în categoria personalului platit din fonduri publice, valabilă la data de 30 septembrie, arată că primarul de Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, are o indemnizație 31.050 de lei/lună, adică 6.210 euro, cu precizarea că în această sumă intră și banii obținuți pe fondul lucrului la proiectele europene. Față de luna martie, Carabelea câștigă cu 7.650 de lei mai mult.
Cei doi viceprimari ai orașului, Alin Lehăduș și Marius Irimia, au și ei indemnizațiile majorate cu 6.800 de lei comparativ cu cele primite în luna martie, sumele pe care aceștia le încasează fiind de 27.600 de lei/lună/viceprimar, nu mai puțin de 5.520 de euro lunar.
Secretarul general a rămas cu același salariu ca și în martie, de 16.293 de lei (3.250 de euro), însă arhitectul șef, care muncește și la proiectele europene, câștigă lunar 19.536 de lei (3.900 de euro), mai mult cu 3.256 de lei față de luna martie.
Creșteri salariale de 4.000 de lei
Un director executiv din cadrul Primăriei Piatra-Neamț are venituri salariale lunare între 14.726 de lei (2.945 de euro) și 20.751 de lei (4.150 de euro), ultimul câștig fiind valabil pentru directorul executiv care muncește și la proiectele cu fonduri europene, mai mare cu peste 4.000 de lei comparativ cu luna martie.
Un șef de serviciu câștigă între 11.919 lei (2.380 de euro) și 17.066 de lei (3.400 de euro) pentru lucrul cu fondurile europene, o majorare cu 426 de lei față de venitul publicat în a treia lună a anului.
Salariu majorat, în perioada martie – septembrie, are și administratorul public, și el implicat în implementarea fondurilor europene, cu peste 1.000 de lei, venitul lunar al acestuia fiind de 17.330 de lei (3.460 de euro).
Un șef de birou câștigă cu 1.200 de lei mai mult față de martie, salariul lunar al acestuia fiind de 12.289 de lei (2.450 de euro).
Pe lângă miile de euro merg și sumele derizorii pentru hrană
În cazul consilierilor și inspectorilor din primărie, lefurile oscilează între 4.700 de lei (940 de euro) și 13.496 de lei (2.700 de euro), cele mai mari sume sunt câștigate de cei care lucrează la proiectele europene.
Un referent câștigă între 3.651 de lei (730 de euro) și 5.284 de lei (1.050 de euro), un muncitor calificat, între 3.786 de lei (750 euro) și 4.177 de lei (835 de euro), iar un îngrijitor este plătit cu 3.909 lei (780 de euro).
Cu excepția primarului și viceprimarilor, toți salariații Primăriei Piatra-Neamț beneficiază de indemnizații de hrană, de 4.164 de lei/an/angajat, și vouchere de vacanță, de 1.450 de lei/an/angajat.
Sursa foto: danielbotea.ro
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Așa îmi trebuie daca nu am învățat carte sa fiu și eu îngrijitor la primărie, acum 37 de ani . Batman, Batman, hai in chimie că e de viitor, până și tovarășa e chimistă, academician doctor inginer .Iaca am după 4 decenii jumate din leafa îngrijitorului, am !
Ne-am lamurit daca mai aveam dubii in ce priveste ”administratia”PNL-ista a acestui oras…
Cum sa incasezi asemenea sume NESIMTITE de bani intr-un oras in care totul e praf si pulbere,lasat de izbeliste cu santuri neastupate LUNI DE ZILE,sute de guri de canal la 30 cm sub carosabil,Politie Locala inexistenta,pavele si pietris aruncate peste tot, la toate lucrarile din oras,treceri la nivel facute in bataie de joc,masini parcate pe spatii verzi si trotuare,banci putrezite in centrul orasului si peste tot,pavele lipsa si scari care se dezintegreaza incepand cu cele de la Teatru,rastele de biciclete din sarma,etc
Cum sa ai asemenea venituri nesimtite si nejustificate total nemeritate indiferent de pozitia pe care o ocupi in administratia acestui oras de 2 km?Cum sa nu-ti fie rusine sa incasezi asemenea sume de bani?
ACESTE SALARII HALUCINANTE NU pot fi justificate in nici un fel prin accesarea fondurilor Europene.Pai de ce au salarii?
Pai daca nu acceseaza aceste fonduri UE,ce anume ar trebui sa acceseze pentru ca la buget nu sunt bani?Pai atunci sa le taiem salariile si sa ramana cu ”bonusurile”pentru fondurile UE,ori una ori alta,cum sa le iei pe amandoua?
Ipocrizie maxima,nesimtire si tupeu sa iei asemenea salarii aberant de mari in timp ce toate aceste”proiecte”cu fonduri UE sunt foarte prost facute de la proiectare pana la licitatiile care au adus cele mai (***) firme din Moldova sa le execute,Mavgo si Moldocor din cauza carora se vor pierde o buna parte din aceste fonduri UE.
Cine raspunde pentru asta?Cine raspunde pentru derularea dezastroasa a acestor lucrari?unde aceste 2 firme (***) si-au batut joc de cetatenii acestui oras fara ca Primaria sa intervina…in nici un fel,orasul fiind ABANDONAT de 8 luni.
Pentru asta trebui sa platim aceste salarii nesimtite?
Criticam furtul banilor publici cu salariile aberante de la CJ/Prefectura…insa la Primarie e mai mare bataia de joc..
DNA,nu ne uita.Cred că ar trebui să vină puțin și pe la noi.Ce să le arătăm, așa zisele stații Smart,la preț de apartament(nefuncționale,nici măcar adăpost ptr.intemperii),spitalul care este vai de mama lui ,fostul cinematograf Cozla(grotesc de urât la exterior) nu mai mișcă nimic, Polivalenta(pare părăsită),auzii și de statuile uriașe cu care vor să ne sperie pe Cozla.Cand vezi dezastrul din jur,nu există un trotuar întreg,totul este ca la balamuc,nu au fost în stare 4 ani să cosească pe Cozla, să curețe copacii uscați, să mai planteze ceva,vin numai cu idei năstrușnice.Fratilor mie mi-ar fi rușine să încasez asemenea salarii.Asa in draci făcea investiții și Ștefan și uitați acum ce l-au cumințit.
Mărirea salariilor s-a făcut doar pentru conducere si sefi; functionarii simpli, care lucreaza chiar la implementarea acestor proiecte, asa cum sunt acestea, cu toate dificultatile si problemele, nu au primit nicio mărire.
Mai mișto e că sunt o armata de funcționari în primărie de se plictisesc că nu au ce face. Primarul mai are și o liota de consilieri. Toți freacă menta. Pardon, au tot felul de treburi personale, rezolvate în timpul serviciului.
Bravo lor…..au făcut multă școala,niste intelectuali sadea