Primarul ales al Tarcăului, în continuare interzis în primărie. Fîrțală a fost trimis recent în judecată pentru corupție

0
1551

 

Dănuț Manole Fîrțală, primarul comunei Tarcău, ales anul trecut, în timp ce se afla în arest preventiv, trimis în judecată de curând pentru fapte de corupție, a primit astăzi o nouă lovitură. Tribunalul Neamț a menținut ca legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de Fîrțală și față de Sebastian Maxim, fost consilier în primărie.

Menținerea controlului judiciar înseamnă, printre altele, să nu exercite funcţia publică de primar, activitate în exercitarea căreia există suspiciunea că ar fi fost comise faptele reţinute în sarcina, și să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu coinculpaţii sau cu martorii. Mulți dintre martori sunt angajați ai primăriei, iar cel care exercită, în prezent, atribuțiile de primar, Lucian Popa, este și el inculpat în același dosar.

La rându-i, Maxim nu are voie să comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu coinculpaţii sau cu martorii și să nu exercite funcţia consilier, activitate în exercitarea căreia există suspiciunea că ar fi fost comise faptele reţinute în sarcina sa.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 ore de la comunicarea minutei.

Arestat în mai anul trecut, în plină campanie electorală, Dănuț Fîrțală s-a bucurat de câștigarea unui nou mandat în spatele gratiilor. A stat câteva luni în arest, iar după ce a fost pus în liberatate, împotriva lui și a lui Maxim a fost luată măsura controlului judiciar, anchetatorii interzicându-i să-și exercite funcția de primar. La fiecare două luni, Fîrțală a contestat măsura controlului judiciar, însă instanțele de judecată nu i-au dat câștig de cauză.

D.M.

Unic în România – Primăria penalilor. Actuala conducere, trimisă în judecată pentru corupție. Fosta conducere, condamnată pentru delapidare

Sursa șpăgilor care i-au înfundat pe Fîrțală, primarul Tarcăului, și pe consilierul său. De ce nu au scăpat de arestul preventiv

Situație halucinantă la Tarcău. Inculpat pentru corupție, primarul nu are voie să-și exercite funcția. Vicele e suspect în același dosar

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.