Ieftin ca braga! Domeniul de internet crinantonescu.ro, scos la vânzare

0
366

 

A renunțat la politică în 2016, după ce și-a dus până la capăt mandatul de senator, și a promis că nu se va răzgândi. Șansele ca Crin Antonescu, unul dintre cei mai importanți lideri liberali din perioada postdecembristă, președinte, timp de 5 ani, al formațiunii politice  (2009 – 2014), să revină în politică sunt foarte mici. O confirmă și dezinteresul lui Antonescu față de ceea ce înseamnă prezență în mediul online. Ultima postare pe pagina sa de Facebook datează din luna mai a anului 2015, iar pe site-ul personal, www.crinantonescu.ro, din decembrie 2016, adică la sfârșitul mandatului de senator, când a pus punct activității politice. Mai mult decât atât, domeniul de internet crinantonescu.ro a fost scos la vânzare, semn că cel care l-a deținut, Crin Antonescu sau PNL, nu și-l mai dorește. Prețul este unul rușinos, dacă ne gândim cui a aparținut domeniul și ce reprezintă numele Crin Antonescu pentru PNL și politica din România postdecembristă. Astfel, oricine este dispus să plătească 500 de euro poate deveni deținătorul paginii crinantonescu.ro.

 

De ce Crin Antonescu nu și-a păstrat domeniul, a cărui întreținere și găzduire nu ar fi costat mai mult de câteva zeci de euro pe an, numai el știe.

Nici cei de la PNL, deși ar fi putut să o facă, nu s-au arătat interesați de  domeniul crinantonescu.ro, deși conținutul site-ului, care a funcționat în perioada 2009 – 2016, reprezintă o adevărată filă de istorie liberală. Dacă se răzgândesc, încă o mai pot face, pentru că domeniul este încă la vânzare.

Așa arăta site-ul crinantonescu.ro în ianuarie 2012:

Crin Antonescu este soțul europarlamentarei Adina Vălean. Din declarația de averea a acesteia, completată în 2019, nu reiese că fostul lider liberal, în vârstă de 61 de ani, ar desfășura vreo activitate remunerată, singurele venituri declarate fiind cele alea soției.

D.M.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.