(VIDEO) Sătenii din Secu și Izvorul Alb (Bicaz), trei decenii de batjocură. Cum arată drumul spre cele două localități și „străzile” din și dintre sate

0
5650

Autoritățile locale își bat efectiv joc de sătenii din Secu și Izvorul Alb, două sate anexe ce se află în administrarea Primăriei Bicaz, situate pe malul drept al Lacului Izvorul Muntelui. Au trecut zeci de ani, timp în care politicienii, în goana lor după voturi, au împrăștiat cu promisiuni. Nu există niciun interes pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a sătenilor din Secu și Izvorul Alb.  Așa se face că acum, la 32 de ani de la Revoluție, drumul care face legătura între cele două sate și civilizație arată mai rău ca niciodată. Mult, dar mult mai rău decât în anul 1989, când era foarte bine întreținut. Drumul este forestier, iar principalul interes al administratorului (Direcția Silvică Neamț) este acela de a fi practicabil pentru camioanele care transportă bușteni.

Toți cei care s-au perindat la conducerea orașului Bicaz, fără nicio excepție, au promis că vor face demersuri pentru a transfera administrarea drumului de la Direcția Silvică Neamț către primărie. Pentru că numai așa respectivul drum ar putea fi modernizat cu bani de la județ, de la Ministerul Dezvoltării sau cu bani europeni. Unii edili au încercat, alții au mimat interesul față de subiect, singura certitudine din momentul de față fiind aceea că drumul este tot forestier și arată mai rău ca niciodată. Dureros este că nu numai drumul forestier dintre Barajul Bicaz și Secu, în lungime de aproximativ 10 kilometri, arată îngrozitor, ci și drumurile dintre și din sate, care sunt administrate de Primăria Bicaz. De exemplu, drumul dintre Secu și Izvorul Alb arată, pe unele porțiuni, mult mai rău decât drumul forestier. Iar dacă Direcția Silvică Neamț nu are niciun interes să investească pentru a-l face practicabil pentru autoturisme, Primăria Bicaz este obligată să întrețină drumurile din/dintre sate. Măcar de-ar folosi un autogreder, care să niveleze drumul în zonele dificile și tot ar fi ceva. 

Sunt aproape 100 de suflete care încearcă să-și ducă zilele în cele două localități, trăind aproape în izolare, deoarece drumul care duce spre sate este foarte greu accesibil. Traseul de 16 kilometri, de la Barajul Bicaz la Izvorul Alb, nu poate fi parcurs în mai puțin de o oră, dacă trecătorul vrea să-și păstreze mașina întreagă. Localnicii s-au săturat să tot meargă cu jalba-n proțap la primărie, pentru că, în afară de promisiuni, nu au obținut nimic de trei decenii. Sunt sătui de vorbe. 

Din cauza drumului anevoios, plin de denivelări și gropi, sătenii, în majoritate bătrâni, nu au acces la servicii medicale de urgență.  Pentru orice șofer de ambulanță este o adevărată aventură să ajungă în Secu sau în Izvorul Alb.

Cealaltă variantă, prin axialul (Izvorul Muntelui – Durău) în satul Secu, nu poate fi folosită, pentru că accesul în Axial a fost interzis în iarnă și așa a rămas.

Oamenii sunt disperați, dar nu mai au nici cui să se plângă. Autoritățile au demonstrat că prea puțin le pasă, chiar dacă au fost trase nenumărate semnale de alarmă.

Între timp, numărul localnicilor se împuținează. Bătrânii, istoviți sub povara greutăților vieții aspre, dispar ușor și odată cu ei și vocile care plâng după salvare.

Zona are un potențial turistic extraodinar, cu peisaje superbe, însă subiectul devine de interes și dezbătut intens numai în campaniile electorale. Între aceste bătălii, rămân numai speranțele celor care cred că, la un moment dat, vremelnicii de la putere vor găsi soluții să-i scoată din noroi. 

N.R.

Citește și:

Satul Izvorul Alb, la mâna „Dumnezeilor” banului public

 

Satul Izvorul Alb, aproape izolat de restul lumii: „Suntem la mila Domnului!” „Apele Române” ar putea să-l salveze

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.