Cu excavatorul în râul Moldova, în zonă protejată și în perioada de prohibiție
Fenomenul extragerii ilegale de agregate minerale a fost scăpat de sub control de autorități, mulți angajați din instituții ajungând protectori ai indivizilor care fac prăpăd pe cursurile de apă. La adăpostul protecției, de multe ori venită din zona politicului, balastieriștii fac ce doresc, exploatând când vor, cât vor și de unde vor.
Salariații sistemelor de gospodărire a apelor, cu atribuții în ceea ce privește controlul modului în care sunt exploatate agregatele minerale, ies rar pe teren, de cele mai multe ori în urma unor sesizări.
Polițiștii au cu totul alte griji. Mulți dintre ei știu cum merge treaba cu balastierele, deținute de indivizi plini de bani, așa că nu se complică. Comisarii Gărzii de Mediu ajung la fel de rar pe teren, ca și colegii de la „Ape”.
Au mai rămas să țină piept celor care nenorocesc albiile cursurilor de apă câteva asociații și câțiva cetățeni. Puțini la început, numărul celor care au decis să se implice pentru a proteja zonele de interes pentru balastieriști a crescut în ultima perioadă. Aproape în fiecare comună traversată de un râu important, unde există firme de exploatare sau unde „Apele Române” închiriază perimetre pentru exploatarea balastului, au apărut oameni care monitorizează cu atenție balastierele, iar atunci când constată că ceva este în neregulă sesizează autoritățile. Așa s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile, când Mihaiela Ivlev, o suceveancă ce monitorizează activitatea firmelor de exploatare a agregatelor în zona Forăști (Suceava), a găsit un excavator în albia râului Moldova care exploata balast. Utilajul se afla la granița dintre comunele Forăști și Drăgănești (Neamț).
Fotografiile și filmările realizate de Mihaiela Ivlev pot fi vizionate AICI.
Zona respectivă a râului Moldova se află în aria protejată Natura 2000, iar exploatarea agregatelor minerale este interzisă în perioada prohibiției, care s-a încheiat ieri, 7 iunie. Ba mai mult decât atât, în Situl Natura 2000 agregatele minerale se exploatează doar în anumite condiții, acest lucru fiind permis doar în zonele în care, din cauza colmatării cursului de apă, apare riscul unor indundații sau eroziuni ale malurilor.
În cazul de față, excavatorul Carimar SRL din Forăști, județul Suceava, firmă deținută de un cetățean italian, nu avea ce să caute în albia râului Moldova.
Societatea suceveană, care are ca obiect principal de activitate „extragerea de agregate minerale”, a închiriat, de-a lungul timpului, mai multe perimetre de exploatare de la „Apele Române”, inclusiv pe unele cursuri de râuri situate pe raza județului Neamț. Că această activitate este una extrem de profitabilă o demonstrează datele financiare. În 2020, societatea italianului a avut o cifră de afaceri de 10.781.813 lei, un profit net de 2.444.591 lei și 19 angajați.
Săptămâna viitoare, pe 17 iunie, ABA Siret va organiza licitații pentru închirierea unor terenuri situate în albiile minore ale râurilor, pe raza judeţului Suceava. Pe râul Moldova, în zona Forăști, vor fi scoase la licitație două perimetre cu o suprafață totală de peste 175.000 de metri pătrați.
„Închirierea are ca scop exploatarea de agregate minerale în vederea regularizării şi reprofilării albiei, pentru asigurarea scurgerii optime în albie. Durata închirierii este de 4 ani.
Garanţia de participare este de 10% din valoarea minimă a chiriei anuale. Valoarea minimă a chiriei anuale este de 0,053 lei/mp/lună, pentru fiecare dintre următoarele bunuri imobile:
Râul Siret Poiana 2 extindere/ Dolhasca 26.537 mp
Dolhasca staţie amonte/ Dolhasca 13.986 mp
Dolhasca staţie aval/ Dolhasca 10.000 mp
Cotu Florii / Liteni 21.945 mp
Râul Moldova Roşiori amonte/ Forăşti 101.144 mp
Roşiori aval / Forăşti 78.375 mp
Vadu Moldovei / Vadu Moldovei 64.967 mp
Fântâna Mare 1/ Fântâna Mare şi Bogdăneşti 100.081 mp
Fântâna Mare 2 / Fântâna Mare 59.992 mp
Fântâna Mare 3/ Fântâna Mare 29.461 mp
(Sursa foto: https://www.facebook.com/mihaielaivlev1970)
Daniel MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Azi G.N.M. – Comisariatul Judetean SUCEAVA si S.G.A. SUCEAVA au depistat pe raul Suceava la Fratautii Vechi, o societate care exploata agregate minerale unde credeti in situul natura 2000, asa de jmecheri! GNM a dat o amenda de 300 mil lei dar SGA Suceava se mai gandeste il intreaba intai pe director SGA apoi pe gaina si pe Flutur poate !????? Acest lucru s-a intamplat pe baza unei SESIZARI altfel……….canci! actiuni