Paiața

2
1524

Este clar că această vietate a început să se creadă om și nu unul oarecare, ci unul deosebit. Numită șefa bandei, a devenit deodată extrem de importantă și de prețioasă, chiar unică dacă nu ar fi masculul biped care deocamdată este dominant. Aparițiile numitei sunt colorate din toate punctele de vedere. Atunci când ciripește, face concurență serioasă ciorilor care nu o mai suportă și-și iau zborul, iar când citește pare a avea probleme serioase și desființează orice limbă de pe pământ. Intervențiile sale sunt țipătoare și greu de tradus de experții lingviști ai lumii, dar sunt înțelese de servilii limbiști din jurul său. Dar vietatea își completează imaginea și prin culori stridente în care se învăluie ca mumiile egiptene. Stropită cu galben pe față și păr pare o tufănică de toamnă târzie, deși mulți speră să nu o prindă toamna.  Grav este însă că ciudata apariție a început să se creadă om, așa cum arătam la început. Cum i s-au aprins în capul colorat asemenea idei, doar Necuratul știe ! După ce a fost pusă pe creangă de șeful cel mare, ca printr-un adevărat miracol, această ființă primară a început să viseze că este cea mai frumoasă și mai tare din lume, lume care pentru ea a devenit brusc prea ternă și prea mică. A început să zboare peste tot, de multe ori fără să se anunțe, dar numai în zigzag, pentru că dacă ar zbura în linie dreaptă s-ar prăbuși, la ea orice noțiune de echilibru este inexistentă. De fapt, toată turma este haotică în tot ce face. Ceea ce nu știe ființa este faptul că nu este decât o umbră, iar umbra nu poate fi decât a stăpânului său. Sper ca în stupiditatea ei să creadă că nu mai trebuie să fie umbra cuiva și atunci am scăpa de ea, pentru că Marele El ar devora-o așa cum a mai făcut și cu alte primate care i-au ieșit din cuvânt. El nu face decât să-și apere teritoriul pe care l-a furat de la niște oameni care au crezut în spusele sale.

Prof. Vălu NĂSTĂSELU

Vălu Năstăselu este profesor de istorie la Școala „Ion Creangă” din Humulești, Târgu Neamț. Născut în data de 13 august 1953, în comuna Valea Stanciului din județul Dolj, Vălu Năstăselu a urmat cursurile liceale la București și apoi facultatea pe care a absolvit-o în anul 1976. A primit repartiție în Neamț în același an, iar de atunci a predat la mai multe unități de învățământ, atât din mediul rural, cât și urban. Din 1999 este profesor de istorie la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.