Revoluția de la 1989: „Nu ştiam că, purtaţi de entuziasm şi naivitate, vom permite ca pe cadavrele celor ucişi să se caţere foştii lor călăi”

„Spun decembrie, pentru că ar trebui să vorbim de perioada 17 – 24 decembrie 1989. De la începutul evenimentelor de la Timişoara, lucrurile au decurs potrivit strigătului disperat al locuitorilor din urbea de pe Bega „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!”. Şi aşa a fost! Bucureştiul s-a inflamat pe 21 decembrie, pe 22 decembrie, Ceauşescu a fugit şi dictatura sa s-a prăbuşit. Nu intru în amănuntele pe care cei mai mulţi le cunosc. Pe mine mă interesează ce a însemnat acest eveniment care trebuia să fie decisiv pentru România.
Evenimentele din decembrie 1989 au dus la căderea regimului Ceauşescu, dar nu şi la căderea comunismului, care s-a menţinut prin aceiaşi oameni, dar din planul secund, aceleaşi practici şi mai ales prin aceleaşi mentalităţi. Înlăturarea dictatorului s-a făcut cu sacrificii umane, peste 1.100 de morţi şi 3.300 de răniţi. Cei mai mulţi au murit după 22 decembrie, când dictatorul era deja arestat. Cei peste 950 de morţi de după 22 decembrie au fost în majoritate tineri împuşcaţi de „terorişti”, care au constituit o armată secretă, necunoscută de nimeni. Aşa că populaţia a început să scandeze „Cine a tras în noi după 22?” După cum remarca regretatul istoric român Florin Constantiniu, în acele momente, în România s-a petrecut un fapt unic în istoria militară a lumii: „În lupta dintre armată şi terorişti, partea înfrântă, teroriştii, nu a lăsat pe câmpul de bătălie niciun mort, niciun rănit şi niciun prizonier”. Dacă mai adăugăm că niciun terorist nu a fost văzut, cu cine ne-am luptat şi cine ne-a împuşcat acei tineri şi adulţi nevinovaţi? Acesta este primul răspuns pe care îl aşteptăm, iar dacă l-am fi primit, altele ar fi fost urmările lui Decembrie 1989. Dacă ar fi fost deconspirată fosta Securitate, dacă ar fi fost aplicat Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, s-ar fi făcut curăţenie şi altul ar fi fost drumul României. 
Văd mulţi cârâitori care spun că nu a fost revoluţie, aşa se pare, dar cei care au stat deoparte nu au dreptul să judece. Eu am numit ceea ce s-a petrecut atunci „Evenimentele din decembrie”, dar sunt convins că a fost un furt de revoluţie. Cei care au ieşit spontan în stradă, şi au fost milioane, nu ştiau ce se întâmplă în spatele uşilor închise. Atunci nu ştiam că, purtaţi de entuziasm şi naivitate, vom permite ca pe cadavrele celor ucişi să se caţere foştii lor călăi, iar România, în loc să meargă spre normalitate şi spre viitor, a pierdut şi acest tren.
Ceea ce trebuia să fie un nou început, se pare că este începutul sfârşitului. 
Cu pioşenie mă închin celor ce au căzut într-o luptă care nu trebuia colorată în roşu cu sânge nevinovat şi sper ca cei vinovaţi să plătească. Pentru că Decembrie 1989 trebuie să fie alb şi pur ca zăpada şi privirea copiilor noştri!”.

(Sursa foto: Facebook/File de istorie)

Prof. Vălu NĂSTĂSELU