Cui i-a umplut buzunarele „Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului”

3
3851

Primăria orașului Piatra-Neamț a cheltuit aproximativ 800.000 de lei cu organizarea târgului de Crăciun, eveniment intitulat „Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului”. Mai bine de jumătate din suma alocată a fost folosită pentru achiziția pomului de Crăciun și închirierea decorațiunilor de iarnă, amplasate în parcul central al orașului, acolo unde a fost organizat Târgul de Crăciun din acest an.

Primăria a plătit 220.104 lei, fără TVA, pentru bradul artificial, ceea ce înseamnă 261.923 de lei, cu TVA inclusă, sau 53.002 euro.

De asemenea, municipalitatea a mai achitat 190.500 de lei (38.714 euro), fără TVA, sau 226.695, TVA inclusă, pentru închirierea decorațiunilor de iarnă.

În total, cele două achiziții au costat aproape 500.000 de lei, adică 100.000 de euro, bani care au ajuns, de fapt, la două societăți comerciale (una din Bihor, alta din Germania) cu strânse legături între ele. La rându-le, cele două firme sunt legate de o altă societate (cu sediul tot în județul Bihor) de la care, în vara anului 2021, primăria a achiziționat parcul de joacă din ștrand, pentru care a plătit 377.000 de lei, fără TVA.

Consilierii au mers pe „fenta” executivului

În ședința din data de 7 noiembrie 2022, consilierii locali pietreni au adoptat HCL 316, prin care, de la bugetul municipalității, a fost alocată suma de 600.000 de lei pentru organizarea evenimentului „Piatra lui Crăciun – Tărâmul Moșului”. Ulterior, suma a fost suplimentată, ajungându-se până la 830.000 de lei.

În hotărârea din 7 noiembrie se face mențiunea că cei 600.000 de lei sunt necesari pentru închirierea a 7 căsuțe pentru comercianți, închirierea unui tunel de lumini și figurine luminoase, plata animatorilor pentru Căsuța lui Moș Crăciun, achiziționarea unui brad de Crăciun artificial de mari dimensiuni etc. În HCL nu se face o estimare a costurilor pentru fiecare achiziție/serviciu în parte, toate fiind incluse la grămadă.

Ulterior, pietrenii au aflat că pentru bradul artificial de Crăciun, primăria a plătit peste 50.000 de euro, în preț fiind incluse, pe lângă brad (150.000 lei), un șir luminos de culoare alb cald (25.000 de lei), servicii de transport (26.000 de lei), servicii de montaj butaforie+demontaj (19.104 lei).

Foto: Primarul Carabelea a făcut un live pe Facebook când a început montarea bradului artificial de Crăciun pentru care municipalitatea a plătit peste 50.000 de euro

La sfârșitul lunii noiembrie, când primăria a achiziționat bradul artificial, informația a explodat în mediul online atrăgând în special comentarii negative.

Viceprimarul Marius Irimia a încercat să-i liniștească pe pietrenii nemulțumiți, prezentând așa zisele avantaje ale acestei achiziții.

Ce nu a spus Marius Irimia este că firma care a livrat bradul gigant din structură metalică este din Germania, are legătură cu firma care a închiriat primăriei și decorațiunile, dar și cu firma care, acum 2 ani, a livrat parcul de joacă din ștrand.

În sistemul electronic de achiziții publice, firma care a vândut bradul primăriei pietrene se numește Justin’s Design SRL, cu sediul în Stuttgart, Germania. Societatea figurează pe platforma amintită doar cu un singur pom de Crăciun vândut, cel care a ajuns la Piatra-Neamț. Mai există trei tranzacții realizate în anul 2021 privind echipamente de joacă pentru copii.

Ca reprezentant legal și persoană de contact a societății figurează Tiberius Paul Szasz, asociatul unic al firmei Scenoart Construct Group SRL, cu sediul în localitatea Haieu, județul Bihor, care a închiriat primăriei decorațiuni pentru Târgul de Crăciun în schimbul sumei de 190.500 de lei. Interesant este că decorațiunile închiriate de firma lui Szasz le-am găsit pe site-ul firmei din Germania.

În iunie 2021, Primăria Piatra-Neamț a plătit 377.000 de lei firmei Justin`s Design GMBH Stuttgart, sucursala Oradea, societatea fiind reprezentată de același Tiberius Paul Szasz.

Din banii care au mai rămas după achitarea bradului și închirierea decorațiunilor, primăria pietreană a mai plătit servicii scenice și sonorizare 81.500 de lei și închiriere ecrane led 85.000 de lei către firmei Global Stage SRL și servicii de animație pentru copii – 54.000 de lei Asociației The Sky. La toate acestea se adaugă sumele plătite pentru prestațiile artistice, focul de artificii (36.000 de lei), plus alte diverse mici cheltuieli.

D.MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. mira.o 5 ianuarie, 2023 at 17:55 Răspunde

    Unde o fi soseta ? Poate deja l-au saltat procurorii DNA ??? Nu se mai aude nimic despre sony -boy !! Oricum latul se trange !!! Unde sunt petrecerile de anul nou, cand se adunau la taieri de porci la Borlesti, la Roznov, la Buhusi la ferma piscicola de taina, sau la Nechit!!!!! Vremuri apuse soseta !! Vine vremea bulaului !!

  2. FLORIN 5 ianuarie, 2023 at 18:02 Răspunde

    In afara de artificii restul a fost de prisos.Bani cheltuiti degeaba,fara cap,in bataie de joc nu mai spun de acel brad pe care s-au cheltuit 50.000 euro?in conditiile in care la 200 m avem brazi naturali care unul din ei putea fi impodobit?Casutele ale unde se vindeau la preturi aberante tot felul de porcarii pe care le gaseai oriunde tot timpul anului la jumatate de pret?Nu mai vorbesc de cat de prost sa fii sa dai voie sa puna un rahat de carusel care costa,atentie!!!15 ron/3 min(doamne fereste) pe spatiul verde ca sa-l distruga?ceea ce s-a si intamplat…toate spatiile verzi au fost rase de hoardele de taranoi care au trecut pe acolo.Si pentru ce ma rog?
    Ce mai conteaza inca 100.000 euro sifonati la Primarie cand noi avem 17 consilieri!!!!!ultimul angajat fiind un parazit”special”de la Jandarmerie care a iesit la pensie!!!!la 49 de ani si l-a angajat ”consilier” Carabelea??????a 2 a zi?Va dati seama ce bataie de joc ?
    Rusine Carabelea!!!!!
    Este aceeasi bataie de joc la la CJ si Prefectura.Nici o diferenta.O tara condusa de impostori si hoti predata ”specialilor”.
    A vota PNL sau PSD este un vot dat securistilor si militienilor”speciali”de nemunca, smenuri si coruptie care au distrus aceasta tara.

  3. Liviu 5 ianuarie, 2023 at 21:54 Răspunde

    Sub moaca aparentă de nevinovat tâmp se ascunde un smecheraș pe nume Carabelea. După ce l-a înjurat și huiduit lumea în centru, de Anul Nou, Carabelea a postat fotografii (și alea luate de la profesioniști) ca și cum totul a fost un succes. Gândiți-vă că nu a instalat nici măcar un bec în tot orașul, șmenul cu banii făcându-se doar în zona parcului. O mare parte a combinat-o cu Lucris, un abonat la banii publici. Nu-l mai cred atât de nevinovat așa cum se victimizează. E un golănaș mărunt care a prins gustul banilor.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.