Și al doilea director de școală a fost condamnat pentru luare de mită. A dat cinstea pe o șpagă de 6.000 de euro
Veniamin Cristinel Constantin (foto), directorul Școalii Gimnaziale „Ioan Grigore Teodorescu”, din Ruseni (Borlești, Neamț), a fost condamnat, astăzi, de Tribunalul Neamț la 2 ani de închisoare pentru luare de mită. Acesta a fost confirmat recent director de către Inspectoratul Școlar Județean Neamț și după ce unitatea de învățământ pe care o conduce a absorbit, prin comasare, Școala Gimnazială Borlești. Judecătorii nemțeni au admis acordul de recunoaștere a vinovăției pe care Constantin l-a încheiat, în decembrie 2024, cu procurorii antricorupție, când directorul a decis să-și recunoască faptele pentru a beneficia de o pedeapsă mai blândă.
Pe lângă cei 2 ani de închisoare cu suspendare și un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, Constantin nu va mai putea ocupa funcția de director a unei unități de învățământ pe o perioadă de 2 ani. În plus, inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile.
Este al doilea director de școală din Borlești, după Ionel Pătrunjel (director la Școala Borlești, la data comiterii faptei), condamnat pentru luare de mită. Cele două sentințe sunt trase la indigo, Constantin și Pătrunjel primind aceleași pedepse. Lucru de așteptat, de altfel, dacă ținem cont că și faptele comise de către cei doi directori au fost trase la indigo. Ambii au luat câte 6.000 de euro șpagă de la reprezentantul unei firme care furniza servicii de telefonie.
„(…)Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 13.12.2024 între procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul CCV (n.n. Veniamin Cristinel Constantin), cercetat pentru comiterea infracțiunii de luare de mită (…) Condamnă pe inculpatul CCV , cercetat în dosarul penal nr. 125/118/P/2024/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. (…)Aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de director al unei unități de învățământ de stat, funcție de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…)Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a ocupa funcția de director al unei unități de învățământ de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie urmând a fi executată efectiv doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului CCV, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 literele c) – e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Neamţ, în circumscripţia căruia inculpatul domiciliază. În temeiul art. 93 alin. 2 litera b Cod penal, impune inculpatului CCV obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, pe durata termenului de supraveghere. (…) Obligă pe inculpat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, în cadrul primăriei, ori în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Neamţ, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului CCV asupra faptului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, obligaţiile stabilite sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei de 2 ani închisoare. În temeiul art. 112 alin. 1 litera e raportat la art. 289 alin. 3 Cod penal, dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 6000 euro, sumă depusă în contul RO04 deschis la (beneficiar Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate – CCV) (…)”, se arată în decizia de astăzi a Tribunalului Neamț, pe care inculpatul o poate ataca în termen de 10 zile. Cel mai probabil, așa cum a făcut și colegul Ionel Pătrunjel, directorul șpăgar de la Școala Gimnazială Borlești, nici Constantin nu va ataca decizia. Nu de alta, dar există riscul ca magistrații băcăuani să-i aplice o pedeapsă mai aspră pentru șpaga de 6000 de euro pe care a încasat-o în schimbul încheierii unui contract păgubos pentru școală.
Și-au recunoscut faptele și au primit clemență
Directorul Veniamin Cristinel Constantin a recunoscut, ca și Ionel Pătrunjel, în fața procurorilor anticorupție că a luat șpagă de la un agent economic suma de 6.000 de euro, drept pentru care a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Conform procedurilor legale, acordul este analizat de instanțele de judecată care, de regulă, admit fără probleme aceste înțelegeri. În data de 8 august, magistrații Tribunalului Neamț au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Pătrunjel cu DNA. În consecință, Tribunalul Neamț l-a condamnat pe Pătrunjel la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Astăzi a venit rândul directorului Constantin să fie condamnat.
Despre Pătrunjel și Constantin atacul.ro a scris în exclusivitate.
Mită pentru contracte de telefonie
Pătrunjel si Constantin au primit șpagă pentru a încheia contracte de telefonie mobilă păguboase pentru unitățile de învățământ pe care le conduc. Pe parcursul anchetei cei doi inculpați au returnat integral șpăgile consistente primite, bani pe care i-au primit pentru a încheia contractele.
În primăvara anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț făceau cercetări într-un dosar în care era vizată o femeie, administrator al unei firme, suspectată de către anchetatori că, prezentând informații și documente false, a tras o țeapă de 180.000 de euro unei societăți comerciale. Procurorii au efectuat mai multe percheziții în acest dosar și așa au ajuns și la locuințele celor doi directori de școli din Borlești. În urma perchezițiilor efectuate, acasă la Pătrunjel a fost găsită suma de 2.600 de euro, iar la domiciliul lui Constantin, 5.000 de euro. Cu această ocazie, cei doi directori au făcut autodenunțuri, dezvăluindu-le procurorilor sursa banilor, dar și modalitatea în care au obținut-o, în urma unor acte de corupție.
Din acest punct, ancheta a fost preluată de DNA Bacău.
Șpagă de 6.000 de euro/contract/150 de abonamente
Astfel, Pătrunjel și Constantin au spus că, în luna mai 2024, au fost contactați de George Octavian Lupu, angajat ca agent de vânzări al firmei Proactive Sales Solutions SRL, din Vaduri, comuna Alexandru cel Bun, care le-a oferit câte 6.000 de euro pentru ca școlile pe care le reprezentau în calitate de directori să încheie cu firma din Vaduri contracte de telefonie mobilă. La mijloc era vorba despre 150 de abonamente pentru fiecare școală, valoarea contractului fiind de 3.000 de euro/lunar, pentru fiecare unitate de învățământ. Pătrunjel și Constantin au recunoscut că au fost de acord cu oferta, au încheiat contracte și au încasat șpăgile.
IPphone-uri primite bonus, vândute pe zeci de mii de euro
Cei doi directori au primit mita după ce i-au înmânat lui George Octavian Lupu cele 64 de iPhone-uri 15ProMax, pe care firma compania Telekom le-a livrat drept bonus pentru abonamentele încheiate.
Lupu, care, la rândul său, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, primind o pedeapsă de 1 an și 6 luni cu suspendare pentru dare de mită, le-a spus anchetatorilor că 20 de iPhone-uri le-a dat reprezentantului unei firme, iar celelalte 44 de aparate le-a vândut, în localitatea Iași, unui cetățean moldovean cu suma de 44.000 de euro. Din acești bani le-a dat mita celor doi directori din Borlești.
Comisoane consistente și zeci de iPhone-uri
Verificările anchetatorilor au scos la iveală faptul că firma Proactive Sales Solutions SRL, cu principal obiect de activitate „alte activități de telecomunicații”, a fost înființată în anul 2019. Ulterior, reprezentantul acesteia a încheiat un contract de parteneriat cu Telekom, care i-a dat dreptul să intermedieze încheierea de contracte de furnizare a serviciilor de telefonie mobilă.
În timpul audierilor, inculpatul Lupu a declarat că, pe lângă contractele încheiate legal, au fost și altele prin care Telekom a fost fraudată. Acest lucru a fost făcut prin activarea unor abonamente încheiate cu unele instituții publice, prin care s-a urmărit încasarea unor comisioane mari și obținerea de bani din vânzarea echipamentelor primite cu titlu de bonus de la furnizorul de servicii de telefonice mobilă.
Lupu le-a mai spus anchetatorilor că administratorul firmei îi datora suma de 14.000 de euro, reprezentând comision restant pentru contractele încheiate în anul 2022 și că, în urma unei întâlniri cu două persoane, care susțineau că au și ele de recuperat bani, a acceptat propunerea acestora, respectiv să încheie contracte cât mai mari, pentru a vinde echipamentele și recupera datoriile.
Lupu a mai susținut că i-a spus administratorului societății despre propunerea celor doi, cea din urmă fiind de acord și, totodată, promițându-i și lui o parte din comisonul de 14.000 de euro restant. Tot administratorul firmei ar fi fost cea care i-a recomandat Lupu să meargă la cei doi directori de școli din Borlești, despre care știa că-i cunoaște, și să le propună acestora încheierea unor contracte în schimbul unor șpăgi egale cu de două ori valoarea unui abonament lunar.
„Prăjiturel” pentru cei doi directori
În declarația dată la DNA, directorul Veniamin Cristinel Constantin a relatat cum a primit șpaga de la Lupu. Acesta, după ce a vândut 44 din cele 64 de iphone-urile oferite de Telekom, cu suma de 44.000 de euro, s-a deplasat la Borlești pentru a le da celor doi directori mita promisă. Pe Constantin l-a sunat și i-a spus că vine „să-i dea prăjituri”, adică șpaga, în limbaj codificat. Cei doi s-au întâlnit în curtea școlii, iar în mașina lui Lupu, Constantin a primit cei 6.000 de euro. Pe Pătrunjel l-a găsit acasă, iar după ce l-a invitat în mașină, i-a dat și lui cei 6.000 de euro pentru serviciile prestate, respectiv încheierea unui contract păgubos pentru școală.
Împotriva firmei Proactive Sales Solutions SRL și a persoanei care o administrează, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale pentru instigare la dare de mită. În decembrie 2024, DNA Bacău a clasat cauza, procurorul constatând că ”nu există suficiente probe că aceste persoane au comis infracțiunea”.
În acest sens, administratorul societății Proactive Sales Solutions SRL ne-a prezentat ordonanța DNA de clasare a cauzei.
Sursa foto: Mesagerul de Neamț
D. MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Domnule Daniel Muraru, acești doi (***) care au făcut de rușine școlile din Borlesti si care sunt si consilieri locali,sper sa își dea si demisiile din consiliu local ,au primit ce au semănat, dar, daca tot sunt consilieri locali poate faceți un articol si despre cum consilieri locali au votat ca din pădurea primăriei Borlesti sa făcut un obicei ei sa își permită sa ne vândă unei firme de exploatare forestiera numai anul asta mii de metri cubi de bușteni, anul trecut si anul asta sa dat aceste firme cred peste 5,6 mii de metri cubi ,totul se face pe ascuns .al doilea subiect despre islazul comunal. Sa închiriat unei firme ,a unui domn Olteanu si unui domn Ginel care iau subvenții si islazul arata jalnic,nu a fost curățat niciodată anul asta si asa e in fiecare an,ne mai putând sa pasca animalele ,spini si mărăcini au invadat islamul si ei incasează sute de mii de euro ,si domni cu asociațiile își cumpără avioane