Investițiile românești și străine în economia județului Neamț, la cel mai scăzut nivel. Nu a adunat nici măcar 200.000 de euro în aproape un an

0
3312

 

Investițiile în economia locală s-au situat, în acest an, la cel mai scăzut nivel de până acum, iar în lunile de vară au căzut pur și simplu. Nici investitorii români și nici cei străini nu au văzut în județul Neamț un generator de profituri, fapt care i-a făcut să îl evite.

Investiții de toată jena

În cele 11 luni trecute din acest an, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), județul Neamț a atras investiții românești și străine care, însumate, nu au atins nici măcar pragul de 200.000 de euro.

Mai exact, injecțiile de capital autohton și străin în economia locală s-au cifrat la 192.280 de euro, din care 134.690 de euro au fost investiții românești și 57.590 de euro au fost investiții străine.

Mici injecții de capital autohton

În perioada ianuarie – noiembrie, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț au fost înmatriculate 1.131 de societăți comerciale, cu un capital social total subscris de 673.450 de lei (134.690 de euro).

Cele mai serioase investiții autohtone au fost realizate în lunile martie, mai și septembrie, care s-au cifrat la 416.900 de lei, cea mai bună lună fiind septembrie (cu investiții de 171.000 de lei).

Cele mai scăzute plasări de capital autohton, în valoare de 40.700 de lei, au fost înregistrate în lunile iunie, iulie și august, luna august fiind cea mai slabă dintre toate (cu investiții de 10.000 de lei).

În 3 luni, niciun cent în economie

Investițiile străine au fost și mai scăzute decât cele autohtone.

În cele 11 luni ale acestui an, în Neamț au fost înmatriculate 23 de societăți comerciale cu participare străină la capitalul social, a cărui valoare a fost de 1.288 de euro. Cea mai însemnată injecție de capital străin din acest an, provenit de la 5 firme străine nou înmatriculate, a fost realizată în luna martie (621 de euro).

Trei luni, iunie, iulie și august, s-au caracterizat printr-o lipsă a investițiilor străine în economia județului.

Companiile străine care activează deja în Neamț nu au fost dispuse să investească mai mult în propriile activități.

În perioada ianuarie – noiembrie, doar două companii străine care desfășoară activități în județ și-au majorat capitalul cu 50.302 euro, respectiv 6.000 de euro.

(Sursa foto: bani.md)

N.R.

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.