Tăieri de salarii la Publiserv. Directorul tace. Președintele CA, administrator special la CMI Urban și fost angajat la CCI Neamț, tace și el
Situația financiară a societății Publiserv SA, unde acționar unic este Consiliul Local Piatra Neamț, se înrăutățește de la o lună la alta. Dacă nu cu mult timp în urmă compania municipală avea datorii de milioane de lei la furnizori pe care nu le putea plăti, acum se vorbește de o măsură care afectează deja angajații firmei. Totuși, se pare că nu toți salariații vor avea de suferit, decizia urmând să nu-i afecteze pe cei care fac parte din conducere. Concret, spun sursele noastre din interiorul companiei, conducerea firmei a decis să taie din salariile unor angajați, iar cei din urmă au semnat, mai mult obligat, acte adiționale la contractele de muncă pentru a le fi tăiate lefurile. Se vorbește de o scădere de cel puțin 10%, unii pierzând 200 de lei, iar alții chiar 400 de lei din leafă. Mai mult decât atât, aceleași surse afirmă că la Publiserv au fost sau urmează să fie tăiate bonurile de masă, sporurile de noapte, orele suplimentare etc.
Am încercat să obținem mai multe informații din partea conducerii companiei, însă directorul Gheorghe Triboi nu a răspuns întrebărilor pe care i le-am adresat.
Se pregătește falimentul?
Faptul că directorul Triboi refuză să clarifice aceste aspecte, iar pe site-ul firmei nu există niciun fel de informație, de parcă Publiserv nu ar fi firma municipalității, ci a lui Gigel, nu face decât să ridice mari semne de întrebare cu privire la viitorul acestei companii. Există voci care afirmă că un grup infracțional organizat (poate aud și autoritățile!) au pus gând rău firmei Publiserv pe care o dorește în faliment. Publiserv încă deține active în valoare de milioane de euro (spații comerciale, imobile, utilaje etc). De asemenea, compania municipală primește în fiecare an contracte în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro de la Primăria Piatra Neamț, așa că cei care sapă la temelia firmei vânează și acești bani. Planul ar fi cunoscut în anumite cercuri, iar el ar putea fi dus la bun sfârșit prin băgarea în faliment a societății, însă despre acest aspect vom mai discuta. Sursele noastre afirmă că deja Publiserv SA a acceptat ca locurile de joacă să fie făcute de altă firmă. Adică tai lefurile angajaților și accepți să dai lucrările pentru care ai comenzi altei societăți? Păi da, pentru că , din ce am aflat noi, firma care urmează să presteze este controlată de doi liberali, unul cu prenume de domnitor, care gravitează în jurul unui lider PNL care, la începutul anilor `90, vindea limonadă pe platforma chimică Săvinești
Șefa CA-ului este administrator special la CMI Urban, iar în trecut a lucrat la Camera de Comerț și Industrie Neamț
Să mai spunem doar că președintele Consiliului de Administrație al Publiserv SA este, din iunie 2017, Ruxandra Bosovici, care are și calitatea de administrator special la CMI Urban, o altă companie a muncipalității pietrene aflată în reorganizare judiciară. Ruxandra Bosovici lucrează, începând din martie 2009, ca șef Birou juridic în cadrul CMI Urban SA. Înainte de a se angaja la CMI Urban, Bosovici a lucrat, în perioada aprilie 2000 – martie 2009, la Camera de Comerț și Industrie Neamț. Aici a fost angajat și primarul Dragoș Chitic, dar în perioada 1996 – 1998. În 1998, Chitic s-a angajat la Tehnporod SRL, societatea controlată de Mihai Apopii, nimeni altul decât actualul președinte al Camerei de Comerț și Industrie Neamț. Nu spunem că doamna Bosovici a fost numită în funcția de președinte al CA la Publiserv cu sprijinul primarului Chitic, deși sursele noastre așa susțin, însă nu avem cum să nu observăm niște aspecte. Nu, nu ne referim la măsuratul mobilei în vederea schimbării ei, ci la faptul că Publiserv SA refuză să ne pună la dispoziție contractul vânzării celor 2,7 hectare de teren, în anul 2006, către firma Tehnoprod SRL. Nu are nicio legătură că doamna Bosovici a lucrat la Camera de Comerț și Industrie Neamț, cu siguranță. De asemenea, nu ai cum să nu te întrebi cine și cum a ales-o pe doamna Bosovici să fie administrator special la CMI Urban, companie în care, din 2009, a fost șefa Biroului juridic. Oare semnătura doamnei Bosovici nu se află pe contractele de înstrăinare ale unor bunuri ce au aparținut CMI Urban? O fi sau nu semnătura Ruxandrei Bosovici pe contractul de vânzare a Enjoy Pizza, fosta pizzerie din centrul orașului Piatra Neamț, ce a fost cumpărată la preț de nimic de o rudă a doctorului Andrița, prietenul lui Pinalti? Respectivul spațiu a fost închiriat Poștei Române, iar proprietarul face și acum bani de pe urma lui, deși afacerea o putea face Urban. Oare știe ceva doamna Bosovici de înstrăinarea fostei cofetării Topaz din Dărmănești, o fi semnat pe undeva? Dar de fostul resturant Intim sau florăria Urban, din centrul orașului, ca să nu mai spunem de alte spații comerciale din Piața Centrală, ce au fost vândute cu prețuri de toată jena? Oare ne poate spune aceeași doamnă Bosovici dacă Urban a recuperat banii pentru curentul consumat la restaurantul Doi Cocoși, controlat de amici ai fostului primar Pinalti? Să numești administrator special la o companie care a fost efectiv jefuită, chiar pe șeful Biroului juridic este ceva ce numai în România s-ar putea întâmpla. CMI Urban, ca și Publiserv SA, ambele companii ale municipalității pietrene, au fost și sunt jefuite cu nesimtire, fără ca nimeni să ridice măcar un deget la cei care coordonează aceste activități ilegale. Și nici nu are cum să se întâmple altfel atâta timp cât dosarele penale, puține câte au fost, nu au avut nici o șansă să ajungă în instanță. De ce? Răspunsul se găsește în vilele care au crescut în „curțile” unora cu epoleți, adică ale celor care au investigat, fără a constata nimic, jafurile din companiile primăriei.
Daniel MURARU
Citeste si:
(SURSE) Publiserv SA, „pregătită” pentru… faliment? O miză de milioane de euro
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.