CJ-ul cheltuie mai ceva ca-n „Era” Arsene
Plecarea lui Ionel Arsene de la șefia Consiului Județean Neamț nu a adus și prudență în cheltuirea banilor. Baierele bugetului fiind larg deschise, cheltuielile au continuat într-un ritm chiar mai accelerat.
Datele Ministerului Finanțelor Publice arată că actualii șefi ai instituției sunt foarte atenți cu imaginea, preluând, astfel, obiceiul fostului șef, la fel de grijuliu cu datul bine în public. Sumele cheltuite în numai trei luni, aprilie – iunie, cu reclama și publicitatea au depășit 43.000 de lei, ceea ce înseamnă că, lunar, în medie, Ion Asaftei și restul au cheltuit din banii județului peste 14.000 de lei cu aceste servicii.
În primul semestru, suma cheltuită de Consiliul Județean Neamț doar cu reclama și publicitatea a depășit 100.000 de lei.
La fel de cheltuitori au fost și cu carburanții și lubrifianții. Drumurile de acasă la muncă și retur, deplasările prin județ și nu numai au scos din visteria instituției, în perioada aprilie – iunie, când Arsene începea să-și scrie istoria de la Bari (Italia), din poziția de condamnat fugar, iar Asaftei îi călca pe urme, ocupând fotoliul de șef al CJ-ului, au costat instituția 25.718 lei (8.572 de lei/lună, în medie). Dar din ianuarie și până la finele lunii iunie, CJ-ul a cheltuit cu carburanții și lubrifianții 62.507 lei.
Delegațiile au însumat, de la plecarea lui Arsene, alți 8.300 de lei (perioada aprilie – iunie), iar în primul semestru, cheltuielile cu aceste servicii s-au cifrat la 20.270 de lei.
Deplasările interne, detașările și transferările au reprezentat alte cheltuieli de 9.200 de lei, în cele trei luni de referință, iar în primul semestru, aceste mișcări ale personalului instituției au costat 14.500 de lei.
Sursa foto: danielbotea.ro
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Cine sa pondereze cheltuielile?Asaftei…..el este specializat in falimentarea institutiilor pe care le conduce.Sau va asteptati la Chitic care prin desteptaciunea lui a bagat orasul P.Neamt in cel mai poluat oras din tara prin aplicarea proiectului obtinut de el.O nebunie adevarata si un oras distrus.De aceea spun ca psd neamt a facut cea mai mare greseala prin votarea lui asaftei presedinte interimar si pe militianul de la Tg.Neamt presedinte filiala.Suntem satui de excroci si hoti in fruntea judetului.
Dar psntru Upu nu ar vrea să cheltuie niste bani, ca a devenit o boschetareala gen garsoniera lui Măruță. Managerul ii cearta pe medici ca investigheaza prea mult pacientii si ii ameninta ca le taie din salariu. Mai nou medicii sunt registratori…..inainte de a avea grija de pacient, baga date in calculator, fac cereri de CT sau raza pe calculator ca asa vrea managerul asta aterizat, sa i controleze cate resurse pierd cu pacientii. Deci in loc sa aiba grija de pacientii, cei doi medici stau pe calculator. Bravo tatae, ai revolutionat spitalul. Timpul de așteptare pt pacienti a crescut…bravo!!!