De ce nu i-au trebuit Primăriei Piatra-Neamț căsuțele de Crăciun, de 100.000 de euro, ale CJ-ului. Nici acum nu au recuperat prejudiciul

3
5221

Consiliul Județean Neamț nu a mai organizat, în această iarnă, Târgul de Crăciun, lăsând Primăria Piatra-Neamț să se ocupe de acest eveniment, instituție care i-a fost partener aproape în fiecare an.

Indiferent de organizator, la fiecare ediție au apărut discuții legate de cheltuieli, multe dintre ele considerate aberante. Vorbim despre achiziții, diverse lucrări, plată artiști etc care au scos sume însemnate de la bugetul județului.

Dacă Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare”, instituție subordonată CJ Neamț, organizatoarea târgurilor de crăciun până în sezonul acesta, s-a remarcat prin cheltuielile exorbitante, primăria pietreană a ieșit în evidență cu bradul gigant, pentru care a plătit peste 50.000 de euro, sau cu închiriatul căsuțelor și decorațiunilor de iarnă care au scos de la buget alte câteva zeci de mii de euro. Parte din sumă a mers și pe închirierea a 7 căsuțe (foto sus) pentru comercianți, costurile primăriei fiind de 4.950 lei/căsuță, în sumă intrând și transportul, montatul și demontatul.

Decizia Primăriei Piatra-Neamț de a închiria căsuțe în condițiile în care Consiliul Județean Neamț deține zeci de astfel de construcții din lemn, în care a investit sume serioase și pe care le-a folosit la târgurile de crăciun anterioare, a surprins.

În mod firesc, Consiliul Județean Neamț trebuia să pună la dispoziția primăriei căsuțele din lemn. Reprezentanții primăriei au spus că nu au solicitat Consiliului Județean Neamț căsuțele, deoarece costurile cu montatul/demontatul acestora erau mari.

„Din informațiile făcute publice de publicația dumneavoastră, doar pentru transportul și montajul unei căsuțe la Târgul Crăciun la Neamț de anul trecut, costurile au fost de 3.005 lei / căsuță fără TVA. Costurile Municipiului Piatra-Neamț cu închirierea, transportul, montajul și demontajul căsuțelor este de 4.950 lei / căsuță.  Prețurile percepute de către Camera de Comerț și Industrie Neamț de la comercianți pentru târgul Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului au fost de 20 lei / mp / zi pentru activități de alimentație publică, respectiv 10 lei / mp / zi pentru altfel de produse comercializate. Astfel, pentru o căsuță de unde s-au comercializat produse alimentare s-a perceput o chirie de 180 lei / zi, respectiv 1.260 lei / săptămână. Având în vedere că durata târgului a fost de 30 de zile, tariful total încasat de la un astfel de comerciant a fost de 5.040 lei. Din cele 7 căsuțe închiriate comercianților, 6 au activitate de alimentație publică”, potrivit Primăriei Piatra-Neamț.

Conform înțelegerii cu Camera de Comerț și Industrie (CCI) Neamț, cea care s-a ocupat de închirierea căsuțelor către comercianți, primăria urmează să primească jumătate din suma încasată de CCI de la agenții economici.

Faptul că cei de la primăria nu au apelat la Consiliul Județean Neamț, pentru a le pune la dispoziție căsuțele din lemn (foto jos), demonstrează încă o dată proasta investiție pe care „județul” a făcut-o.

Vorbim de 39 de căsuțe din lemn, pe care CJ Neamț a plătit mai mult cu peste 120.000 de lei  față de prețul lor real (instanțele de judecată au hotărât ca această sumă să fie recuperată de la firma care le-a construit – Salamandra SRL Gheorgheni). Pe lângă acest aspect, mai este unul legat de costurile mari pentru transportul/montatul/demontatul căsuțelor, „Carmen Saeculare” plătind în fiecare an sume foarte mari pentru aceste activități.

În iarna anului 2021, Centrul „Carmen Saeculare” a cheltuit cu transportul (din depozitul de la Drupo, din Piatra-Neamț!), montarea/demontarea căsuțelor 78.151 lei, fără TVA, adică 92.999 lei cu TVA inclusă (18.802 euro). Suma este enormă, mai ales că au fost montate doar 26 de căsuțe din cele 39 cumpărate de CJ în anul 2016. Un calcul simplu arată că pentru demontare/montare/transport un metru pătrat de construcție din lemn, „Carmen Saeculare” a plătit 267 de lei sau 53,9 euro (TVA inclusă).

De la prima ediție a Târgului de Crăciun, din decembrie 2016, și până în iarna lui 2021, Consiliul Județean Neamț a plătit zeci de mii de euro numai cu montatul/demontatul/transportul celor 39 de căsuțe.

– Nord Arin – 17.000 de euro numai pentru demontat căsuțe, în 2016;

– Naty Criand Company SRL – 62.679 lei, fără TVA, adică 13.508 euro pentru montat/demontat căsuțe, în 2017;

– Electrosan SRL- 57.530 lei, fără TVA, adică 12.349 euro, pentru de transport, montaj, demontaj căsuțe – ediția 2018;

– Pro Instal – 56.484 lei, fără TVA, adică 11.821 euro, pentru transport/montaj/demontaj căsuțe – ediția 2019

Consiliul Județean Neamț a plătit firmei Salamandra SRL Gheorgheni, unde asociat era, la acea data, fiul lui Viorel Crețu, patronul firmei Nord Arin, în noiembrie 2016, 438.987 lei, fără TVA, pentru cele 39 de căsuțe, care, împreună, aveau 522,3 mp, adică 840,4 lei/mp.

După controlul Camerei de Conturi Neamț, auditorii au stabilit că anumite costuri au fost supravealuate, prejudiciul fiind de aproximativ 120.000 de lei, pe care CJ Neamț trebuie să-i recupereze.

Așadar, costul real cu achiziția celor 39 de căsuțe a fost de aproximativ 300.000 de lei sau 60.000 de euro, la cursul leu/euro din zilele noastre. Această sumă este aproape egală cu cea pe care Consiliul Județean Neamț a cheltuit-o în patru ediții numai pentru transportul/montatul/demontatul căsuțelor, ceea ce denotă că idea achiziționării căsuțelor, care acum zac într-un depozit al Drupo, a fost una neinspirată. CJ Neamț a plătit mulți bani să le achiziționeze și a cheltuit la fel de mulți pentru a le transporta/monta/demonta/depozita.

D.MURARU

Citește și:

Atacul.ro a avut dreptate. Au furat la Târgul de Crăciun. Cât a plătit CJ Neamț pe căsuțe și cât costau în realitate

Cui i-a umplut buzunarele „Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului”

Târgul de Crăciun, ce jale! Concertul Lou Bega, eșec de 17.000 de euro

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Maria Sfetcu 27 ianuarie, 2023 at 14:27 Răspunde

    Ce observam usor la tot ce se intampla in jurul nostru? O totala lipsa de transparenta si bataie de joc asupra banilor nostri!
    Daca am avea o lege a raspunderii, daca s-ar aplica legea asupra abuzueilor in serviciu, daca ….., daca ……., multe alte legi ar fi aplicate iar justitia n-ar mai fi „asa de inamovibila” si ar judeca cu celeritate (iar scapa pungasii de pedepse fiindca se prescriu,! – vezi articolul anterior al scimbului de terenuri, etc) poate nu am avea animaleala actuala si tara ar merge intr-o directie catusi de corecta!
    O zi frumoasa tuturor

  2. Titi 27 ianuarie, 2023 at 15:22 Răspunde

    Au platit cat trebuie. Diferenta este in buzunarul cui trebuia. Tot asteptam proiectul cu gradina de vara de la fostul zoo Nicu Albu sau sa i spunem un viitor tun imobiliar? ?

  3. Nastratin Hogea 28 ianuarie, 2023 at 09:54 Răspunde

    Carabelea et Co au avut gurile lor de hrăni așa că au preferat să nu mai colaboreze – să nu se mai îmbârlige – cu cei de la Consiliul Județean Neamț. Efectiv Carabelea și-a dorit un tir cat mai mare pentru el pe care sa-l împartă cu prietenii lui. Pe Calea Romanului continua in schimb bătaia de joc a Tanchistului pierzător de Autostrăzi care montează pavele și borduri pe o vreme de asta. Mai nou la firma Tanchistului a fost angajat director un domn pe nume Dragoș Balau, noi speram sa nu fie aceeași persoană mare saf prin Poliția Neamț și Poliția Bacău, deoarece nu știm ce competente îl recomandă. Daca este el atunci înțelegem cum a ajuns și Dottore Paul mare director de firma după spusele unui distins lider sindical, care îi punea sub semnul întrebării multiplele și inexistentele competente. Hai că băieții ăștia sunt simpatici nu pot sta departe de ciolan, dar sunt un pic caraghioși când sa dau eroi, după ce l-au slugărit pe Gigi Stefan zis Pinalti și încă îl mai slugaresc.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.