Descinderi la Primăria Piatra-Neamț. Ancheta vizează fraudele cu asfaltări fictive dezvăluite de atacul.ro
Agitație mare la Primăria Piatra-Neamț, după ce, în urma dezvăluirilor publicate de atacul.ro cu privire la presupuse fraude cu asfaltări fictive, mai multe echipe de control au „vizitat” sediul instituției de pe strada Ștefan cel Mare. Teama este atât de mare încât nimeni din primărie nu vrea să supere autoritățile, în sensul că, întrebați care dintre structurile statului (Poliție sau DNA, sau ambele) au descins la instituție și au ridicat documente, cei din conducerea primăriei i-au întrebat pe anchetatori dacă au voie să ne spună sau nu. Răspunsul îl așteptăm de două zile și încă nu l-am primit. Anchetatorii ar fi cerut „discreție maximă”, așa că secretarul și primarul au vrut să se asigure că nu comit vreo „ilegalitate” dacă spun cine a pornit tăvălugul penal în primărie.
Însă nu am întrebat ce fel de documente au cerut anchetatorii, pentru că această informație o avem deja, fiind vorba despre tot ce înseamnă asfaltări de străzi în municipiul Piatra-Neamț în ultimii ani. Sunt asfaltări efectuate de către compania primăriei, Publiserv, precum și de alte firme, respectiv cele abonate la lucrările cu primăria.
Ancheta a pornit în urma dezvăluirilor publicate de atacul.ro, în care arătam, cu probe, cum a plătit Primăria Piatra-Neamț de două ori asfaltarea unei străzi.
Exemplul pe care l-am dat este cel al străzii Siliștei (FOTO) din Dărmănești, care face legătura între străzile Cetatea Neamțului și 1 Decembrie. Strada Siliștei a fost reparată și asfaltată de două ori în 9 luni. Prima dată, în vara anului 2019, a fost reparată de firma Publiserv SA, companie la care acționar unic este Primăria Piatra-Neamț.
În august 2019, muncitorii de la Publiserv au curățat gropile, le-au astupat, după care au aplicat un strat de asfalt de 4 centimetri. Strada Siliștei are o lungime de aproximativ 450 de metri, iar suprafața covorului asfaltic aplicat de cei de la Publiserv a fost de 1.927 de metri pătrați. Primăria Piatra-Neamț a plătit pentru această lucrare aproximativ 150.000 de lei, fără TVA, adică 180.000 de lei, cu TVA inclusă.
Informația se află și în Raportul de activitate al companiei Publiserv pentru anul 2019:
La 9 luni de la finalizarea lucrărilor de pe strada Siliștei, adică în mai 2020, Primăria Piatra-Neamț a plătit din nou pentru reparația aceleiași străzi. De această dată, lucrările au fost executate de firma Invest Plus, unde administrator și asociat unic este Cristi Popa, un abonat la contractele cu municipalitatea pietreană.
Datele pe care primăria le-a furnizat la solicitarea atacul.ro arată că firma Invest Plus SRL a încasat 176.400 de lei, fără TVA, adică aproximativ 210.000 de lei, cu TVA inclusă, pentru „reparații curente – turnare covor asfaltic pe strada Siliștei”.
Totul e clar ca lumina zilei: strada Siliștei, cel puțin pe hârtie, a fost asfaltată de două ori în mai puțin de un an, ceea ce este greu de crezut. În primul rând, se presupune că lucrările efectuate de Publiserv au avut garanție, așa că, dacă ar fi apărut probleme, acestea trebuiau să fie rezolvate de firma primăriei.
Presupusul prejudiciu, care este de câteva zeci de mii de euro, permite DNA-ului să se implice și să ancheteze, iar o investigație serioasă ar putea scoate la iveală lucruri extrem de grave. Și nu numai în cazul asfaltărilor! Putem suspecta că așa cum au procedat în cazul Siliștei, au procedat nu numai în cazul altor străzi, dar și în situația altor lucrări.
De exemplu, nu ar fi exclus, și este o simplă ipoteză de lucru, ca unele dintre lucrările executate de Publiserv să fie regăsite pe hârtie ca fiind executate și de alte societăți, ceea ce ar însemna că pentru o lucrare s-a plătit dublu. Și ne gândim la parcuri de joacă, reparații trotuare etc.
Tocmai de aceea nu ne miră informațiile din interiorul primăriei care arată că sunt câteva persoane care tremură serios, la propriu. S-au amăgit o perioadă că lucrurile se vor rezolva simplu, că se va pune batista pe țambal. Planul era ca sumele plătite ilegal să fie recuperate și atât, fără prea mare tam-tam.
Numai că atacul.ro le-a dat planurile peste cap, iar autoritățile au realizat că este posibil ca frauda să fie imensă, iar metoda să funcționeze de ani de zile. Verificările, spun sursele noastre din primărie, vizează un interval mai lung de timp.
Până când autoritățile vor finaliza ancheta, nu ar fi rău ca anchetatorii să acorde o atenție deosebită și averilor, cele care sunt la vedere sau ascunse, ale celor care sunt suspectați că au pus la punct un sistem de jefuire a banului public. În anumite cercuri se vorbește despre averi uriașe pe care le-ar deține anumite personaje care au lucrat sau care mai lucrează în primărie. Pe lista averilor s-ar afla inclusiv la proprietăți extrem de valoroase, achiziționate cu sume de ordinul zecilor sau sutelor de mii de euro, unele deținute în afara granițelor țării.
Daniel MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Poate reusesc sa scoata la iveala si matrapazlacurile lui gigolo de la Publiserv, Nita. Nu ma refer la orgiile nocturne cu rudele lui Jan de la han si multe altele, ci la lucrările fictive facturate.
În primul rand trebuie anchetați și directorii Publiserv, în special (***), care pregătea terenul pentru (***)a. Adică făcea lucrările cu utilajele Publiserv, apoi (***)le contract și le făcea doar pe hârtie. Banii astfel facturati a doua oara se împărțeau la 4: 2 sferturi ii rămâneau lui (***), un sfert (***) și un sfert (***) cu gașca lui din primărie.
Carabelea si Chitic la parnaie baietii! V-ati predat camarila Mondo… de la unii la altii. Luati-l si pe Ghinet cu voi ca sa va spalati sosetele si chilotii unul altuia. Cat despre Publi… nu se face nimic fara ca in combinatii sa fie bagat AGA si bineinteles conducatorul suprem, adica primarul. Ar fi bine domnule Muraru sa cercetati un pic si membrii AGA din societatile primariei si o sa constatati cu stupefactie cum sunt aceste societati „controlate” de Camera de Conturi Neamt si ce legaturi „prietenoase” sunt intre unii membri AGA cu angajati ai camerei de conturi
Asteptam descinderi si la fostul ”viceprimar Gavrilescu”care si-a cumparat penthouse in Iasi de 120.000 euro cu banii jos.
Aceleasi conexiuni PMP-Invest Plus-Primarie.
Acum ne putem explica de ce nu s-a facut nimic in ultimii 6 ani in acest oras,nici macar datoria publica nu a fost platita.