Câți bani a pompat CJ-ul condus de inculpatul Arsene în revista care o elogia pe Dăncilă
În urmă cu 10 zile, Liviu Dragnea, fostul șef al PSD, ieșit de curând din pușcărie, declara că a numit-o pe Viorica Dăncilă premier al României cedând insistențelor lui Ionel Arsene, actualul președinte al Consiliului Județean Neamț. Ce interese o fi avut Arsene ca Dăncilă să fie premierul României, nu putem decât să bănuim, pentru că răspunsul ar trebui să-l dea cei plătiți să cerceteze. Știm că doi oameni apropiați lui Arsene, Oana Bulai și Elena Baltag Kuzmanovic, au ajuns să lucreze pe lângă premierul Dăncilă. Bulai a fost consilier personal al Vioricăi, iar Kuzmanovic a ocupat funcția de consilier în cadrul Aparatului propriu de lucru al premierului.
În perioada în care Dăncilă a fost premier al României, Consiliul Județean Neamț, condus de pesedistul Ionel Arsene, a pompat sume considerabile în conturile unei firme ce editează o revistă în care Dăncilă era elogiată, iar dușmanii grupării Dragnea, denigrați.
Astfel, în perioada august 2018 – septembrie 2019, CJ Neamț a plătit sume substanțiale firmei Babilon Press, unde Floriana Jucan deține 95% din părțile sociale, peste 280.000 de lei, fără TVA, pentru prestarea unor servicii extrem de interesante.
Primul contract, de servicii de consultanță în publicitate, a fost încheiat în august 2018 și a avut o valoare de 112.000 lei, fără TVA. De acești bani, Babilon Press a prestat servicii de consultanță „pentru crearea și implementarea brandului și a strategiei de branding pentru produse comerciale, instituții, evenimente, companii sau start up”.
Concret, firma trebuia să identifice și să creeze brandul turistic al județului Neamț. La acea vreme, atacul.ro a solicitat de la Consiliul Județean Neamț, printr-o adresă oficială, caietul de sarcini al acestui contract, document pe care nu l-am primit nici până în ziua de astăzi. Cum nu am văzut până în prezent nici brandul turistic al județului creat de firma menționată.
În data de 9 noiembrie 2018, revista QMagazine, editată de Babilon Press, publica un articol elogios la adresa lui Dăncilă – „Adevăruri nespuse despre Viorica Dăncilă. Și trist, și sincer”, care a generat numeroase dispute în spațiul public.
Imediat după publicarea articolului cu Dăncilă, în decembrie 2018, Babilon Press a încasat peste 200.000 de lei și de la Consiliul Județean Vrancea, condus la acea vreme de pesedistul Oprișan, de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dar și de la Ministerul Turismului. În toate cazurile a fost vorba despre achiziții ale albumului „Români la Centenar”.
Tot în decembrie 2018, la puțin timp după publicarea articolului în care Dăncilă era ridicată în slăvi, Babilon Press a mai încasat 65.244 de lei, fără TVA, de la Consiliul Județean Neamț, pentru servicii de promovare. Am căutat, dar nu am identificat serviciile de promovare prestate de Babilon Press SRL pentru Consiliului Județean Neamț.
Ianuarie 2019 a venit cu un nou contract pentru Babilon Press, în valoare de 37.500 de lei, pentru administrarea paginii de Facebook a Consiliului Județean Neamț. Contractul a fost valabil pentru perioada 31 ianuarie- 14 august 2019.
În aprilie 2019, Consiliul Județean Neamț a plătit firmei Babilon Press suma de 30.000 de lei, fără TVA, pentru servicii de internet (!!!).
În septembrie 2019 a fost încheiat ultimul contract între CJ Neamț și Babilon Press, în valoare de 49.500 de lei, fără TVA, cu acești bani CJ-ul lui Arsene cumpărând 110 albume „Români la Centenar”.
Acestor contracte i se adaugă și cel încheiat de Babilon Press cu Complexul Județean Muzeal Neamț, în valoare de 99.500 lei, pentru „consultanță și servicii organizare eveniment”.
Cele cinci contracte încheiate de CJ Neamț cu firma Florianei Jucan însumează peste 250.000 de lei, fără TVA, bani plătiți pentru servicii de internet, servicii de promovare, brandul turistic al județului și 110 albume. După căderea Guvernului Dăncilă, au căzut și contractele între CJ-ul lui Arsene și Babilon Press.
D.MURARU
Citește și:
O afacere care pute, acoperită de „zeii” de la Consiliului Județean Neamț
Complexul Muzeal Neamț pompează alți bani în trompețica pesedistă. Contract de 25.000 de euro
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.