Mega-spitalul lui Arsene de pe Dealul „Vulpea”, investiție cu iz de șmen. Milioane plătite pe studii și proiecte, zero garanții

4
11734

Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul tensionat pentru lumea politică nemțeană, din cauza scandalului izbucnit între liberalii și pesediștii din legislativul județean pe tema construirii noului spital. Uitând că PSD-ul guvernează cu PNL-ul, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a ieșit la atac, acuzându-i pe liberali că sunt împotriva construirii noului spital. Asta s-a întâmplat după ultima ședință de Consiliu Județean, în care liberalii s-au abținut la votul pentru aprobarea studiului de prefezabilitate a noii unități spitalicești ce ar urma să fie ridicată în zona Girov – Gîrcina.

Însă, chiar și fără voturile liberalilor, proiectul lui Arsene a trecut fără emoții, pentru că deține majoritatea în legislativ. Dar președintele inculpat nu a putut să nu profite de ocazia de a-i „trage de urechi” pe liberali. Semn că s-a enervat că liberalii din CJ Neamț nu au vrut să-și pună semnătura pe un proiect care, la un moment dat, ar putea face obiectul unui dosar penal

George Lazăr, președintele PNL Neamț, a replicat că partidul pe care îl conduce nu este o anexă a PSD-ului și nici a lui Ionel Arsene și că aleșii județeni liberali nu sunt la cheremul lui Arsene, votând după cum dorește acesta, încălcând legea. Lazăr i-a reamintit lui Arsene și de investiția de milioane de euro a județului Neamț în Spitalul modular de la Lețcani, care s-a dovedit a fi un eșec pe o sumă considerabilă.

Liberalii și-au justificat abținerea de la vot invocând problemele de legalitate pe care le pune proiectul noului spital în faza de transfer a terenurilor.

Transferul terenului de la Girov la CJ, ilegal

Sămânța scandalului a fost sădită de proiectul de hotărâre privind studiul de prefezabilitate a noului spital prin aceea că hotărârea Consiliului Local Girov, care a consfințit trecerea în domeniul public al județului Neamț a suprafeței de 12 hectare de teren (pășune), pentru construirea noul spital, este una cu probleme. Fiind vorba de pășune, terenul nu putea face obiectul unui transfer fără avizul Ministerului Agriculturii. Juriștii Prefecturii Neamț, care au analizat HCL emisă, iar legea stipulează clar că pășunile nu pot fi scoase din circuitul agricol decât cu avizul Ministerului Agriculturii. În consecință, Prefectura a demarat procedura prealabilă împotriva Hotărârii Consiliului Local Girov prin care terenul a trecut din domeniul public al comunei Girov în domeniul public al județului Neamț. Pentru a intra în legalitate, conducerea Primăriei Girov a fost somată să inițieze un alt proiect de hotărâre pentru a revoca hotărârea cu probleme.

În mod firesc, dacă cei de la Girov se conformează și urmează pașii legali, adică obțin avizul obligatoriu de la Ministerul Agriculturii, terenul poate fi transferat legal în domeniul public al județului Neamț.

Pe repede înainte

În contextul proiectului privind aprobarea studiului de prefezabilitate pentru noul spital surprinde „supărarea” lui Arsene, care trădează și o grabă suspectă. Ceea ce ar trebui să dea de gândit. De fapt, proiectul în sine este unul care ridică suspiciuni.

Ritmul rapid în care s-au derulat etapele proiectului până în prezent indică existența unui interes.

Proiectul din 26 ianuarie, care a dus la animozitățile din legislativul județean, a vizat „aprobarea Studiului de Prefezabilitate pentru obiectivul de investiții de interes județean <<Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț>> – cu funcțiuni și tehnologii inovative pentru protejarea climei și digitalizare”.

Fiind vorba despre un studiu de prefezabilitate înseamnă, în mod firesc, că după aprobarea acestuia, următoarea etapă ar trebuie să fie studiul de fezabilitate. Pașii normali și legali.

Numai că, surpriză! Consiliul Județean Neamț are deja încheiat un contract pentru efectuarea studiului de fezabilitate încă de pe data de 23 noiembrie 2021. Conform înțelegerii, studiul trebuia finalizat în termen de 40 de zile de la semnarea contractului, ceea ce înseamnă că documentul ar trebui să fie elaborat deja.

Valoarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate: 1.788.693 lei, fără TVA. Oferta, cea mai bună din cinci, a fost a asocierii formate din Popaescu&Co SRL (lider), Electroproiect SA și Uti Construction and Facility SRL. Este fix aceeași asociație care a realizat și studiul de prefezibilitate, supus la vot în plenul CJ-ului, săptămâna trecută. Practic, în plen nu a fost prezentat spre aprobare studiul de fezabilitate (comandat și, probabil, plătit) ci cel de prefezabilitate.

Încurcate-s … studiile de fezabilitate

La începutul anului trecut, primarul comunei Gîrcina spunea public că ajută Consiliul Județean Neamț cu 4,8 hectare de teren pentru construirea unui nou spital.

În luna mai 2021, Consiliul Județean Neamț anunța că pune la bătaie 2,75 milioane de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate a noului spital. Au fost cinci oferte, iar cea mai bună (1,8 milioane de lei) a fost  a asocierii Popaescu&Co SRL (lider), Electroproiect SA și Uti Construction and Facility SRL.

Din documentele analizate de atacul.ro rezultă că studiul de fezabilitate prevedea ridicarea noului spital pe terenul donat de comuna Gîrcina. Nu se face nicio referire la suprafața de 12 hectare de teren din comuna Girov, transferul pășunii făcându-se la finele anului trecut.

Vorbim, așadar, despre un studiu de fezabilitate, de aproape 2 milioane de lei, pentru un spital ce ar urma să fie construit pe suprafața de 4,8 hectare de teren dăruit de Primăria Gîrcina.

În caietul de sarcini al proiectului pentru realizarea studiului de fezabilitate, semnat de Ionel Arsene, se menționează, fără echivoc, că investiția urmează să fie realizată pe tarlaua „Marian-Vulpea”, cu o suprafață de 48.000 metri pătrați.

De asemenea, studiul geotehnic și măsurătorile topo au fost realizate pe terenul donat de Primăria Gîrcina, iar schițele dovedesc asta.

 

Problema este că documentul de la care a pornit scandalul – proiectul pentru aprobarea studiului de prefezabilitate a noului spital – vizează, de această dată, ridicarea unui spital pe două terenuri: cel de la Gîrcina de 4,8 hectare și un altul de la Girov, de 12 hectare, compus și el din două trupuri de pășune, dar cu același proprietar.

Așa cum spuneam, cele 12 hectare de la Girov au fost trecute în domeniul public al județului Neamț fără avizul Ministerului Agriculturii.

Consilierii județeni au votat două hotărâri care au avut legătură cu acest transfer de terenuri Girov – județul Neamț: una (nr. 222) în 16 noiembrie pentru suprafața de 13.300 de metri pătrați, iar alta (229) în 8 decembrie pentru încă 106.700 mp, plus cei 13.300 de mp.

Au fost, de fapt, solicitări către Primăria Girov de transmitere a celor două terenuri în vederea construirii noului spital.

Pe 17 decembrie, cu o rapiditate uluitoare, Consiliul Local Girov aproba trecerea celor două suprafețe de teren – pășune din domeniul public al comunei în domeniul public al județului.

Acțiuni suspecte ale CJ-ului

Interesante sunt perioadele în care Consiliul Județean Neamț a cerut teren celor de la Girov.

Prima solicitare (pentru 13.300 mp) a fost făcută pe 16 noiembrie 2021, cu fix o săptămână înainte de atribuirea contractului privind studiul de fezabilitate, cel de 1,75 milioane de lei, pentru noul spital ce urma să fie ridicat pe terenul donat de Gîrcina.

Pe 26 ianuarie 2022, în legislativ a fost supus votului aprobarea studiului de prefezabilitate.

În documentul pe care l-au votat, săptămâna trecută, consilierii PSD-PMP-PPUSL și Pro România apare o schiță în care viitorul spital, cu tot cu anexe, ar urma să fie ridicat pe 16,8 hectare donate de Girov și Gîrcina. Pe terenul donat de cei de la Gîrcina ar urma să fie amplasate panouri solare și construite câteva sute de locuri de parcare, iar pe terenul transferat de la Girov, corpurile spitalului, parcări etc.

Reprezentanții CJ-ului au obligația să lămurească mai multe aspecte privitoare la această afacere. Primul ar fi de ce Consiliul Județean Neamț a încheiat un contract pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru ridicarea noului spital pe terenul de la Gîrcina, iar acum li s-a cerut consilierilor să voteze un studiu de prefezabilitate pentru o variantă de spital ce ar urma să fie construită pe o suprafață mult mai mare, inclusiv pe un teren cedat de comuna Girov?

Este suspectă acțiunea Consiliului Județean Neamț de a comanda un studiu de fezabilitate pe care, cel mai probabil, l-a și plătit, iar imediat după să ceară un vot pentru aprobarea unui studiu de prefezabilitate, care conține un alt plan.

Sănătatea nemțenilor este jucată la ruletă

Pe hârtie, proiectele arată bine, numai că istoria recentă ne-a învățat că foarte puține promisiuni ale politicienilor, cel puțin în domeniul sănătății, au fost onorate. Nu garantează nimeni că spitalele dorite de Arsene și echipa sa vor fi și construite, însă știm sigur că sunt cheltuite sume exorbitante pentru studii, proiecte etc. Și atât.

Când se vorbește despre milioane de euro cheltuite pentru tot felul de proiecte și studii, contribuabilii se întreabă dacă nu cumva ar fi mai bine ca banii să fie folosiți pentru a repara/întreține/îmbunătăți ceea ce este deja construit.

Mega-proiectul spitalului dorit a fi construit la Turturești-Girov, pe un teren pe care trebuie ridicat totul de la zero, înseamnă un efort financiar uriaș. Vorbim de sute de milioane de euro, sume pe care bugetul județului nu are cum să le asigure.

De peste 30 de ani, toți cei care au gestionat fondurile publice ale județului au promis nemțenilor o nouă unitate medicală, cu aparatură modernă, personal calificat și condiții umane pentru pacienți. În afară promisiuni și de cârpeli, niciunul dintre „regii” Consiliului Județean Neamț nu a făcut nimic.

Aceleași clădiri vechi de zeci de ani, care put a mucegai, clor și moarte. Nimic, în afară de afaceri grele pe spinarea contribuabilului, nu s-a întâmplat bun. Ceva aparatură medicală nouă, și aia cumpărată la prețuri supraevaluate (vezi Afacerea „Tomograful”) și câteva spoieli. Blocul operator, pentru care s-au cheltuit sume exorbitante, nu a fost finalizat nici până în prezent.

În reabilitarea/modernizarea Secției de Pediatrie în care, la fel, au fost investite sume exorbitante, bani sifonați. Și această afacere face obiectul unui dosar trimis în instanță.

În paralel, Asociația „Dăruiește Viață!” a reușit, în niciun an, să construiască un spital modular cu bani din donații.

Despre construirea unui nou spital județean la Piatra-Neamț (nu la Girov, nici la Gîrcina), decidenții județului probabil că s-au și plictisit să vorbească.

Artizanul ideii este Ionel Arsene, președintele inculpat al Consiliului Județean Neamț.

În ianuarie 2019, în precampania alegerilor parlamentare, Arsene anunța că la Piatra-Neamț va fi construit un nou spital pe locul celui actual, investiția fiind de aproape un sfert de miliard de euro.

Guvernul Dăncilă a alocat și banii pentru proiect, 17,8 milioane de lei, fără TVA. Licitația organizată de Consiliul Județean Neamț a fost anulată un an mai târziu din cauza unor „abateri grave” care nu a fost divulgate nici până în prezent.

Daniel MURARU

Citește și:

DNA confirmă dezvăluirile atacul.ro. Șpagă de sute de mii de euro în afacerea „Tomograful”

DNA confirmă, din nou, dezvăluirile atacul.ro. Spitalul Județean, raiul șpăgilor. Milioane de lei din afacerile „Blocul operator” și „Tomograful”

Licitația pentru proiectarea noului spital de la Piatra Neamț a fost anulată. Cauza: grave abateri

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Maria Sfetcu 31 ianuarie, 2022 at 15:51 Răspunde

    Pe nea Preșu’ care ne este, un neica nimeni care a ajuns prin (***) și (***) să ne reprezinte, face valuri și ne ia de proști. Pentru ce e nevoie de un studiu de prefezabilitate? De ce nu două sau trei studii? După, băgăm vreo două studii de fezabilitate, si pac-țac împușcăm un proiect penibil care se va dovedi un eșec care va fi finalizat, poate în 10 ani. Ce mai, dibaci și hărnici conducatori avem!
    Și să nu uităm, ce s-a ales de proiectul de reconsolidare-refacere al spitalului vechi, ăl de a fost vizitat de intreg alaiul PSD cu Sevil si ulterior de Veorica??
    O zi frumoasă tuturor!

  2. Victor 31 ianuarie, 2022 at 23:06 Răspunde

    Luați și rumegati nemțenilor, poate nu va vine sa credeți… Tot asa îl ridicați in slavi pe pinalti & cuadrilia, pana va pus in fata faptului împlinit, adică va lăsat cu buza umflata…
    A… sigur uitasem, ăla va făcut “telescaunul” din banii lui Măsa… om bun…

  3. FLORIN 1 februarie, 2022 at 13:00 Răspunde

    Bineinteles ca este un smen.
    O alta hotie asa cum au fost si cele de la SJ unde camarila lui Arsene,Nita,Oana Bulai,etc au facut reabilitari si renovari acolo si nu numai,cu licitatii trucate si lucrari in bataie de joc receptionate tot de ei.
    Daca se dorea spital se facea cu banii cheltuiti/furati pe asfaltari inutile in sate si comune parasite.
    Bani au fost cacalau.Sute de milioane de euro.Toti furati cu asfaltari in comune parasite care nu aduc nici un beneficiu celor care platesc taxe si impozite in acest judet.
    Insa,sunt usor de facut de firmele de 2 bani ale lui Arsene/PSD iar receptia acestor lucrari este facuta tot de PSD.
    Adica,hotii verifica hotii.
    La spitale si drumuri express se face receptie serioasa si nu merge cu spagi si comisioane ca la PNDL.
    Asta e motivul pentru care nu avem drum express sau spital in P.Neamt.Si nici nu o sa avem cu actuala clasa politica de hoti si analfabeti din PSD si PNL.

  4. Ionut Gherasim 2 februarie, 2022 at 00:12 Răspunde

    Va rog cereti situatia banilor investiti doar in ultimii 5 ani in Spitalul Vechi,care este plin de pacienti in prezent.
    Apoi faceti o vizita va rog sa vedeti cum se prezinta! (Exceptie baile modernizate de Bendeac si Maticiuc).
    Mai ceva anii ’60 …America de sud…sau Africa chiar! O extraordinara incompetenta si furt din banul public!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.