Author: Daniel Muraru
Daniel Muraru este jurnalist de investigație cu aproape 30 de ani de experiență în presa scrisă și audiovizuală. A activat în cadrul unor importante instituții media locale, precum Monitorul de Neamț, Realitatea Media, Est TV, Tele M și Roman TV, și a colaborat cu publicații de referință din presa națională, între care Academia Cațavencu, România Liberă, Evenimentul Zilei etc. De asemenea, a sprijinit realizarea unor investigații jurnalistice ale Pro TV și Recorder. În prezent, este fondatorul și coordonatorul publicației de investigații Atacul.ro. Prin investigațiile jurnalistice privind administrația publică, integritatea instituțională și gestionarea fondurilor publice, a contribuit la aducerea în atenția opiniei publice a unor aspecte de interes major, care au generat verificări și demersuri din partea autorităților competente. De asemenea, a obținut soluții favorabile în litigii relevante pentru protejarea libertății presei și a dreptului publicului la informare, contribuind la consolidarea principiilor libertății de exprimare și ale jurnalismului de interes public.
Recondiționarea pardoselilor în funcție de stadiul de deteriorare
Cu totii stim ca orice lucru pe care il folosim timp indelungat, se deterioreaza. Indiferent ca vorbim despre lucruri personale sau suprafete, ...12 februarie 2021Credit rapid pentru un necaz în familie. Cum obții bani dacă te afli într-o astfel ...
În viață, există un oarecare echilibru al bucuriilor și necazurilor, chiar dacă de cele mai multe ori ni se pare că suntem ...10 februarie 2021

Arhivă




