Câte zeci de milioane de euro au putut împrumuta nemțenii în numai 6 luni

0
2675

În județul Neamț, apetitul pentru creditele în monedă autohtonă a crescut considerabil în primul semestru al acestui an. Populația a lăsat la o parte incertitudinile privind viitorul, pe fondul pandemiei de Covid-19, și a trecut la investiții masive cu bani împrumutați de la bănci.

Potrivit Băncii Naționale a României (BNR), cetățenii județului au împrumutat, în perioada ianuarie – iunie, 80 de milioane de lei (adică 16 milioane de euro), în timp ce firmele au contractat credite de 72 de milioane de lei (14,40 milioane de euro).

La finele lunii iunie, nemțenii erau evidențiați de BNR cu împrumuturi în monedă autohtonă în valoare de 1,165 de miliarde de lei (233 de milioane de euro), iar dacă adăugăm și creditele în valută (echivalentul a 287 de milioane de lei), valoarea totală a creditelor contractate de populația județului ajunge la 1,452 miliarde de lei (290,40 milioane de euro).

Agenții economici aveau credite de 777 de milioane de lei, la finele lunii iunie (155,40 milioane de euro), la care se adaugă și împrumuturile în valută de 233 de milioane de lei, firmele figurând, în total, cu credite de 1,010 miliarde de lei (202 milioane de euro).

La finele primulului semestru, județul Neamț era evidențiat de BNR cu împrumuturi în lei de 1,943 de miliarde de lei (388,60 milioane de euro) și cu împrumuturi în valută echivalentul a 521 de milioane de lei (104,20 milioane de euro).

Din iunie 2020 și până la finalul lunii iunie 2021, adică într-un an, nemțenii și firmele au contractat credite în monedă autohtonă valoare de 249 de milioane de lei (49,80 milioane de euro), din care 110 de milioane de lei (22 milioane de euro) erau împrumuturi ale populației.  

(Sursa foto: bistritabusiness.ro)

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.