Cum trag de timp inculpații din dosarul „Blocul operator”. Firma „Serviciilor” și avocații acuzatului Lazăr, sancționați cu amenzi judiciare

1
2140

Dosarul privind amenajarea blocului operator din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, care a dus la producerea unui prejudiciu de peste 3 milioane de lei din banul publici, se află de mai bine de 2 ani și jumătate pe rolul instanței Tribunalului Neamț. Procesul în care sunt judecați Ioan Lazăr, fostul director al spitalului, Mihail Popescu, directorul adjunct de la Achiziții, din cadrul Consiliului Județean Neamț, precum și oamenii de afaceri Florin Gheorghe Tudor și Neculai Mazilu, se află la al 27-lea termen de judecată. La cum stau lucrurile, este greu de spus când va fi emisă o hotărâre în primă instanță. Datele atacul.ro arată că cei implicați în dosar fac tot ce le stă în putință pentru a trage de timp. Comportamentul s-ar putea să aibă legătură cu împlinirea unui termen de prescripție, mai ales că faptele au fost comise în anii 2012-2013.

Firma celor cu „ochi albaștri”, amendă pentru necomunicarea înscrisurilor solicitate

La ultimul termen de judecată, din 6 septembrie, judecătorul a aplicat o amendă judiciară în valoare de 3.000 de lei firmei Medicare Tehnics SA, pentru necomunicarea înscrisurilor solicitate. Documentele sunt necesare pentru efectuarea unei expertize contabile judiciare, cu care instanța a fost de acord încă de la finele anului trecut. În acest context, unele firme au depusla timp documentele cerute, însă firma Medicare Tehnics, considerată ca fiind societatea controlată de „Servicii”, nu a predat expertului documentele solicitate, ceea ce a atras sancționarea sa cu amendă judiciară. La termenul din luna mai, reprezentanții societății, sub pretextul că au schimbat firma de contabilitate, au cerut instanței să accepte prelungirea termenului de depunere a documentelor. Instanța a fost de acord, însă actele tot nu au ajuns la dosar.

Că inculpații urmăresc, prin tot felul de tertipuri avocățești, să câștige timp, o demonstrează comportamentul celor doi avocați ai inculpatului Ioan Lazăr, apărători care au fost amendați de instanță cu câte 2.500 de lei fiecare pentru absență nejustificată de la termenul din luna martie, ceea ce a dus la imposibilitatea audierii martorilor prezenți la proces, precum și la amânarea cauzei.

Afaceri de milioane

În dosarul „Blocul operator” au fost trimiși în judecată Ioan Lazăr, fostul manager al spitalului, pentru complicitate la abuz în serviciu, Mihail Popescu, director al Biroului Achiziții publice din Consiliul Județean Neamț, la data comiterii faptelor, pentru abuz în serviciu, Gheorghe Florin Tudor, fost administrator al firmei Medicare Technics SA, și Neculai Mazilu (partener de afaceri al lui Gheorghe Florin Tudor), ambii pentru complicitate la abuz în serviciu. Medicare Technics a fost implicată și în afacerea „Tomograful”, iar Gheorghe Florin Tudor este judecat în acest proces, alături de Ioan Lazăr și alți inculpați. Medicare Technics SA este firma despre care s-a spus că ar fi controlată de oameni din serviciile de informații.

În august 2015, procurorii DNA l-au prins pe unul dintre administratorii firmei Medicare Technics SA în timp ce oferea șpagă președintelui CJ Arad, pentru a câștiga o licitație livrare aparatură medicală cu spitalul arădean.

În afacerea „Blocul operator”, dosar înaintat instanței de judecată înainte de Crăciunul anului 2020, procurorii anticorupție afirmă că prejudiciul creat spitalului este de peste 3,4 milioane de lei. Anchetatorii spun că Mihail Popescu, în perioada 2012-2013, în calitatea sa de șef la Achiziții în Consiliul Județean Neamț, sprijinit și de ceilalți inculpați, a aranjat licitația pentru contractul „Amenajare bloc operator Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț”. Popescu, Lazăr, Tudor și Mazilu s-ar fi înțeles în vederea favorizării unei asocieri de firme controlate de ultimii doi, ca să câștige licitația pentru blocul operator. În acest sens, directorul Lazăr și Popescu de la Achiziții ar fi permis ca cei doi oameni de afaceri să se implice atât în întocmirea documentelor premergătoare organizării procedurii de atribuire, prin care aceștia au stabilit prețul investiției, cât și în activitățile specifice procedurii de licitație organizate de Consiliul Județean Neamț. Toate acestea au dus la câștigarea licitației de către asocierea de firme controlată de Tudor și Mazilu. Cum caietul de sarcini a fost făcut după chipul și asemănarea ofertei asocierii de firme controlate de cei doi oameni de afaceri, a câștigat exact „cine trebuie”. La fel s-a întâmplat și în cazul achiziției computerului tomograf, afacere care a prejudiciat spitalul cu peste 2 milioane de lei. Ulterior, cei Tudor și Mazilu au livrat Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț aparatură medicală mai scumpă cu 3.430.393 lei față de valoarea de achiziție, care a fost de 5.109.011 lei. Consiliul Județean Neamț s-a constituit parte civilă în dosar în vederea recuperării prejudiciului.

 

Comunicatul DNA în dosarul „Blocul operator”, AICI

Comunicatul DNA în dosarul „Tomograful, AICI

Jaful a fost comis în urmă cu un deceniu

În aprilie 2013, Consiliul Județean Neamț, în calitate de autoritate publică finanțatoare, încheia un contract în valoare de 26.500.000 lei, TVA inclusă, pentru realizarea proiectului ,,Amenajare bloc operator etaj 2, Centrul Medical – S.C. NefromedDialysisCenters și construire pasarelă de legătură cu Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț”. Procedura de achiziție publică a fost cererea de ofertă, iar criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut. Singura ofertă a fost declarată câștigătoare. Vorbim de SC Medicare Technics SA București, lider în asocierea cu SC KARL STORZ ENDOSCOPIA ROMANIA SRL, SC EDAS EXIM SRL, SC AQUA PARC SRL, SC DACORUM GRUP SRL, SC BODO INVEST SRL.

SC Edas Exim SRL apare și în contractul privind reabilitarea Secției de Pediatrie. SC Aqua Parc SRL Roznov era firma controlată de Ginel Vlasie, cumătrul lui Ionel Arsene, fostul șef al CJ Neamț. Din valoarea totală a contractului de 26.500.000 lei, cu TVA, suma de 194.000 lei reprezintă servicii de proiectare și asistență tehnică, 8.630.924,87 lei – lucrări de construcții montaj și 12.612.069,80 lei – echipamente medicale. În mai 2016, lucrările au fost sistate, iar mare parte din bani au rămas necheltuiți, adică peste 7 milioane de lei. 

În urma unor verificări făcute în cursul anului 2016, s-a constatat că aparatura furnizată de firma Medicare Technics, în cadrul acestui proiect, a fost mult supraevaluată. Verificările au arătat că, în conformitate cu prevederile contractului de lucrări încheiat în aprilie 2013, executantul (Medicare Technics) avea obligația să încheie contracte cu subcontractanții în aceleași condiții în care a semnat contractul cu beneficiarul.

Astfel, s-a constatat că subcontractanții SC Editronic Internațional SRL București, SC Medicomplex SRL, București și SC Drager Medical România SRL au furnizat contractorului Medicare Technics aparatură medicală cu un anumit preț, iar cel din urmă a dat-o mai departe Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț cu sume mult mai mari, diferența fiind de peste 1,2 milioane de lei. S-a stabilit clar: contractele prezentate de firmele subcontractante la ofertare nu erau în concordanță cu oferta financiară, așa cum se înțeleseseră părțile prin contractul încheiat. Așa se face că Medicare Technics a livrat echipament medical la prețuri mult umflate. Dacă și-ar fi făcut treaba, reprezentanții spitalului și cei ai Consiliului Județean Neamț ar fi putut să stopeze jaful, însă nu s-a întâmplat așa, oferta financiară a celor de la Medicare fiind acceptată fără nici cea mai mică verificare.

Schema

În luna martie 2013, Medicare Technics SA a achiziționat de la subcontractorul Editronic International SRL București un aparat Roetgen, tip Radius XP-13, cu suma de 710.639 lei. În decembrie, Medicare Technics factura aparatul către spital cu suma de 1.228.505 lei, diferența plătită în plus de către unitatea medicală fiind de 517.865 lei.

Tot în martie 2013, Medicare Technics lua de la Editronic un alt aparat Roentgen, tip Radius S-9, cu 235.752 lei și-l factura, în mai 2015, spitalului cu 406.720 lei. Diferența plătită în plus de către spital a fost de 170.000 de lei. De la Medicomplex SRL, Medicare a cumparat un defibrilator TEC 5521 cu 132.119 lei și l-a facturat spitalului cu 244.000 lei și o stație centrală de monitorizare cu 110.000 de lei, facturată spitalului cu 217.000 lei. Minusul din bugetul spitalului a fost de 218.812 lei.

De la subcontractorul Drager Medical România SRL, Medicare Technics a cumpărat un aparat complex de ventilație cu 85.327 lei, pe care l-a vândut spitalului cu 99.820 lei; un aparat complex de anestezie, pentru care a plătit 248.025 lei și l-a facturat spitalului cu 366.196 lei; un aparat complex de ventilație artificială, pe care a plătit 170.861 lei și l-a facturat spitalului cu 199.640 lei; un aparat complex de anestezie pe care a plătit 374.549 lei și l-a facturat spitalului cu 549.295 lei. În total, spitalul nemțean a plătit cu 336.000 de lei mai mult numai pentru produsele care au fost furnizate de Drager Medical România. Prin aceste supraevaluări, Spitalul Județean Neamț a pierdut 1.243.834 lei, prejudiciul reprezentând diferențele de preț la echipamentele medicale livrate de subcontractanți prin contractant la un preț cu mult mai mare decât prețul pieței la data ofertării.

Toate costurile cu livrarea echipamentelor, transportul, instalarea și instruirea personalului au fost suportate de către subcontractanți și au fost incluse în prețul contractelor de subcontractare. Așadar, contractantul nu a suportat nicio cheltuială în plus față de cheltuielile incluse în prețul contractelor de subcontractare. Deci, este lesne de înțeles că prețul solicitat de Medicare prin oferta acceptată de beneficiar a fost supraevaluat nejustificat față de prețul plătit subcontractanților. 

25 de milioane de lei pentru un contract ce nu a fost finalizat

Investiția ,,Amenajare bloc operator etaj 2, Centrul Medical – S.C. Nefromed Dialysis Centers și construire pasarelă de legătură cu Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț” nu a fost realizată, motivele invocate fiind scandaloase. În mai 2016, reprezentanții Consiliului Județean Neamț de la acea vreme anunțau că lucrările la Blocul operator nu au fost finalizate, însă contractul a ajuns la final. În acel moment, lucrările erau realizate în procent de 65%, aspect valabil și în ziua de azi, după aproape doi ani.

Culmea este că bani au fost alocați, însă lucrările nu au fost finalizate. Concret, au fost decontate lucrări în valoare de 17,5 milioane de lei, iar 7,5 milioane de lei nu au fost cheltuiți. Pus la zid de șefii din CJ, doctorul Ioan Lazăr, managerul Spitalului Județean Neamț în mai 2016, se apăra spunând că întârzierile au apărut ca urmare a birocraţiei din sistem, a întârzierilor cu licitaţiile şi a neonorării contractelor încheiate cu firmele furnizoare de aparatură medicală pentru noul Bloc operator. Ce a omis doctorul Lazăr să spună este modul în care a fost decontată în plus o sumă importantă pentru achiziția de aparatură medicală către firma Medicare Technics SA, aceeași firmă implicată în afacerea „Computerul Tomograf”, ce a păgubit spitalul cu peste o jumătate de milion de euro. În mai 2016, mai erau de executat foarte multe lucrări pentru ca obiectivul „Blocul operator” să fie pus în funcțiune.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Constantin 14 septembrie, 2023 at 14:36 Răspunde

    Iata ca si Tribunalul Neamt au complete de judecata la sectia penala de doi bani.Acolo unde judecatorii sunt seriosi nu accepta asemenea caricaturi de procese.Asa cum termenele sunt obligatorii pentru justitiabili pentru judecatori si mai mult.Imi pare rau ca asa se face justitia.Dar cu Gorghiu se poate orice.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.