Județul Neamț, printre puținele cu insolvențe în scădere

1
1701

 

Numărul firmelor din Neamț care au dat piept cu greutățile în acest an este mai mic față de anul precedent. De altfel, județul Neamț se află se locul 6 în țară după scăderile numărului „insolvenților” din primele patru luni ale acestui an.

Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), în perioada ianuarie – aprilie, în Neamț au fost înregistrate 14 firme care au intrat sub incidența Legii insolvenței, cu 6 cazuri mai puțin comparativ cu perioada similară din 2020, reprezentând o scădere de 30%.

La nivel național, cea mai mare scădere a cazurilor de insolvență a fost înregistrată în județul Harghita (-64,29%), cu zero cazuri în aprilie, iar cea mai mare creștere, de 255,56%, în Alba.

Nu atât de bine au stat lucrurile și în aprilie comparativ cu martie, în județul Neamț. În a patra lună a anului, numărul insolvențelor s-a dublat, ajungând la 8 cazuri.

(Sursa foto: www.aa.com.tr)

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Stefan 15 iunie, 2021 at 15:18 Răspunde

    Aceste statistici nu au nicio relevanta!Important este cate firme sunt active in Neamt, care este cifra lor de afaceri, cati angajati au, etc…

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.