Nou adjunct la Poliția Municipiului Piatra-Neamț. Legătura cu unul dintre șefii de la județ

0
4753

 

Subcomisarul Cătălin Vrânceanu este noul adjunct al Poliției Municipiului Piatra-Neamț, după ce titularul funcției, comisarul șef Bogdan Mitroi, s-a pensionat începând cu data de 1 iulie. Cătălin Vrânceanu, care a activat în cadrul Serviciului de Investigații Criminale, va ocupa funcția cu titlul de interimar până la organizarea concursului.

Numirea tânărului ofițer într-o poziție atât de importantă a provocat, firesc de altfel, discuții printre polițiști. Există voci care susțin că promovarea ofițerului ar fi avut sprijinul unuia dintre adjuncții Inspectoratului Județean de Poliție Neamț. Ar fi vorba despre comisarul șef Mihai Osoianu care ar fi cumătru cu Vrânceanu.

Atacul.ro a verificat această informație, iar lucrurile stau puțin altfel, în sensul că noul adjunct al Poliției Municipiului Piatra-Neamț ar fi botezat un copil împreună cu soția comisarului șef Osoianu, în perioada în care nu era căsătorită. Așadar, o relație de cumetrie există, însă legătura nu este una directă cu adjunctul de la județ.

Conform ultimei declarații de avere la care publicul mai are acces, respectiv cea din 2024, subcomisarul Vrânceanu deține, împreună cu soția sa (educatoare), trei terenuri (moștenire) în Piatra-Neamț (5000 mp, 170 mp și 375 mp). Familia Vrânceanu mai deține patru apartamente (două cumpărate, două obținute în baza unor contracte de donație) și o casă (moștenire) în comuna Vânători-Neamț.

Vrânceanu nu este singurul polițist din familie. Tatăl său, Milucă Vrânceanu, a activat ca ofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț o lungă perioadă, iar în prezent este pensionar.

Fostul adjunct, nevoit să se pensioneze

Fostul adjunct al Poliției Municipiului Piatra-Neamț, comisarul șef Bogdan Mitroi, s-a pensionat începând cu data de 1 iulie 2025, după mai bine de 8 ani în această funcție. Informațiile atacul.ro arată că Bogdan Mitroi ar fi putut să-și continue activitatea, însă a fost nevoit să plece pentru că a rămas fără certificatul ORNISS, documentul care permite accesul la informațiile secrete de stat.

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) este instituția statului român care, printre altele, emite avize celor care, prin natura activității lor, lucrează cu secrete de stat. De regulă, ORNISS retrage certificatul ORNISS la propunerea Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI), în baza informațiilor furnizate de lucrătorii din teritoriu ai serviciilor județene de protecție internă, așa zisa Poliție Secretă a Poliției.

Odată rămas fără certificat ORNISS, ofițerul nu mai avea nicio șansă să ocupe o funcție de conducere, pentru că nu mai putea avea acces la informațiile cu caracter secret.

În ceea ce privește motivul care a stat la baza retragerii certificatului ORNISS, datele noastre arată că polițistului i s-ar fi imputat faptul că și-ar fi exprimat opinii politice în public, în condițiile în care lucrătorilor din Poliție le este interzis acest lucru prin statut. Reprezentanții Biroului de presă al Poliției Neamț ne-au transmis că nu se pot „pronunța cu privire la avizul ORNISS”.

D. MURARU

Citește și:

Adjunctul Poliției Piatra-Neamț, „ajutat” de Serviciul Secret al Poliției să se pensioneze. De ce ar fi rămas ofițerul fără certificat ORNISS

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.