Cei doi Alin din fruntea Societății Apelor Minerale, dați în judecată de salariați. Unul, directorul, e „groparul” Piscicola Neamț
Conflictul declanșat, în februarie, în interiorul Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM) SA, condusă, din ianuarie, de nimeni altul decât Alin Udriște, cunoscut drept „groparul” Pisciciola Neamț, fost pesedist de frunte, acum membru important în PNL Mehedinți, între salariați și conducere s-a mutat în instanță.
Sindicaliștii au luat decizia de a acționa în judecată conducerea societății pentru că, spun ei, s-au săturat de abuzurile la care sunt supuși de către directorul și consilierul acestuia, Alin Nicolicea. Sindicaliștii afirmă că cei doi, Udriște și Nicolicea, vor reorganizeze societatea de stat după propriile lor dorințe, comportându-se, în continuare, ca și cum Societatea Națională a Apelor Minerale ar fi SRL-ul personal.
În acest context, membrii Sindicatului „Perla” spun că „groparul” Piscicola Neamț și consilierul său personal vor să înlăture din funcțiile de decizie persoanele incomode, pe bază criterii personale, și refuză să respecte prevederile legale privind dialogul social în privința elaborării bugetului și a reorganizării societății. Mai mult, conducerea SNAM oferă unor salariați creșteri nejustificate de salarii pentru a-i atrage de partea ei, în timp ce unii sindicaliști au primit formulare pentru retragerea din organizația sindicală.
„În contextul blocajului intervenit între conducerea SNAM SA și reprezentanții Sindicatului Liber <<Perla>>, în vederea evitării unor derapaje insurmontabile, s-a luat decizia acționării în instanță a societății. Menționăm faptul că aceste demersuri au fost inițiate justificat și preventiv, în contextul în care domnul director general Alin Udriște și consilierul său personal domnul Alin Nicolicea, prin inițiativele acestora de când au fost numiți la conducerea SNAM, converg către următoarele obiective: reorganizarea SNAM SA, având la bază criterii personale, în scopul înlăturării din funcțiile de decizie a persoanelor considerate incomode de către noua conducere; implicarea SNAM SA în proiecte de investiții, fără să avem la cunoștință de efectuarea unor studii de fezabilitate pentru a avea drept scop creșterea randamentului sau a profitului societății, efectul observat fiind acela de angrenare a unui grup restrâns de angajați în procesul de achiziții. În contextul în care conducerea SNAM SA, reprezentată de dl. director general Alin Udriște și consilierul său personal dl. Alin Nicolicea, lasă să se înțeleagă că atingerea obiectivelor menționate anterior este periclitată de respectarea prevederilor CCM, dar și a legislației în vigoare, am fost nevoiți să constatăm următoarele demersuri:
– exercitarea de presiuni asupra unor membri de sindicat, prin solicitarea demisiei sau prin schimbarea atribuțiunilor prevăzute în fișa postului, având drept scop îndepărtarea acestora din procesul decizional (au fost înregistrate sesizări atât la nivelul sindicatului, cât și la nivelul ITM București);
– refuzul conducerii S.N.A.M. de a respecta legislația referitoare la dialogul cu reprezentanții sindicatului, atât în privința elaborării bugetului anual, cât și a reorganizării societății;
– loializarea anumitor angajați, prin oferirea de creșteri salariale nejustificate sau prin promisiuni, pentru a obține suportul acestora în vederea destructurării mișcării sindicale din cadrul instituției;
– au fost remarcate demersurile întreprinse de dl. Zainea Laurenți – șef D.F.C., ca membru al conducerii SNAM SA, care a împărțit formulare în vederea retragerii din sindicat
– exhibarea de către domnul Alin Nicolicea, în prezența directorului general, în cadrul unor ședințe cu alți membri de sindicat, a unor liste conținând drepturi salariale legal acordate, deși nu avea acest drept, acestea fiind confidențiale, intenționând să discrediteze conducerea sindicatului și implicit să producă defăimarea acestora, slăbind astfel încrederea între membrii sindicatului.
Revenind la demersurile inițiate în instanță de către reprezentanții Sindicatului Liber <<Perla>>, menționăm că acestea au ca scop obligarea de către Justiție a conducerii SNAM să respecte prevederile CCM, precum și a legislației în vigoare, în scopul protejării atât a intereselor angajaților, indiferent dacă aceștia sunt afiliați sau nu, cât a societății în care își desfășoară activitatea”, potrivit Sindicatului Liber „Perla”, ai cărui membri sunt angajații Societății Naționale a Apelor Minerale.
N.R.
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Sper sa aiba succes in instanta salariatii napastuiti de aceste lepre, devenite peste noapte stapani de feuda. Nu sint singurele exemplare inca slobode. Ma intreb daca au fost colegi de grupa sau au studiat dupa manualele aceleiasi edituri care a inspirat exemplarul de la Dobreni. Vai de capul oamenilor care le cad prada acestor jivine ordinare !