Reorganizarea dispeceratelor sau conceptul Poliției de la distanță

Recentele declarații ale domnului Bolojan privind nevoia unei continuități la MAI și ”performanța” lui Predoiu, o fosilă ministerială cameleonică de care s-a cam săturat toată lumea, nu fac decât să sublinieze inapetența Guvernului pentru o reformă adevărată.

Liberalii nu reușesc să priceapă că șirul gafelor administrative la Ministerul Afacerilor Interne nu fac decât să confirme un incompetent notoriu și extrem de periculos pentru siguranța națională. Lăsăm în grija Recorder și lumii din justiție să-i desfacă trecutul în patru, în schimb la MAI avem dovada certă a unui trântor care și-a delegat atribuțiile. Declarațiile și măsurile sale au fost reactive și strict izvorâte dintr-o indignare publică, generând demersuri fără o frământare serioasă, analize și studii de impact. Minime verificări ne arată că strategii ”anonimi” din spatele diverselor năzbâtii nici măcar n-au catadixit să-și ajusteze aplombul experiențele partenerilor europeni: am avut accidentul de la 2 Mai, imediat s-a desființat peste noapte IPJ Constanța iar reorganizarea dezvăluie un fiasco total; am avut o victimă din cauza consumului de droguri în Neamț, gata, combaterea traficului de droguri a devenit prioritate națională și ca urmare a desființat tocmai Agenția Națională Antidrog, înlocuind instituția cu un surogat; pornise o agitație în presă privind creșterea bullying-ului școlar (după o perioadă de restricții de circulație în Pandemie era firesc), scoate din munca pe dosare 170 polițiști, încălcând flagrant Regulile de la Beijing!

DAR SE PARE CĂ ”MAI ARE BALTA PEȘTE”!

În toamna anului 2025, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a lansat un amplu proces de reconfigurare structurală, prezentat public ca o necesitate de modernizare și debirocratizare. Un lucru este cert: ”drumul spre iad e pavat (și el) cu intenții bune”. Discursul oficial, susținut de ministrul Cătălin Predoiu, pune accent pe eliminarea „paralelismelor” și pe mutarea resursei umane din zona administrativă în cea operativă, sub sloganul „mai mulți polițiști în stradă” (nu era vorba de Dorobanțu, Minoiu ori Despescu). Cu toate acestea, constatăm – și aici! – discrepanță majoră între obiectivele declarate și realitatea măsurilor propuse. Reforma nu este doar o ajustare de organigramă, ci o schimbare de paradigmă care transformă poliția dintr-un serviciu public de proximitate, accesibil fizic 24/7, într-un serviciu reactiv, centralizat și dependent de tehnologie.   

Calendarul implementării este unul extrem de accelerat, forțând etapele de analiză și consultare într-un interval de timp care nu permite o evaluare reală a impactului:

• Etapa I (Octombrie 2025): Constituirea grupurilor de lucru la nivel central pentru evaluarea structurilor IGPR, IGPF și ISU. Scopul declarat a fost identificarea redundanțelor, însă abordarea a fost preponderent cantitativă, vizând reducerea numărului de funcții de conducere și comasarea dispeceratelor, fără o analiză calitativă a specificului operativ din fiecare județ.   
• Etapa II (Noiembrie 2025): Consultări cu partenerii sociali – a fost o formalitate. Deși prezentată ca o etapă de dialog, sindicatele (SNPPC, Europol) au semnalat că opoziția lor argumentată față de desființarea posturilor fixe a fost tratată ca o „reziliență la schimbare” ce trebuie gestionată, nu ca un feedback valid venit de la „firul ierbii”.   
• Etapa III (Decembrie 2025 – Ianuarie 2026): Finalizarea pachetului legislativ și a noilor state de organizare. Acesta este momentul critic în care se oficializează radierea funcțiilor de ofițer de serviciu și dispecer local, cu intrare în vigoare etapizată până la 1 iunie 2026.   
• Orizontul 2026-2028: Implementarea tehnologică (digitalizarea 112, AI, drone), care ar urma să suplinească resursa umană eliminată.

1.2. Paradoxul temporal și „zona gri” de securitate

Analiza calendarului relevă o fractură logică fundamentală: resursa umană (ofițerii de serviciu și dispecerii locali) este eliminată începând cu ianuarie-iunie 2026, în timp ce soluțiile tehnologice care ar trebui să preia sarcinile acestora (sisteme integrate, transcriere voce-text, monitorizare video avansată) au un orizont de implementare de 2-3 ani (până în 2028). Această necorelare creează o „zonă gri” de securitate. În perioada 2026-2028, Poliția Română va funcționa cu un deficit de capacitate de reacție: fără personalul care asigura preluarea și filtrarea apelurilor la nivel local și fără sistemele automate care să compenseze această lipsă. Această vulnerabilitate este accentuată în mediul rural și în orașele mici, unde infrastructura de comunicații nu are redundanța celei din marile municipii.   

DISPECERATELE ȘI MIRAJUL CENTRALIZĂRII: DE LA PROXIMITATE LA DISTANȚĂ

Planul de reorganizare prevede desființarea dispeceratelor de la nivelul polițiilor orășenești și municipale mici (sub un anumit volum de apeluri) și concentrarea tuturor apelurilor la nivelul Centrului Operațional Județean (sau Dispeceratelor Integrate).

2.1. Cadrul legislativ actual și limitările SNUAU

Funcționarea actuală a sistemului de urgență este reglementată de OUG nr. 34/2008 privind Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU). Legislația prevede existența unor Centre Unice pentru Apeluri de Urgență (PSAP), operate de administratorul SNUAU (STS), care transferă apelurile către dispeceratele agențiilor specializate de intervenție (Poliție, Ambulanță, ISU). Conform Art. 3 din OUG 34/2008, dispeceratele de urgență sunt structuri specializate care preiau apelurile de la PSAP și asigură „tratarea adecvată” a acestora. Legea definește, de asemenea, „dispeceratul integrat” ca o structură ce reunește toate agențiile în aceeași locație fizică.   

Reforma propusă forțează o trecere de la modelul dispeceratelor distribuite (la nivel local) la modelul dispeceratelor centralizate (județene). Deși OUG 34/2008 permite, teoretic, desemnarea „celui mai adecvat PSAP”, eliminarea verigii locale intră în conflict cu principiul eficienței operaționale stipulat în lege, care cere o reacție „imediată și uniformă”. Centralizarea riscă să încalce acest principiu prin introducerea unor latențe decizionale cauzate de lipsa cunoașterii teritoriului.

2.2. Pierderea „memoriei tactice” și a cunoașterii locale

Argumentul principal al criticilor reformei este pierderea ireversibilă a „memoriei tactice locale”. Un dispecer care lucrează la nivelul unei poliții orășenești (ex. Târgu Neamț, Hârșova, Medgidia) deține o cunoaștere informală, dar vitală, a zonei de competență:   

• Toponimia informală: Cetățenii raportează adesea incidente folosind repere locale („la moara veche”, „în cartierul Dallas”, „la intersecția cu drumul spre vie”) care nu apar pe hărțile GPS standard. Un dispecer centralizat la reședința de județ nu va putea decoda rapid aceste informații, întârziind direcționarea echipajului.
• Cunoașterea elementelor infracționale: Dispecerul local cunoaște familiile conflictuale, istoricul de violență al anumitor adrese și poate avertiza echipajul de intervenție cu privire la riscurile specifice („atenție, la adresa respectivă sunt câini periculoși” sau „agresorul are antecedente de uz de armă albă”).
• Filtrarea apelurilor non-urgente: O mare parte din apelurile primite la nivel local nu sunt urgențe reale de 112, ci solicitări de informații sau conflicte minore care pot fi rezolvate prin consiliere telefonică sau programare. Un dispecerat județean, suprasolicitat de volumul agregat de apeluri din tot județul, nu va avea timpul necesar pentru această filtrare calitativă, tratând mecanic fiecare apel și trimițând resurse (deja puține) la evenimente nesemnificative.

2.3. Supraîncărcarea și eșecul tehnologic

Funcțiile radiate de la nivel local nu se mută integral la nivel județean. O parte sunt radiate definitiv, iar altele sunt transformate. Rezultatul este că dispeceratele județene vor trebui să gestioneze un volum de muncă mult mai mare cu un personal insuficient suplimentat. În plus, infrastructura de comunicații din România prezintă vulnerabilități. În zonele rurale sau montane, unde semnalul GSM și datele mobile sunt instabile, legătura directă radio dintre dispecerul local și patrula din teren era o plasă de siguranță. Centralizarea face dependența de sistemele naționale de comunicații critică; o avarie la nivelul rețelei de fibră optică sau a sistemului Tetra într-un punct nodal poate lăsa un întreg județ fără coordonare, lucru mai puțin probabil într-un sistem distribuit.   

DESFIINȚAREA OFIȚERULUI DE SERVICIU: VULNERABILIZAREA STRUCTURALĂ A POLIȚIEI

Măsura cea mai contestată și cu cel mai mare potențial distructiv este desființarea funcției de ofițer de serviciu (ofițer de serviciu pe unitate – O.S.U.) la nivelul polițiilor orășenești și municipale. Această decizie denotă o neînțelegere profundă a fluxurilor de lucru dintr-o secție de poliție, reducând rolul O.S.U. la cel de simplu „telefonist”.

3.1. Complexitatea atribuțiilor ofițerului de serviciu

Conform fișei postului și regulamentelor interne , ofițerul de serviciu este „inima administrativă și de securitate” a unității. Atribuțiile sale, evidențiate și în conversațiile interne ale polițiștilor [Image 2], includ:   

1. Gestiunea armamentului și muniției:
   • Este singura persoană abilitată să deschidă camera de armament, să elibereze pistoalele și muniția la intrarea în serviciu și să le preia la ieșire.
   • Verifică starea tehnică a armamentului și consemnează mișcarea acestuia în registre speciale.
   • Asigură securitatea fizică a armureriei.
2. Supravegherea persoanelor reținute/arestați:
   • În subunitățile care dispun de Centru de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) sau camere de tranzit, ofițerul de serviciu monitorizează video și fizic persoanele private de libertate.
   • Organizează accesul avocaților, vizitele și asigură drepturile reținuților conform procedurilor penale.
3. Fluxul informațional și bazele de date:
   • Operează simultan în peste 10 baze de date ale MAI (Evidența Populației, Auto, Urmăriți, Cazier, SIME etc.).   
   • Efectuează verificări rapide pentru patrulele din teren care nu au tablete funcționale sau semnal de date.
   • Redactează sintezele operative (telex), rapoartele de eveniment și gestionează corespondența secretă și nesecretă (fax, e-mail securizat).
4. Interfața cu publicul:
   • Gestionează accesul persoanelor în unitate, registrul de intrări-ieșiri.
   • Primește plângerile cetățenilor care se prezintă direct la sediu (victime ale violenței domestice, furturi, pierderi de acte).

3.2. Riscurile majore ale desființării funcției

Eliminarea acestui post generează riscuri operaționale și de securitate imediate:

A. Riscul „armament la domiciliu”

Una dintre soluțiile vehiculate pentru a compensa lipsa ofițerului de serviciu care să elibereze armamentul este ca polițiștii „să își ia pistoalele acasă”. Această măsură, deși aparent pragmatică, introduce riscuri enorme de securitate:

• Furtul și pierderea armamentului: Locuințele personale nu dispun de aceleași măsuri de securitate ca o cameră de armament din sediul poliției. Riscul ca armele să fie furate sau pierdute crește exponențial.
• Incidentele domestice: Prezența armei la domiciliu crește riscul de accidente (copii care găsesc arma), suicid (pe fondul stresului profesional ridicat) sau utilizare în conflicte intrafamiliale. Nu excludem și riscul de a vedea „tiktok-uri în oglinda de la baie” cu armamentul din dotare, subliniind lipsa de disciplină potențială în absența controlului instituțional.

B. Transformarea polițiștilor în „secretari de lux”

Sarcina birocratică nu dispare odată cu funcția de ofițer de serviciu. Conform directivelor interne, „primul polițist ajuns la fața locului raportează evenimentul” și, implicit, preia sarcina documentării. În lipsa unui suport administrativ la bază, patrulele de intervenție vor fi obligate să petreacă ore întregi la sediu pentru a introduce date în sistem (ex. ordine de protecție provizorii în SIME), a scana documente sau a răspunde la solicitările parchetului. Aceasta duce la fenomenul de „secretar de lux”: personal calificat și echipat pentru intervenție tactică este blocat în birouri. În acest timp, zona de patrulare rămâne descoperită, crescând timpul de reacție la următorul apel de urgență.

C. „Poliția cu lacătul pe ușă”

Planul prevede asigurarea unei singure funcții administrative (program 08:00-16:00) la nivelul polițiilor orășenești mici. După ora 16:00, sediul poliției se închide efectiv.

• Impactul psihologic: Cetățeanul care vine la poliție în caz de nevoie și găsește ușa închisă își pierde instantaneu încrederea în autoritate.
• Siguranța victimelor: O victimă a violenței domestice care fuge de acasă seara nu va mai găsi refugiul imediat în sediul poliției, fiind nevoită să sune la 112 și să aștepte o patrulă în stradă, expusă pericolului.

CRIZA RESURSELOR UMANE ȘI DIMENSIUNEA SOCIALĂ A REFORMEI

Reorganizarea nu ține cont de realitatea demografică și medicală a personalului din MAI. Posturile de ofițer de serviciu și dispecer au funcționat, de facto, ca un mecanism de protecție socială și profesională pentru polițiștii care nu mai îndeplineau condițiile fizice pentru munca de stradă, dar a căror experiență era valoroasă.

Personalul cu limitări și riscul victimizării

Se ridică problema acută a categoriilor vulnerabile de personal care ocupă aceste funcții:

• Polițiști cu afecțiuni medicale: Colegi cu tije metalice în urma accidentelor, probleme cardiace sau alte boli cronice care interzic efortul fizic susținut.
• Constituție fizică: Polițiste sau polițiști cu o statură mică (ex. „1,55 m și 40 kg”), care sunt excelenți în gestionarea bazelor de date și comunicare, dar care ar fi fizic depășiți într-o confruntare directă cu infractori violenți.

Forțarea acestor oameni să revină în stradă, în structuri operative sau de intervenție (MEPI), reprezintă un act de management iresponsabil. Pe de o parte, îi expune pe aceștia la riscuri majore de vătămare corporală sau deces. Pe de altă parte, pune în pericol colegii de patrulă, care nu se pot baza pe un sprijin fizic adecvat în caz de imobilizare a unui suspect recalcitrant.

Ordinea de reîncadrare și demotivarea

Conform Art. 27^31 din Statutul Polițistului, polițiștii ale căror funcții sunt radiate au prioritate la numirea în alte funcții vacante. Totuși, realitatea arată că, în lipsa funcțiilor echivalente, mulți vor fi nevoiți să accepte funcții inferioare (cu coeficienți de salarizare mai mici) sau să facă naveta la reședința de județ (ceea ce implică costuri și timp suplimentar). Pierderea funcției, scăderea salariului și imposibilitatea de a face naveta (din motive familiale) sunt factori care împing personalul spre demisie. Într-un sistem care are deja un deficit real de 20.000-30.000 de oameni , forțarea plecării personalului cu experiență (chiar dacă limitat fizic) este o eroare strategică.   

ANALIZĂ COMPARATIVĂ: LECȚII DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

România pare să adopte un model de centralizare (New Public Management) la care multe state occidentale au început să renunțe sau pe care l-au implementat cu măsuri compensatorii pe care România nu le are.

Germania (Baden-Württemberg)

O reformă similară de închidere a 40% din secțiile de poliție locale în anii 2000 a avut consecințe negative documentate empiric. Studiile  arată o creștere cu 12% a spargerilor de locuințe și cu 18% a furturilor auto în zonele afectate. Concluzia cercetătorilor a fost clară: reducerea vizibilității locale a poliției scade efectul de descurajare (deterrence). Infractorii profită de timpii de reacție măriți și de lipsa cunoașterii teritoriului de către noile patrule regionalizate.   

Marea Britanie (modelul austerității)

Închiderea a peste 600 de secții de poliție („front counters”) în Londra și restul UK, sub presiunea tăierilor bugetare, a dus la o scădere dramatică a încrederii publicului și la o creștere a criminalității violente în zonele adiacente secțiilor închise. Poliția Metropolitană a recunoscut ulterior că retragerea fizică din comunitate a rupt legătura de informații cu cetățenii. Mai mult, timpul de răspuns la apelurile de urgență a crescut cu 45% în Londra post-reorganizare.   

6.3. Franța (Gendarmerie Nationale)

Modelul francez oferă un contraexemplu relevant. Deși Franța este un stat centralizat, Jandarmeria Națională (care are jurisdicție în mediul rural și mic-urban, similar cu zonele vizate de reforma MAI) menține o structură densă de brigăzi teritoriale. Gendarii locuiesc adesea în cazarmă, în comunitate, asigurând o permanență reală și o cunoaștere profundă a populației. Încercările de a centraliza excesiv au fost criticate tocmai pentru riscul pierderii acestei legături esențiale în lupta antiteroristă și contra radicalizării.   

Polonia (Sistemul 112)

Polonia a implementat un sistem centralizat de preluare a apelurilor 112 (CPR), separat de poliție. Studiile  arată că, deși filtrează apelurile non-urgente, sistemul suferă de o lipsă de coordonare cu dispeceratele poliției în situații complexe. Operatorii civili 112 nu au întotdeauna capacitatea de a evalua nuanțele unui incident de ordine publică la fel de bine ca un polițist experimentat, ceea ce duce la erori în prioritizarea intervențiilor.   

Lecția pentru România: Centralizarea funcționează doar dacă este susținută de o infrastructură digitală impecabilă și de o densitate mare a patrulelor mobile, care să compenseze absența secțiilor fixe. România nu are niciuna dintre acestea: infrastructura digitală este în stadiu de promisiune (2026-2028), iar deficitul de personal face imposibilă asigurarea unei densități adecvate a patrulelor.

MITUL TEHNOLOGIEI SALVATOARE

SIME – Un sistem încă imatur

Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) este pilonul pe care MAI își bazează strategia de protecție a victimelor în lipsa ofițerului de serviciu. Totuși, datele arată că sistemul este subutilizat și problematic:

• În 2024, sistemul funcționa la sub 10% din capacitate raportat la numărul total de ordine de protecție.   
• Peste 80% dintre victime refuză montarea brățării agresorului.   
• Gestionarea alarmelor (multe dintre ele false) necesită personal dedicat de supraveghere. Desființarea dispeceratelor locale transferă această sarcină către dispeceratele județene sau către patrule, care vor fi bombardate cu alerte tehnice, riscând să ignore o alertă reală (“oboseala de alarmă”).

Digitalizare vs. Realitate

Raportul DESI 2024 și analizele naționale  plasează România mult sub media UE la digitalizarea serviciilor publice. A baza siguranța națională pe un sistem IT integrat care încă nu există (proiectele 4AFIS, HUB de servicii fiind în diverse stadii de implementare sau blocaj) este un pariu extrem de riscant. “Tableta” nu poate aresta un infractor și nici nu poate calma un conflict domestic.   

Analiza detaliată a planului de reorganizare MAI 2025-2026, coroborată cu datele din teren și lecțiile internaționale, conduce la concluzia că reforma, în forma sa actuală, este inoperabilă și periculoasă.

Vitalie JOSANU

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro