Deputatul Leoreanu afirmă că România are nevoie de o soluție pe termen lung pentru sectorul energetic și facturile de curent și gaze. Ce plan de investiții are Ministerul Energiei

0
1261

Deputatul Dan Laurențiu Leoreanu spune că Partidul Național Liberal susține puternic un pact tranpartinic pentru investiții care să asigure securitatea energetică a României, fiind convins că doar așa facturile la energie pot fi ținute sub control, pe termen lung. În acest sens, spune parlamentarul liberal, Ministerul Energiei are un plan de investiții care, odată implementat, va garanta independența energetică a țării noastre. 

„În primul rând vorbim de construcția de noi centrale, precum centrala de cogenerare de pe platforma Petromidia.  În luna mai 2021 au început lucrările de construcție a acestei centrale. Șantierul este deja organizat, au fost încheiate o serie de contracte necesare, iar lucrările sunt în grafic. Centrala va permite o reducere semnificativă a prețului energiei electrice livrate către platforma Petromidia – prin eliminarea unei părți din tarifele de reglementare (ex. tarifele de transport și distribuție) și a prețului energiei termice livrate către orașul Năvodari. În ceea ce privește centrala de la Iernut, au fost înregistrate întârzieri în graficul de realizare a lucrărilor și din cauza dificultăților cauzate de modificările legislative (OUG 114/2018) cu impact asupra respectării termenului de finalizare și punere în funcțiune a investiției.  Stadiul fizic de realizare a lucrărilor în şantier este de circa 90%. Au existat numeroase discuții între ministerul Energiei și oficiali din Spania pentru a rezolva aceste probleme, în vederea finalizării acestui proiect important. Ministerul Energiei va veni în viitorul apropiat, în Guvern, cu un proiect de Ordonanță de Urgență pentru a debloca și situația investiției de la Iernut”, a declarat deputatul Leoreanu.

Parlamentarul liberal a mai menționat că au fost depuse proiecte pentru investiții cu bani din Fondul pentru Modernizare pentru Ișalnița, valoarea totală a proiectului fiind de  506.250.603 euro, din care suma solicitată pentru finanțare nerambursabilă este de 253.125.302 euro. În plus, afirmă deputatul, se fac eforturi în vederea deblocării lucrărilor la centrala hidroelectrică Pașcani de pe râul Siret

În ceea ce privește Complexul Energetic Oltenia, veștile sunt bune, pentru că, la sfârșitul lunii ianuarie 2022, Comisia Europeană a aprobat planul de eficientizare și ajutorul de stat de 2,66 miliarde euro pentru realizarea acestuia. „În cursul acestei săptămâni a fost publicat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență  privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat pentru restructurarea  Societății ”Complexul Energetic Oltenia. În plus, pentru investiții în sectorul energetic din România Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), prevede o alocare  la 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026. La sfârșitul lunii martie se vor lansa call-uri de proiecte pentru investiții”, a conchis deputatul nemțean.

N.R.

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.