Inculpatul Arsene a cerut recuzarea judecătorului. Ce a decis instanța

3
1967

Avocații lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, judecat pentru fapte de corupție într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bacău, au cerut, la ultimul termen din 30 iulie, recuzarea judecătoarei Daniela Donighevici Rusu. Motivele recuzării le știu doar avocații, inculpatul și magistrații, pentru că procesul se desfășoară cu ușile închise. Prin cererea de recuzare, care a fost respinsă a doua zi de un alt complet de judecată, Arsene a câștigat doar timp, instanța fiind nevoită să amâne cauza pentru data de 27 august. Surprinde termenul lung dat la o distanță de aproximativ o lună, în condițiile în care cererea de recuzare s-a judecat în data de 31 iulie, adică la o zi de când a fost depusă.

„Solutia pe scurt: În baza art. 67 rap. la art. 64 al. 1 lit. f C.pr.penală respinge ca nefondată cererea de recuzare a d-nei judecător Rusu Donighevici Daniela formulată de inculpatul Arsene Ionel prin apărător ales. Conform art. 275 al. 2 C.pr.penală obligă pe inculpat, să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Pronunţată în camera de consiliu din 31.07.2020”, se arată în decizia instanței de judecată.

Așadar, dacă nu va interveni cumva vreo altă cerere din partea avocaților lui Arsene, ca de exemplu o cerere de strămutare, dosarul va intra în linie dreaptă, o sentință în primă instanță fiind așteptată în toamna acestui an.

În ultimele luni, procesul de corupție al lui Arsene a mers din amânare în amânare. Și din cauza pandemiei, dar și din alte motive, cum ar fi lipsa inculpatului sau a apărătorilor săi. După suspendarea judecății în perioada pandemiei, dosarul a fost repus pe rol la termenul din 20 mai.

Procesul se judecă cu ușile închise

Dosarul în care Ionel Arsene este acuzat de DNA de fapte de corupție s-a judecat inițial la Tribunalul Neamț, primul termen al procesului fiind fixat pentru 28 august 2018. Apărătorii lui Arsene au cerut strămutarea, iar Curtea de Apel Bacău, în 21 martie 2019, a fost de acord. Cât s-a aflat pe rolul Tribunalului Neamț, solicitările avocatului lui Arsene, ca ședința de judecată să se desfășoare cu ușile închise, au fost respinse de către judecător. Acesta și-a argumentat poziția prin aceea că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu ţin de viaţa privată și a cerut argumente mai solide pentru a declara ședințele nepublice. Însă, la Bacău, lucrurile s-au schimbat radical. În primul rând, procesul a fost strămutat, decizia fiind luată la Curtea de Apel Bacău. Ulterior, magistrații băcăuani au fost rapid de acord și ca procesul să se judece cu ușile închise, astfel că jurnaliștii nu au mai putut participa la ședințele de judecată. Instanța băcăuană a admis cererea apărătorilor lui Arsene ca ședințele de judecată să nu mai fie publice, pe motiv că presa ar publica declarațiile martorilor, iar buna înfăptuire a Justiției ar fi împiedicată. Așa se face că, de la termenul din aprilie 2019, primul de la strămutarea dosarului la Bacău, ședințele de judecată se desfășoară în „secret”. Pot participa la proces doar inculpatul, avocații, procurorul DNA și martorii din dosar.

Trimis în judecată în februarie 2018

Ionel Arsene este judecat pentru trei fapte de trafic de influență, într-un singur dosar care se află pe rolul Tribunalului Bacău. Într-una dintre cauze, denunțător a fost Gheorghe Ștefan, fostul primar al orașului Piatra Neamț. Pinalti a făcut denunț împotriva lui Arsene la DNA, afirmând că i-a dat acestuia bani, în cursul anului 2013, pentru a-i face probleme la Agenția Națională de Integritate lui Culiță Tărâță, președintele de la acea vreme a Consiliului Județean Neamț. Arsene și Pinalti se aflau în conflict deschis cu Tărâță. În același dosar, Arsene este judecat pentru încă două fapte de trafic de influență. Este vorba de dosarul ce a fost conexat de procurorii DNA, în care anchetatorii arată că, în iulie 2015, Arsene, în calitate de deputat și președinte al PSD Neamț, a pretins de la reprezentantul firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași un procent de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale.
În schimbul acestui comision, afirmă procurorii, în perioada iulie –  septembrie 2015, suspectul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a sumei anterior menționată, demersuri rămase, însă, fără rezultat.

De asemenea, Arsene este judecat și pentru că, în iunie 2015, în calitatea sa de deputat și președinte PSD ar fi tras sfori pentru ca firma controlată de soția lui să pună tâmplărie la Școala Icușești. Pe perioada procesului penal, Arsene nu are voie să se aproprie de mai multe persoane, martori în dosarele sale: Ştefan Gheorghe, Panfil Carmen Maria, Ştefan Gabriel, Panaite Vasile, Porumboiu Adrian, Creţu Vasilica, Avram Doru, Andriţa Valeriu, Careja Ioan, Moga Costel,  Jugan Iulian şi Lupu Mihai.

Doru Avram a fost directorul Rotercom Prestige SRL, firma familiei lui Arsene care a pus termopanele la școala din Icușești. De asemenea, Arsene nu are voie să se apropie de Careja Ioan, Moga Costel şi Lupu Mihai. Primii doi sunt directori la Construcții Hidrotehnice SA Iași, iar ultimul acționar al aceleiași firme. Mihai Lupu a fost deputat PNL în legislatura 2012 – 2016 și coleg cu Ionel Arsene în Comisia de Transporturi. Primul a fost președinte, al doilea vicepreședinte. Senatorul nemțean Eugen Nazare Țapu, coleg de partid cu Mihai Lupu, era, în anul 2012, membru în Consiliul de Administrație al societății Construcții Hidrotehnice SA Iași, o firmă implicată în ultimul timp în foarte multe scandaluri de corupție.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. Liviu 7 august, 2020 at 11:37 Răspunde

    Zici ca e in clanul duduienilor, joaca barbut cu numele judecatorilor. Vrea sa-i schimbe pana-l gaseste pe cel pe care sa-l faca docil si ascultator? Degeaba, cumpara-ti sosetele sa nu-ti fie frig ca se apropie.

  2. constantin 7 august, 2020 at 12:28 Răspunde

    Un om normal in gandire se ingrijeste mai mult de propria libertate decat sa ocupe iarasi o functie..Corect acest individ nu are ce sa mai caute in functii politice.Din pacate slugoii de la PSD Neamt sunt fara coloana si fara personalitate.Cine ar putea sa-l contreze pe acest om.La psd conteaza banii si nu pregatirea omului.Uitati-va pe CV -UL celui in cauza si vedeti ce experienta si pregatire are.Oare Munteanu nu are nici un regret ca la adus pe acest individ i n fruntea filialei.Acum a recuzat judecatorul ca ia acordat termene intr-o veselie.Vrea liniste in campania electorala.Atat il duce mintea sa-i ceara avocatului.Acelasi lucru il face si inculpatul Munteanu,

  3. ADY 7 august, 2020 at 12:51 Răspunde

    Distrinsa doamna judecator, vedeti ce se intampla daca se tergiverseaza dosarul atatea termene? Condamnati acest ciorap la 10 ani cu executare si o sa va tina minte 5 generatii pt binele facut judetului nostru. Stati sa dati explicatii acestor infractori? NU, CONDAMNATII LA ANI GREI DE ZARCA

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.