Fostul șef al Vămii Neamț, membru PSD, înapoi pe funcție

0
3602

În plină guvernare liberală, social democrații au reușit să dea o lovitură de imagine, demonstrând că, și aflați în opoziție, au un cuvânt de spus atunci când vine vorba de păstrarea oamenilor în diferite funcții. În județul Neamț, cel mai bun exemplu este șeful Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, secretar general al organizației PSD Neamț. Pesedist de frunte, Daniel Chirilă își păstrează, în continuare, funcția. Este director la AJOFM Neamț și secretar executiv în partid, iar inspectorii de integritate ar fi trebuit, până acum, să vadă dacă Daniel Chirilă nu cumva se află într-o stare de incompatibilitate. Parcă șefii de deconcentate nu au voie să dețină și funcții politice. Sau poate au schimbat legea, că asta a fost principala preocupare a pesediștilor cât s-au aflat la guvernare.

Social democrații au reușit să-și păstreze mulți oameni în funcție cheie, iar pentru asta au beneficiat și de sprijinul liberalilor, spre disperarea unora din interiorul partidului. Nu știm dacă s-au făcut „cărțile” la nivel local, regional sau național, însă avem confirmarea că noul șef al Biroului Vamal Neamț este un pesedist cu state vechi. Este vorba despre Dan Ceaușu (foto), fost director executiv al Direcției Regionale a Vămilor Iași până acum trei săptămâni, când a fost înlocuit cu un nou director cu susținere liberală. În ceea ce privește informațiile conform cărora această numire ar fi avut la bază o dură negociere pe principii economice, nu putem decât să lăsăm autoritățile, dacă mai avem ori dacă li se permite să iasă din somnolență, evident, să verifice. Până atunci, informația, negată ferm de Dan Ceaușu, nu are decât caracter de bârfă izvorâtă din frustrări liberale

Dan Ceaușu a confirmat pentru atacul.ro că a revenit în funcția de director la Biroul Vamal Neamț, pe care a părăsit-o în vara anului 2018, când a fost numit director la Direcția Regională Vamală Iași. „În momentul în care am fost numit director la Direcția Regională Vamală Iași eram director la Biroul Vamal Piatra-Neamț. Acum, după ce la Iași a fost numit un nou director, am revenit pe funcția părăsită în 2018. Acest lucru s-a făcut cu acceptul superiorilor mei și reprezintă o recunoaștere a meritelor muncii mele de la Direcția Regională Vamală Iași. Consider că mi-am făcut bine treaba la Iași, unde am lăsat în derulare multe proiecte cu fonduri europene”, a declarat Ceaușu. Acesta a recunoscut că este membru PSD, însă fără a deține o funcție importantă  în partid.

 În ceea ce privește zvonurile legate de o anumită negociere financiară care ar fi avut loc pentru a-și păstra postul, șeful Vămii Neamț a negat categoric că s-ar fi întâmplat așa ceva.

„Exclus, nici vorbă de așa ceva!”, a spus șeful Vămii Neamț.

Ceaușu fusese pus, în mai 2018, în plină guvernare PSD, în fruntea vămilor din regiunea de Nord-Est, având susținerea acestui partid. Numirea s-a făcut și cu acceptul lui Ionel Arsene, liderului PSD Neamț și șeful pe linie politică a lui Ceaușu. Fiind considerat un om al social democraților, schimbarea sa nu a surprins. În schimb, o mare surpriză este revenirea, începând cu data de astăzi, în funcția de director al Biroului Vamal Neamț. Ceaușu a mai deținut această funcție în urmă cu mai bine de zece ani.

În 2012, Dan Ceaușu a câștigat alegerile pentru Primăria Dobreni din partea PSD, iar în 2016 a pierdut mandatul de primar la o diferență de un singur vot.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.