Fost șef în PSD, „Groparul” Piscicola Neamț a fost numit de PNL director general la Societatea Națională a Apelor Minerale

2
9251

Membru marcant al PSD, sărit în barca PNL-ului, Iuliu Alin Udriște (foto), ”groparul” Piscicola Neamț a fost numit, recent, director general la Societatea Națională Apele Minerale.  

Nemțenii își amintesc, cu siguranță, despre modul în care Pisciola Neamț a fost vândută pe nimic și devalizată cu sprijinul celor care au cumpărat-o, niște „investitori”din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. Afacerea „Piscicola” a  fost una dintre marile eșecuri ale sistemului judiciar din România, o afacere care a „mustit” de corupție, dar care nu a avut șansa să fie clarificată de Justiție. Nume grele din politica românească, de la Adrian Năstase, fost premier PSD, Petre Daea, fost ministru PSD al Agriculturii, foști șefi ai Agenției Domeniilor Statului, foști deputați, la pesediștii Ioan Munteanu și Iulian Țocu, toți au fost legați într-un fel sau altul de această escrocherie monumentală. Printre cei care au pus umărul la devalizarea acestei societăți, cândva elita pisciculturii din România, s-a aflat Iuliu Alin Udriște care, după moartea tatălui său, în 2004, a preluat afacerea ”Piscicola” de la Neamț. Udriște a fost acuzat că a comis diverse infracțiuni, însă, cel puțin până în prezent, nu a fost trimis în judecată în niciun dosar. Se spune că Piscicola Neamț a fost oferită pe tavă tatălui lui Iuliu Udriște, care ar fi fost bun prieten și fost coleg de facultate cu Petre Daea. În 2003, când Pisciola PAS a fost vândută pe nimic firmei lui Udriște, Daea era secretar de stat la Agricultură, minister în subordinea căruia se afla Agenția Domeniilor Statului. De asemenea, se mai spune că Iuliu Alin Udriște ar fi finul lui Adrian Năstase.

În acest tablou nu ne mai miră că Iuliu Alin Udriște a fost un membru de seamă al Partidului Social Democrat, fiind, ani buni, președintele TSD Mehedinți. Înainte de alegerile locale din 2016, a sărit în barca PNL-ului, fiind ales consilier județean.

Pe 20 ianuarie 2020, adică în urmă cu nici două săptămâni, Iuliu Alin Udriște a fost numit de PNL, evident, director general la Societatea Națională Apele Minerale, o companie cu capital integral de stat, unde acționar majoritar este Ministerul Economiei.

Privatizarea Piscicola, escrocheria secolului

În toamna anului 2003, când a fost privatizată Piscicola Neamț, cea mai mare crescătorie piscicolă din Moldova, Petre Daea era secretar de stat la Ministerul Agriculturii, funcție pe care a ocupat-o în perioada martie 2002 – iulie 2004. Ulterior, până în decembrie 2004, Daea a fost ministru al Agriculturii. De numele lui se leagă una dintre cele mai mari escrocherii postdecembriste. În toamna anului 2003, societatea Piscicola SA Neamț a fost vândută la un preț de nimic unei firme din Drobeta Turnu Severin, orașul în care locuiește ministrul Petre Daea. Astfel, patrimoniul firmei nemțene, compus din 14 hectare de teren, 475 de hectare de luciu de apă, utilaje, bunuri evaluate la aproximativ 9 miliarde de lei vechi, a fost vândut cu doar 1,6 miliarde de lei vechi (adică 160.000 RON). La data vânzării, în cele 14 iazuri exista pește evaluat la 6,5 miliarde de lei vechi (650.000 RON). Licitația pentru vânzarea Piscicola a avut loc la Agenția Domeniului Statului București, câștigător fiind societatea Proora Impex SA Drobeta Turnu Severin. Alte două firme care s-au înscris la licitație, Romclas SRL și Panrom SA Neamț, dar și Asociația Piscicola-PAS Neamț, nu au mai ajuns să depună oferte pentru pachetul majoritar de acțiuni. Panrom SA Neamț, firmă controlată de Iulian Țocu, parlamentar PSD la vremea respectivă, s-a retras din cursă, același lucru făcându-l și societatea Romclas SRL, controlată de fratele deputatului Ioan Munteanu. Ilie Ciutea, reprezentantul Piscicola PAS (n.r. asociație a angajaților Piscicola SA), nu a cedat presiunilor și s-a înscris în cursa pentru adjudecarea pachetului majoritar de acțiuni. Numai că, prin manevre mizerabile, Piscicola PAS a fost exclusă de la licitație. Motivul a fost unul inventat și atent regizat, Comisia de licitație fiind nemulțumită de faptul că în scrisoarea de garanție bancară prezentată de Pisicola PAS, în loc de „concesiune” apăruse termenul de „cesiune”, greșeala aparținând angajaților BRD Piatra Neamț. Rămasă singură în cursă, Proora Impex SRL a câștigat fără emoții, plătind 1,6 miliarde de lei vechi (160.000 RON) pentru pachetul majoritar de acțiuni, în condițiile în care acesta fusese scos la vânzare cu 8,9 miliarde de lei vechi (890.000 RON).

Udriște senior, coleg de facultate cu Daea

Petre Daea este de loc din comuna mehedințeană Sisești, dar locuiește în Drobeta Turnu Severin, localitate unde este înregistrată Prora Impex SRL, firmă controlată, la vremea respectivă, de Ion Udriște. Despre Udriște și Daea s-a spus că au fost colegi de școală și chiar de facultate, lucru plauzibil dacă ne gândim că amândoi erau născuți în același an, 1949. S-a mai spus că Alin Iuliu Udriște, fiul lui Ion Udriște, ar fi finul Danei Năstase, soția fostului premier Adrian Năstase. Udriște senior a murit într-un accident rutier petrecut în 2004, în apropiere de Craiova, în timp ce se întorcea de la Piatra Neamț, unde participase la o ședință cu angajații de la Piscicola. Firma Proora Impex SRL era reprezentată de Alin Iuliu Udriște, șef al tineretului PSD Mehedinți la acea vreme. Tânărul Udriște a fost cel care s-a prezentat la licitația de la ADS, unde firma sa a fost declarată câștigătoare. Proora Impex SRL, cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor, nu avea deloc experiență în piscicultură, însă a prezentat un contract cu o firmă din Corcova, județul Mehedinți, pentru exploatarea unei suprafețe de 1,5 hectare de teren. Firma Exploatare Agricolă Corcova aparținea lui Ion Udriște, însă acest aspect nu a contat pentru cei de la ADS. Cum nu a contat nici faptul că acel contract de asociere în participațiune nu era datat, nu era semnat de reprezentantul Proora Impex SRL, nu era ștampilat de firma din Corcova, nu era înregistrat la nici una din cele două firme, nu era înregistrat la Primăria Corcova. Mai mult, contractul nu era legalizat și nici contrasemnat de membrii comisiei de preselecție. Reprezentanții Piscicola PAS au atacat în instanță mârșăvia celor de la ADS și au câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Numai că acest lucru s-a întâmplat după ani buni, iar între timp Proora Impex SRL a înstrăinat iazurile. Degeaba instanta supremă a dispus reluarea licitației și revenirea la situația de dinainte de preselecție, pentru că Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), din subordinea Ministerului Agriculturii, nu a făcut-o.

 Scoși de sub urmărire penală

În civil, cei de la Piscicola PAS au câștigat procesul în care au contestat licitația, însă în penal lucrurile au stat cu totul altfel. Ilie Ciutea a făcut plângeri peste plângeri, la Poliție, Parchetul General, DNA, ministere, guvern etc. În 2005, se spunea că Petre Daea risca să fie pus sub învinuire pentru abuz în serviciu în formă calificată, întrucât ar fi abuzat de funcția sa de secretar de stat pentru a trage sforile în afacerea Piscicola. În acelasi an, procurorii anticorupție anunțau că toată conducerea Agenției Domeniilor Statului este cercetată penal în dosarul Piscicola. 11 persoane de la ADS (Vlad Săvulescu, director al Direcției de Privatizare, Doina Buzoianu, reprezentant al Adunării Generale a Acționarilor, Corneliu Popa, director general, Marius Aposteanu, președintele Comisiei de preselecție, Marian Domnișoru, secretar la Comisia de preselecție, Claudia Cliza, președinte al Comisiei de soluționare a contestațiilor, Marin Durac, membru al Comisiei de soluționare a contestațiilor, Adriana Soare, secretar al Comisiei de soluționare a contestațiilor, Cătălin Sandu, director al Direcției juridice și Maria Petrescu, director al Direcției economice), plus Alin Iuliu Udriște, un primar din Mehedinți și doi funcționari bancari au făcut obiectul cercetărilor. Acuzațiile aduse au fost cele de abuz în serviciu contra intereselor persoanei și intereselor publice, folosirea cu rea-credință a bunurilor societății pentru a favoriza o altă societate și stabilirea cu intenție a unei valori diminuate față de valoarea reală a bunurilor societății, precum și pentru fapte de corupție. Numai că de dosar s-a ales praful. Plimbat pe la mai multe parchete și „spart” în mai multe dosare pe criterii de competentă soluționare, totul a sfârșit prin soluții de scoatere de sub urmărire penală a celor cercetați. De cele mai multe ori scăparea a fost asigurată de prescrierea faptelor. Câteva personaje de la ADS au fost condamnate ulterior în dosarul ICA în care a fost condamnat Dan Voiculescu.

Autoritățile, maestre la ”îngropat” dosare

Cum Înalta Curte de Casație a constatat că licitația a fost măsluită, cineva ar fi trebuit să răspundă și penal pentru asta. Și a fost găsit un țap ispășitor în persoana lui Ion Udriște, care a murit în accidentul rutier de lângă Craiova. Alții, așa cum spuneam, au scăpat pentru că faptele s-au prescris. Soluția finală a fost dată în 2013 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț împotriva ultimului învinuit în cauză – Alin Iuliu Udriște. Până să se ajungă aici, dosarul a avut un traseu mai mult decât interesant. Cercetările au fost începute de Poliția Neamț în 2003, iar în 2006 dosarul a fost declinat, pe motiv de competență, la Direcția Națională Anticorupție. Procurorii dau soluții de netrimitere în judecată față de anumite persoane (fapta de abuz în serviciu era prescrisă), după care livrează dosarul Parchetului Județean Neamț, via DNA Bacău. Procurorii nemțeni îi deleagă pe polițiștii de la Economic să continue cercetările și apar alte soluții de netrimitere în judecată față de anumite persoane cercetate pentru abuz în serviciu în formă continuată. În dosar mai rămâne Alin Iuliu Udriște, pentru care procurorii de la Parchetul Județean trimit dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț pentru continuarea cercetărilor față de acesta. Se întâmpla în 2010, iar dosarul ajungea din nou la Poliția Economică pentru continuarea cercetărilor. Audiat, Udriște s-a apărat și a spus că afacerea a fost perfectată de către tatăl său, decedatul Ion Udriște. Polițiștii nu au crezut varianta severineanului și au trimis dosarul procurorului cu propunere de trimitere în judecată pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals. Procurorul de caz nu a fost de acord, a infirmat soluția și retrimis dosarul la Poliție pentru continuarea cercetărilor. Polițiștii au reluat ancheta și au ajuns la o altă soluție, propunând netrimiterea în judecată a severineanului. Procurorul a fost de acord și așa s-a încheiat o anchetă care a necesitat un efort uman și financiar uriaș fără pentru ca nimeni să nu fie tras la răspundere pentru una dintre cele mai mari potlogării postdecembriste.

DNA doarme, smecherii se îmbogățesc

După decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, din anul 2010, Proora Impex SRL și-a recuperat banii de la ANPA pe care i-a dat pentru pachetul majoritar de acțiuni a Piscicola SA. Cu toate acestea, severineanul a controlat în continuare o parte dintre iazurile din județul Neamț. S-a ajuns aici printr-o dubioasă mărire de capital a societății, manevră ce nu a stârnit curiozitatea autorităților, în speță ANPA. Acest aspect este evidențiat într-un raport de control întocmit de o comisie a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și datat noiembrie 2016, cu o lună înainte de alegerile parlamentare din decembrie, câștigate de PSD.

Raportul de control al ANPA a ajuns, din informațiile pe care le deținem, cu greu la DNA – Serviciul Teritorial Bacău. În documentul oficial se vorbește inclusiv despre faptul că Udriște Iuliu Alin ar fi implicat și în fapte din sfera penalului.

În ceea ce privește afacerea „Piscicola”, ar mai fi de spus că sentința definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, emisă în anul 2010, prin care s-a hotărât ca licitația din 2003 să fie anulată, nu a fost aplicată nici în acest moment, pe motiv că iazurile au fost vândute de mai multe ori, iar actualii proprietari nu cedează. ADS-ul nu se implică și face joc de gleznă, iar, cât timp ministru la Agricultură a fost Daea, șmecherii au beneficiat de sprijin. S-a ajuns până acolo  încât inginerul Ilie Ciutea, fostul președinte al Piscicola PAS, s-a ales cu un dosar penal, fiind acuzat de tulburare de posesie. Cert este că acum, la 10 ani de la decizia ÎCCJ, nimic nu s-a întâmplat, iar cei care ar trebui să pună umărul ca sentința Curții Supreme să fie pusă în aplicare caută tot felul de tertipuri pentru a nu o face. În tot acest timp, cei mai mulți dintre cei care exploatează acum iazurile o fac fără avize, autorizații etc, iar profiturile de milioane de lei le intră direct în buzunare fără ca statul să-și primească partea legală.

(Sursa foto: Facebook/TSD Mehedinti)

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.