Primăria Tarcău s-a pricopsit cu un funcționar public judecat pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Primarul „Dănuț SRL” l-a angajat

4
3688

Unul dintre cei 14 inculpați trimiși, de curând, în judecată în dosarul tăierilor ilegale de păduri lucrează ca funcționar public la Primăria Tarcău. Este vorba despre Sebastian Maxim, fost consilier local PNL până în decembrie 2020, când și-a dat demisia și a fost angajat de primarul Fârțală în cadrul instituției. O verificare a Corpului de control al Prefecturii Neamț a scos la iveală faptul că Maxim și încă 3-4 persoane au fost angajate ilegal, fără concurs. Situația a fost „rezolvată”, în sensul că Primăria Tarcău a organizat concursuri, iar prietenii liberali ai primarului, printre care și Sebastian Maxim, au fost angajați „legal” (citește AICI și AICI). Angajările, dar și alte aspecte constatate de Corpul de control al Prefecturii și Camera de Conturi Neamț fac acum obiectul unui dosar penal aflat în lucru la Serviciul de Investigarea Criminalității Economice (SICE) din cadrul Poliției Neamț. Câțiva dintre cei vizați au început deja să se laude în anumite cercuri că dosarul va fi soluționat favorabil, primind garanții, în acest sens, de la persoane sus-puse. Dacă va fi sau nu așa, rămâne de văzut.

Până atunci, însă, Prefectura Neamț are obligația să studieze situația lui Sebastian Maxim, proaspăt încadrat ca funcționar public la Primăria Tarcău, și să stabilească dacă acesta trebuie sau nu să fie suspendat din funcție. Juriștii Prefecturii sunt cei mai în măsură să se pronunțe în acest sens.

Sebastian Maxim a fost trimis, de curând, în judecată într-un dosar, alături de alte 13 persoane. Acestea sunt acuzate de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, tăiere de arbori fără drept şi abuz în serviciu. Alături de Maxim, în judecată au fost trimiși și Iulian, Adrian și Emil Panțîr, Emil Moldovan, Ioan Marcu, Gheorghe Andrușcă, Ioan Vodă, Peter Asztaloș, Bogdan Râșnoveanu, Mihai Lilă, Vasile Parfene, Claudiu Șuteu și Silviu Semenic.

Firma Estfor Prod SRL Tarcău, care i-a aparținut lui Sebastian Maxim, are calitatea de parte responsabilă civilmente în dosar. Societatea a fost radiată, iar în ultimul an de activitate, deși a avut o cifră de afaceri de 2,3 milioane de lei, a înregistrat pierderi de peste 600.000 de lei. Firma, care avea ca obiect principal de activitate „tăierea și rindeluirea lemnului”, a fost implicată în circuitul ilegal al masei lemnoase sustrase din pădurile statului, dar și ale lui Dimitrite Sturdza.

Procurorii antimafia au constatat că membrii grupului infracțional, în perioada 2010-2015, „au procedat în mod sistematic, în cadrul parcelelor pe care le-au exploatat în baza autorizaţiilor emise de către Direcţia Silvică Neamţ, la tăierea ilicită a unui număr mai mare de arbori decât cel marcat, iar ulterior au transportat  masa lemnoasă rezultată fără documente de însoţire, în baza unor avize false sau anulate ulterior, precum şi la comercializarea materialului lemnos obţinut”.

Metoda nu era una foarte complicată, în sensul că inculpații participau la licitaţiile de atribuire a exploatărilor de masă lemnoasă și îți adjudecau mai multe partizi, oferind prețuri foarte mari. Scopul lor era de a „intra în pădure” pentru ca, ulterior, să exploateze lemnul licitat, dar și alte arbori nemarcați. Mai departe, inculpații transportau materialului lemnos exploatat ilicit la diverşi beneficiari. Există zvonuri că lemnul furat a ajuns și în gaterele unor cunoscute firme din România.  Anchetatorii spun că unele transporturi erau efectuate cu avize de însoţire a materialului lemnos completate în mod fals sau care erau anulate ulterior la destinaţie, iar alte transporturi erau efectuate fără întocmirea vreunui document de însoţire.
Pentru a justifica provenienţa materialului lemnos tăiat ilicit ori achiziţionat de la persoane care au exploatat-o ilicit, membrii grupării au  înregistrat în contabilitate documente fictive, emise de către societăţi intermediare sau de societăţi de tip fantomă”, spun procurorii.

Prejudiciul  a fost stabilit la peste 2 milioane de lei.

Ciocane cumpărate din Brașov și vândute inculpaților

Pentru a-și acoperi cât mai bine faptele ilicite, membrii grupului infracțional au folosit ciocane silvice false, dar și avize falsificate. Sursele noastre afirmă că au fost folosite două ciocane silvice fabricate ilegal la o fabrică din Brașov. Ciocanele aveau cifre demontabile ceea ce permitea efectuarea oricărei combinații, în funcție de seria ciocanului silvic folosit în anumite zone. Cele două ciocane au fost vândute de unul dintre membrii grupării cu mii de euro. Ciocanele false permiteau marcarea materialului lemnos, iar marca era atât de bine aplicată, încât cu greu s-a putut dovedi că la mijloc este vorba de o acțiune ilicită.

Se știe unde au fost făcute ciocanele alea, undeva prin Brașov, și cine le-a adus. Au costat mii de euro. Aveau niște cifre demontabile pe care le montau în funcție de nevoie. Un ciocan a fost predat când a demarat ancheta, însă al doilea, din ce știu eu, nu a fost predat autorităților. Acesta a fost folosit, cel mai probabil, în pădurile lui Sturdza, de unde a fost sustrasă cantitatea de 35.000-40.000 de metri cubi de lemn. Ciocanul era făcut perfect, așa că până și-au dat seama, până i-au luat amprenta și au comparat-o cu cea a ciocanului silvic a durat ceva timp. Au avut și informații de la Silvic și au lucrat foarte mult cu avize cu regim special. Și-au dat seama că este ceva în neregulă când au numărat cioatele și au comparat cu datele pe care le aveau ei. Abia atunci au realizat că pe teren erau marcate mult mai multe cioate decât se aprobase”, ne-a declarat o sursă apropiată anchetei.

Se pare că falsificarea ciocanelor face obiectul unui alt dosar penal ce este investigat de un parchet militar.

Daniel MURARU

Citește și:

Anchetă penală la Primăria Tarcău. Fîrțală, noul primar, a umplut primăria cu liberali și rude ale acestora, transformând instituția în „Dănuț SRL”

La Primăria Tarcău – Dănuț SRL, ilegalitățile au fost … legalizate. În loc să-i destituie, i-a angajat prin concurs

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Iosif 21 septembrie, 2021 at 13:06 Răspunde

    Și cu sprijinul pădurarilor care aveau obligatoriu gratis sa verifice permanent parcela in exploatare.La primirea înapoi a parcelei după expliatare se vede că fost un prejudiciu.Domnule Murariu mata din păcate arăți faptele mafiei lemnului dar nu am văzut nici o arestare definitiva.Mai scrie și despre justiție pentru că nu își fac treabă,acolo e buna Neica

  2. Observator din umbra 24 septembrie, 2021 at 05:36 Răspunde

    Nu este singura. Încercați la Primăria Cordun, este d.nul Balahura Daniel, angajat pe timpul fostului primar, pe funcție de inspector responsabil de mediu, asistență socială și printre picături și de poliția locală (pe care o folosește în interes propriu), cu toate că a fost condamnat pentru fraude cu fonduri europene, când lucra undeva la o cooperativă prin Botoșani. Nu ne mai miră nimic, trăim în România și asta ne ocupă mai tot timpul.

  3. Doina 24 septembrie, 2021 at 08:24 Răspunde

    De cinci ani actualul primar n-a aflat starea penala a distinsului Balahura? Ca a primit condamnarea in ultimii cinci ani, inainte era doar judecat. Hai, echipa câștigătoare, la luptă cu corupția!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.