
Județul Neamț ocupă al doilea loc din Regiunea Nord-Est după numărul firmelor care au intrat sub incidența Legii insolvenței în a șasea lună a acestui an. Cazurile de insolvență s-au dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că, în iunie, în Neamț au intrat in insolvență 12 comercianți, mai mult cu 11 cazuri față de luna mai și în creștere cu 6 cazuri comparativ cu iunie 2019. Cele mai multe insolvențe au fost înregistrate în Iași (32), urmat de Neamț (12), Vaslui (7), Suceava (6), Bacău (4) și Botoșani (1).
În primul semestru, la nivel județean, au intrat sub Legea insolvenței 33 de firme, după Iași (cu 92 de cazuri) și Bacău (44).
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Daniel Muraru este jurnalist de investigație cu aproape 30 de ani de experiență în presa scrisă și audiovizuală. A activat în cadrul unor importante instituții media locale, precum Monitorul de Neamț, Realitatea Media, Est TV, Tele M și Roman TV, și a colaborat cu publicații de referință din presa națională, între care Academia Cațavencu, România Liberă, Evenimentul Zilei etc. De asemenea, a sprijinit realizarea unor investigații jurnalistice ale Pro TV și Recorder. În prezent, este fondatorul și coordonatorul publicației de investigații Atacul.ro.
Prin investigațiile jurnalistice privind administrația publică, integritatea instituțională și gestionarea fondurilor publice, a contribuit la aducerea în atenția opiniei publice a unor aspecte de interes major, care au generat verificări și demersuri din partea autorităților competente.
De asemenea, a obținut soluții favorabile în litigii relevante pentru protejarea libertății presei și a dreptului publicului la informare, contribuind la consolidarea principiilor libertății de exprimare și ale jurnalismului de interes public.
Neamtul e un judet de bugetari, adica de personaje care traiesc pe picior mare din imprumuturi pe care le plateste toata lumea.