Neamț, taxe și impozite locale 2026. Cu cât au fost majorate birurile în cele cinci orașe ale județului

0
2848

Consilierii locali, în cadrul ședințelor care au fost convocate chiar în ultimele zile ale anului trecut, au aprobat noile niveluri ale taxelor și impozitelor locale percepute asupra clădirilor, terenurilor și vehiculelor pe care românii trebuie să le achite în acest an, beneficiind de o bonificație de 10% în cazul în care fac plata integral până pe 31 martie.

Mai puțin de jumătate dintre nemțeni își pot plăti dările online

Primăriile își deschid ghișeele pentru încasarea taxelor și impozitelor locale de abia luni, 12 ianuarie, pentru cei mai mulți dintre nemțenii care preferă să facă plata cu banii jos, din cauza „operațiunilor de închidere a anului fiscal 2025”.

Dintre cei care vor să-și achite taxele și impozitele locale comod, cu cardul, pe platforma electronică ghișeul.ro, numai pentru unii este valabil acest instrument rapid de plată. Și asta pentru că doar 34 din cele 83 de unități administrativ teritoriale din Neamț sunt înrolate în această platformă, ceea ce înseamnă că mai puțin de jumătate dintre cetățenii județului pot beneficia de această facilitate. 

Lipsa de informare = îngrijorare

Nivelul taxelor și impozitelor locale din acest an a produs îngrijorare în rândul cetățenilor care posedă case, terenuri și mașini, din cauza lipsei de informare în ceea ce privește creșterea birurilor. Autoritățile locale au vorbit despre cote și procente fără a spune clar cu cât au majorat dările locale, alarmând, astfel, cetățenii. 

Noile niveluri ale taxelor și impozitelor locale în cele 5 orașe

Atacul.ro publică noile niveluri ale dărilor locale aprobate de consiliile locale ale celor cinci orașe ale județului Neamț, Piatra-Neamț, Roman, Târgu-Neamț, Bicaz și Roznov, pentru a ști care sunt noile taxe și impozite, pentru a le putea compara cu cele de anul trecut și, totodată, pentru a-și face calculele necesare plății, până la finele lunii martie, pentru a beneficia de reducerea cu 10% a sumelor.

TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE 2026 – PIATRA-NEAMȚ

Proiect de hotărâre privind stabilirea taxelor și impozitelor locale aferente anului 2026

TABLOUL cu cotele, valorile, nivelurile impozitelor și taxelor locale

Declarația primarului Adrian Niță despre taxele și impozitele locale pe 2026 – comunicat de presă

 

TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE 2026 – ROMAN

Hotărârea Consiliului Local Roman/valorile taxelor și impozitelor stabilite pentru 2026

 

TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE 2026 – TÂRGU-NEAMȚ

Hotărârea Consiliului Local Târgu-Neamț privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2026

TABLOUL cu valorile impozabile, impozitele şi taxele locale

 

TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE 2026 – BICAZ

Hotărârea Consiliului Local Bicaz/valorile taxelor și impozitelor stabilite pentru 2026

 

TAXE ȘI IMPOZITE LOCALE 2026 – ROZNOV

Proiect de hotărâre privind aprobarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026

Primăria Roznov nu a publicat și anexele la care face referire Hotărârea Consiliului Local ori TABLOUL cu valorile impozabile, taxele și impozitele locale aferente anului 2026.

Lista primăriilor din Neamț unde pot fi plătite on-line taxele și impozitele locale

Sursa foto: stirileprotv.ro

N.R.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.