Amendă usturătoare pentru deșeurile abandonate în râul Moldova, în apropierea captării care alimentează Romanul cu apă

4
810

Dezvăluirile publicației atacul.ro cu privire la tonele de deșeuri abandonate în râul Moldova, la o aproximativ un kilometru distanță de captarea cu apă de la Pildești-Simionești, care alimentează orașul Roman cu apă potabilă, au dat rezultate. Garda de Mediu s-a autosesizat și a demarat o acțiune de control, în urma căreia a aplicat o amendă în valoare de 15.000 de lei. Informația a fost furnizată incomplet și de George Lazăr, prefectul județului Neamț, care, cel mai probabil, a avut o reținere în a discuta despre mizeria descoperită în albia Moldovei din cauză că Primăria Cordun, pe raza căreia a fost identificat depozitul ilegal, este condusă de liberalul Adrian Ciobanu. În schimb, prefectul a fost mult mai darnic cu informațiile în cazul abandonării deșeurilor provenite din demolarea unui pavilion de la Centrul de Recuperare Războieni pe raza comunei. Dar la Războieni, primarul este de la PSD, nu de la PNL, iar autoritatea contractantă a proiectului de la Centrul de Recuperare este Consiliul Județean Neamț, instituție condusă de pesedistul Ionel Arsene. Domnul prefect ar trebui totuși să știe că în Moldova nu a fost depozitat balast, așa cum s-a exprimat, ci deșeuri din construcții, adică beton, cărămidă, azbest etc.

Primăria Cordun, 28 ianuarie 2020: Prefectul George Lazăr (mijloc), alături de primarul Adrian Ciobanu (dreapta):

„De asemenea, s-a abordat problema abandonării deșeurilor din demolare de pe raza comunei Războieni. „<<O să vă punem la dispoziție planșe foto acolo unde au fost depozitate acele cantități de moluz. Mi s-a adus la cunoștință faptul că s-a dat o amendă de 30.000 lei firmei în cauză. În acest moment, drumul este liber și a fost executat de către firma care a executat demolarea. Sper ca aceste acțiuni să fie prioritare pentru cei de la Garda de Mediu. De altfel, și pe râul Moldova a fost găsit balast, și acolo s-a aplicat o amendă>>”, se arată într-o postare a prefectului Lazăr, din data de 4 februarie.

Ca și cazul Războieni, dezvăluit tot de către publicația atacul.ro, comisarii Gărzii de Mediu s-au deplasat în comuna Cordun pentru cercetări. Cum indivizii care au aruncat deșeurile nu au fost identificați, comisarii Gărzii de Mediu au sancționat Primăria Cordun cu 15.000 de lei.

”Având în vedere articolul dumneavoastră publicat în data de 30.01.2020 ”Zeci de tone de gunoaie aruncate în râul Moldova, la mica distanță de captarea care alimentează Romanul cu apa potabilă”, va transmitem următoarele: 

Garda Naționala de Mediu Comisariatul Județean Neamț s-a autosesizat și a realizat o acțiune de inspecție și control în zona reclamată de dumneavoastră, în data de 31.01.2020. Urmare a acestei  acțiuni au fost identificate pe raza comunei Cordun două zone în care erau depozitate/abandonate  deșeuri din construcții și demolări, deșeuri vegetale, deșeuri din plăci de azbest, deșeuri menajere,  deșeuri de materiale plastice s.a, pe o suprafață totală de aproximativ 800 mp.  Persoanele care au abandonat deșeurile nu au putut fi identificate. Avand în vedere prevederile legislative conform cărora <<autoritățile publice locale asigură și răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a  deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase>>, Autoritatea Administrației Publice Locale – Primar Comuna Cordun a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 15.000 lei, pentru neîndeplinirea acestei obligații. De asemenea, s-a impus măsura de <<Ridicarea deșeurilor depozitate necorespunzător și eliminarea acestora, conform prevederilor legale în vigoare>>. Vă mulțumim pentru implicarea în protejarea mediului”. Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Neamț

 

Reamintim că, la sfârșitul lunii trecute, atacul.ro a identificat un adevărat depozit de deșeuri provenite din construcții și resturi menajere a apărut, de ceva vreme, pe malul râului Moldova, pe raza satului Pildești, comuna Cordun. Zeci de tone de bucăți de beton, cărămidă, azbest, sticle, gunoaie provenite din gospodării au fost descărcate efectiv în albia râului. 

Daniel MURARU

Citeste si:

Zeci de tone de gunoaie aruncate în râul Moldova, la mică distanță de captarea care alimentează Romanul cu apă potabilă

Firma care a abandonat deșeurile la Războieni, identificată și amendată. Lucrarea a fost subcontractată ilegal

(FOTO) Pavilionul Centrului de Recuperare Războieni a ajuns într-un pârâu, iar Garda de Mediu așteaptă o sesizare scrisă

 

 

4 comments

  1. dan. 10 februarie, 2020 at 19:06 Răspunde

    Sistemul de Gospodarire a Apelor Neamt cunostea acest aspect ilegal de ani de zile dar cum sa se puna rau PAVALEANU IOAN director din ce in ce mai lehamesit !! Deasemenea fostul ing sef marinarul STELIAN MIHAILA putea sa se sesizeze de mizeria si jaful de acolo de pe malul stang al raului MOLDOVA, dar s-a facut “ca ploua”!! Putea sa se sesizeze cei care fac inchiderile lunare la balastiere dar nici ei nu au facut acest simplu gest!! RUSINE ! cei de la birourile de exploatare lucrari sau gestiunea resurse apa !! Mai pe malul stang sunt depozitate deseuri din demolari constructii, betoane zidarii, etc de catre S.C. DRUM CONSTRUCT S.R.L. care parte au fost utilizate la ” Construirea ” podetului provizoria de trecere la perimetrul ilegal acordat in zona de protectier de restrictie si a perimetrului de protectie hidrogeologic al Capotarii simionesti – Pidesti!!!RUSINE ROMICA ROTARU trimite parlamentarul sa vada ce JAF este acolo! !!

  2. Alina 10 februarie, 2020 at 19:55 Răspunde

    In sfarsit, un pas mic intr-o lume mare. Este bine si asa, numai sa nu ramina singura actiune. Bravo publicatiei Atacul.ro pentru sirguinta.

  3. Aurelia 10 februarie, 2020 at 21:21 Răspunde

    Bravo, atacul.ro. Inca un semn ca va faceti treaba profesionist. Restul presei e pentru pupat cururi cu scopul imbogatirii imediate din banii nostri. Autoritatile trebuie sa vada si aceste gauri negre in care se duc banii pentru strazi, scoli, parcuri……
    O sa spun asta de cate ori am ocazia. Poate ma aude careva

  4. Virgil 11 februarie, 2020 at 19:09 Răspunde

    Sa nu va asteptati vreo clipa sa se schimbe ceva. Stiti ce se intampla cand apar public informatii despre asemenea nereguli? Actualii guvernanti le folosesc pentru a schimba directia banilor negri care se invart in aceste domenii. Mai exact, Mugurel le transmite prin Georgica vinovatilor ca pot sa actioneze in sensul sanctionarii si intocmirii de plangeri penale sau pot sa faca lucrurile astfel incat toata lumea sa fie multumita, pentru un pret corect. Poate vi se pare o rautate, dar nu este decat adevarul pur. Sa nu credeti ca s-a schimbat ceva, cum organizau psd-istii tot felul de chermeze prin bodegi asa se intalnesc si liberalii, seara de seara, prin diverse carciumi pentru a pune la cale tunuri sau promisiuni pentru diverse functii. Totul, absolut totul, pe bani. Prietenii stiu.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.