Cine o ține în funcție pe incompatibila Păvăluță, șefa DGASPC Neamț. Prefectul încă documentează

7
4195

Peste două săptămâni se împlinește un an de când Cristina Păvăluță (foto), directoarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) care o declarase incompatibilă. Pe 28 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul lui Păvăluță împotriva deciziei Curții de Apel Bacău care nu-i dăduse dreptate în procesul cu ANI. Așadar, de pe 28 februarie Păvăluță este incompatibilă printr-o decizie definitivă a celei mai înalte instanțe din România, iar ca urmare a acestei hotărâri, la ora la care scriem acest articol n-ar mai trebui să fie director la DGASPC. Însă, se pare că cineva acolo sus, de prin Consiliul Județean, de la Prefectură sau poate astrele, o protejează pe Cristina Păvăluță, aceasta fiind în continuare șefă la Protecția Copilului, deși este incompatibilă cu acte în regulă. În plus, din 2017 are și un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț pentru conflict de interese penal. Despre acest dosar nu se știe nimic oficial, fiind posibil ca cercetările să nu fi fost finalizate sau procurorul de caz să fi clasat cauza.

Prefectul Lazăr n-a găsit nimic prin prefectură

Mulți au sperat că numirea unui prefect agreat de PNL, în persoana lui George Lazăr, va clarifica și situația de la șefia DGASPC Neamț. În acest sens, Asociația Avertizorilor Nemțeni a înaintat, luna trecută, o adresă prin care îi cerea prefectului George Lazăr, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu, să se implice pentru ca decizia Înaltei Curți de Casația și Justiție, definitivă și irevocabilă, în cazul Păvăluță să fie pusă în aplicare. În plus, reprezentantul asociației, Jănel Iosub, i-a cerut prefectului să analizeze situația și să facă demersurile necesare pentru tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate pentru nepunerea în aplicare a sentinței definitive.

Răspunsul prefectului, primit de asociație în cursul zilei de ieri, surprinde. Deși cazul „Păvăluță” este cunoscut de luni bune, prefectul Lazăr spune că despre această situație la Instituția prefectului nu există niciun document, motiv pentru care a solicitat ANI un punct de vedere și a cerut Consiliului Județean Neamț actele care au stat la baza punerii în aplicare a sentinței ÎCCJ. Este greu de crezut că prefectul Lazăr nu avea cunoștință despre aceste aspecte și este de neînțeles cum de nu a demarat o verificare a situației înainte să fie sesizat de un ONG. Prefectul promite că după ce va intra în posesia documentelor amintite va emite un punct de vedere și, dacă va fi cazul, va lua măsuri care intră în sfera de competență a prefecturii.

Legea și tocmeala

De ce Cristina Păvăluță mai ocupă funcția de director al DGASPC Neamț? Cine își permite să încalce legea și deciziile celei mai importante instanțe din România pentru a o proteja, fără să suporte vreo consecință?  

Ciudat este că, până în acest moment, nici o autoritate a statului nu s-a autosesizat pentru a verifica dacă nu cumva la mijloc este vorba de un abuz grosolan și cine se face vinovat de situația creată.

La ședința de la finele lunii august 2019, adică după 6 luni de la decizia ÎCCJ, consilierii județeni au avut posibilitatea să tranșeze această chestiune a incompatibilității Cristinei Păvăluță. Într-o ședință de CJ, la care a participat și incompatibilul Dan Vasile Constantin, partenerul de viață al Cristinei Păvăluță, consilier al președintelui Arsene și președinte de CA la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, aleșii nemțenilor s-au pronunțat. Nu toți, pentru că cei 14 consilieri liberali s-au abținut de la vot pe motiv că au primit proiectul de hotărâre cu puțin timp înaintea ședinței (sic!). Vicele Dulamă, a cărui firmă vânduse termopane la DGASPC, situație care i-a creat probleme Cristinei Păvăluță, s-a abținut de la vot. Așa se face că au votat doar 16 consilieri (13 PSD, 2 ALDE și 1 PMP). Dintre cei 16, 4 au votat pentru destituire, 11 împotrivă, iar un vot a fost nul, așa că proiectul de hotărâre a fost respins. De fapt, consilierii județeni trebuiau să voteze dacă sunt sau nu de acord cu decizia Comisiei de disciplină, care se pronunțase pentru demiterea Cristinei Păvăluță. Simplu și curat, însă pentru unii a fost foarte complicat. În urma scandalului izbucnit după ședință, liberalii s-au apărat respingând ideea că la mijloc ar fi fost vorba de vreo înțelegere. În acest sens a fost depusă și o plângere prealabilă în care s-a solicitat repunerea pe ordinea de zi a proiectului pentru demiterea Cristinei Păvăluță, însa asta nu s-a mai întâmplat.

Pentru ceea ce s-a întâmplat în ședința din 27 august, toți consilierii județeni au fost amendați, în total, de ANI cu 2.000 de lei, însă fiecare a plătit numai 25 de lei, jumătate din minimum prevăzut de lege pentru contravenția respectivă.

DGASPC Neamț cu șef incompatibil și în conflict de interese penal

Cristina Păvăluță ar fi trebuit să nu mai fie director la DGASPC din momentul în care a pierdut procesul definitiv cu ANI, însă punerea în executare a sentinței ÎCCJ a fost amânată fără niciun fel de justificare de către cei de la Consiliul Județean Neamț. Doar în momentul în care Agenția Națională de Integritate a intervenit, cerând rezolvarea situației, CJ-ul a acceptat să numească o Comisie de disciplină care să propună o măsură disciplinară împotriva Cristinei Păvăluță. Comisia a stabilit, așa cum era și firesc, ca șefa DGASPC-ului să fie destituită. Dacă proiectul ar fi fost votat de consilieri, Cristina Păvăluță era acum istorie pentru această instituție.

CRISTINA Păvăluță s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 aprilie 2013 – 28 ianuarie 2015, întrucât a deținut simultan cu funcția publică de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Parking SA (societate de interes local la care Consiliul Local Piatra Neamț este acționar majoritar, cu o cotă de participare la capitalul social/beneficii de 69,51%).

În iulie 2017, Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor privind posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Cristina Păvăluță.

În calitate de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, a încheiat un contract cu S.C. Olimpus Trade S.R.L. (societate reprezentată de către un administrator cu care persoana evaluată se afla la acel moment în raporturi de muncă într-o altă societate, respectiv S.C. Parking S.A.), această societate având calitatea de executant al lucrării ”Lucrări de confecționare și instalare ansamblu uși PVC exterior”,  în valoare de 98.788 Lei. La data încheierii contractului, atât persoana evaluată, cât și administratorul  S.C. Olimpus Trade S.R.L., dețineau calități/funcții în cadrul S.C. Parking S.A. (societate deținută majoritar de către Consiliul Local Neamț), respectiv persoana evaluată a fost membru în Consiliul de Administrație în perioada 11 februarie 2013 – 11 mai 2017 , iar administratorul  S.C. Olimpus Trade S.R.L. a fost director al S.C. Parking S.A.  în perioada 15 decembrie  2007 – 06 iulie 2016. Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către PĂVĂLUȚĂ CRISTINA a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută deart. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

Firma Olimpus Trade SRL era controlată de actualul vicepreședinte al CJ Neamț, Laurențiu Dulamă, la acea vreme fiind director la Parking SA, care administrează parcările de reședință din Piatra Neamț.

Daniel MURARU

Citeste si:

Ședință extraordinară la CJ Neamț. Poate le reamintește cineva aleșilor de decizia ÎCCJ în cazul incompatibilei Păvăluță, șefa DGASPC Neamț

Prefectul, somat să se implice în cazul incompatibilei Păvăluță, șefa DGASPC Neamț

Combinații în legislativul județean. DVC i-a purtat noroc iubitei Păvăluță, șefa DGASPC Neamț, ce trebuia să fie destituită. PNL face joc de glezne 

7 comments

  1. janel iosub 12 februarie, 2020 at 14:31 Răspunde

    ACUM MAI BINE DE O LUNA DE ZILE DGA-NEAMT A DECLINAT PLANGEREA PENALA FACUTA DE ASOCIATIA NOASTRA CE in serviciu in forma continuata si incalcarea legii 78/200. iNTERESANT ESTE CA FOSTA PREFECTA SOROCEANCA INCALCA LEGEA SI CA FOSTA PREFECTA, INSA SI CA SECRETARA A JUDETULUI!!!! DESPRE ARSENE IDEM!!!
    INTREBARE DE BUN SIMT; PROCURORII CE ROL MAI AU IN SOCIETATEA NOASTRA, DACA EI ACOPERA ACESTI BANDITI? POLITISTII SUNT LA GRADINITA INCA SAU LA SCOLILE NORMALE! IAR PROCURORII DNA NU MAI POT EFECTIV……DE DURERE’N CUR PE ROMANESTE!!!! IN RESTE RASPUNSURI ONIRICE, ESCAMOTARI SI MULTA PROTECTIE INCOMPATIBILEI-INCOMPATIBILULUI FOST UTCIST DAN VASALE CONSTANTIN! SICTIR CU JUSTITIA DIN ACEASTA TARA BANANIERA!

    • Ion 13 februarie, 2020 at 07:18 Răspunde

      Măi nea’ reclamangiule te rog scrie mai pe scurt și mai concis ce ai de zis…. Și apropo când scrii asemenea prostii nu te mai hidrata(cu apă sau alte licori ce-ți plac…… știi tu ce zic…….)

  2. constantin 12 februarie, 2020 at 14:34 Răspunde

    Acest tanar prefect a intrat imediat “in gasca” si are niste reactii anapoda.Se vede ca d-na Soroceanu, fosta secretar la PNL Neamt si candidat la senat inca mai are un cuvant de spus la acest partid.Acea sesizare la DNA privind demiterea nelegala a lui Dulama este de incepator in avocatura.Important era recuperarea prejudiciului cauzat da masura luata si nu baliverne.Domnul prefect sa o lase mai moale cu smecheriile.De cand a fost pe valea muntelui cu alegerile europarlamentare si prezidentiale s-a indragostit de zona si de oamenii de pe acolo.Imediat s-a venit cu alte preferinte.Dl. prefect e prea mic sa se lupte cu DVC. asa ca nici o sansa sa fie schimbata Pavaluta.

  3. Vasilică contribouabilu' 12 februarie, 2020 at 14:51 Răspunde

    Ce nu înțelegeți? Cristina e concubina lui DVC.DVC e pe-o mână cu Pinalti iar domnul prefect e la mână lui Pinalti. Bingoo!!!

  4. Daniela 12 februarie, 2020 at 15:08 Răspunde

    Ce o recomanda pe dna Pavaluta? Talentele mai putin stiute de prostii care cotizeaza, platind taxe si impozite, la bunastarea ei. Cine o sustine? Nimeni altul decit CJ Neamt, prin membrii sai. Se au la mana unii pe altii cu tot felul de hotii si nu fac altceva decit un joc de glezne in jurul penalilor care le alimenteaza conturile personale. Cata vreme, CJ Neamt va fi sub bocancul dirijorului penal, nimic nu va merge la Neamt. Poate oamenii vor lua aminte si vom scapa de orchestra condusa razesii Arsene si Asaftei. Au facut prapad in acesti aproape 4 ani.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.