Tupeu de infractor contrabandist: pretenții la scuze publice și amenințări cu judecata, în timp ce e condamnat din nou. Tot pentru contrabandă

0
1145

Articolul „Condamnate pentru contrabandă cu țigări, două moldovence sunt judecate într-un nou dosar. Tot pentru contrabandă”, publicat la jumătatea lunii august în atacul.ro, a supărat-o atât de tare pe una dintre persoanele vizate, încât aceasta are pretenția la scuze publice și la retragerea articolului de pe site. Asta în termen de 15 zile, în caz contrar avocatul urmând să ne dea în judecată. Notificarea a fost făcută de infractoarea Ala Oțel, condamnată definitiv în mai 2018, de Curtea de Apel Bacău, la 2 ani și 5 luni de închisoare cu suspendare pentru contrabandă cu țigări. Aceeași persoană a fost condamnată pe 18 septembrie, de Judecătoria Roman, la o altă pedeapsă, tot cu suspendare, într-un alt dosar pentru aceeași faptă – contrabandă ( colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia).

Decizia Judecătoriei Roman, unde Ala Oțel a fost condamnată la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare, plus un termen de supraveghere de 3 ani și 9 luni, nu este definitivă. Alături de Oțel, a fost condamnată la aceeași pedeapsă (2 ani și 11 luni închisoare cu suspendare) și Galina Maxim, condamnată și ea la 2 ani și 5 luni de închisoare în dosarul finalizat în 2018. Faptele care au dus la condamnarea de acum doi ani au fost comise în vara anului 2011, când procurorii pentru combaterea crimei organizate au destructurat o rețea de traficanți de țigări din care făcea parte și polițistul romașcan Gabriel Gherasim. Au fost efectuate zeci de percheziții în Roman și comunele limitrofe, dar și în județul Suceava, polițiștii confiscând câteva mii de pachete de țigări și bani. Cercetările au stabilit că cel care a pus bază rețelei a fost un consilier local dintr-o comună suceveană, Emanuel Vasile Apetrei, ajutat de poliţistul romașcan Gherasim, care și-a băgat în afacere și soția, și soacra. Polițistul îi proteja pe membrii rețelei, anunțându-i de controalele autorităților, dar se ocupa și de distribuția țigărilor. În total, 15 persoane au fost trimise în judecată, printre care și Ala Oțel și Galina Maxim, toate fiind condamnate la pedepse cu închisoarea și cu suspendarea executării. Instanța a mai dispus confiscarea a două autoturisme și a obligat o parte din inculpați să plătească câteva zeci de mii de lei cu titlu de obligații fiscale către ANAF.

De altfel, datele noastre arătau că, deși era judecată într-un nou dosar, tot pentru contrabandă, Ala Oțel ar fi continuat să vândă țigări aduse din Republica Moldova, prin intermediul unui spaţiu pe care îl deţine în Complexul comercial din Piaţa Centrală a municipiului Roman.

Pe lângă condamnarea, din 18 septembrie, a celor două femei, Judecătoria Roman a mai dispus amendarea societății Corporate Market SRL, unde Oțel și Galina sunt administratori, cu suma de 20.000 de lei pentru contrabandă cu țigări. De asemenea, instanța romașcană a dispus confiscarea a sute de pachete de țigări de la cele două infractoare.

Decizia Judecătoriei Roman poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Am solicitat infractoarei Ala Oțel, prin intermediul avocatului care ne-a transmis notificarea, un punct de vedere cu privire la ultima condamnare, însă nu am primit niciun răspuns.

Daniel MURARU

Citește și:

Condamnate pentru contrabandă cu țigări, două moldovence sunt judecate într-un nou dosar. Tot pentru contrabandă

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.