Fiscul atenționează: Veniturile obținute din tranzacții făcute pe internet și din postări pe rețelele de socializare sunt impozabile

0
1082

Fiscul atrage atenția persoanelor fizice că veniturile obținute din tranzacții comerciale, utilizând internetul, sau din postări realizate pe diferite rețele de socializare/ site-uri/ platforme reprezintă venituri impozabile, care trebuie declarate, în condițiile legii.
Astfel, în situația în care activitatea se desfăşoară cu regularitate, în mod continuu, pe cont propriu şi urmărind obținerea de venituri şi sunt întrunite criteriile unei activități independente prevăzute la art. 7 pct. 3 din Codul fiscal, veniturilor obținute de persoanele fizice din tranzacții comerciale pe internet, din postările realizate pe diferite reţele de socializare/care fac reclamă pentru diverse companii/brand-uri, etc. le sunt aplicabile prevederile Cap. II- Venituri din activităţi independente din Titlul IV-Impozitul pe venit din Codul fiscal.

Trebuie să intre în legalitate

Persoanele fizice care desfăşoară în mod independent, cu caracter de continuitate, activităţi de producţie, comerţ şi prestări de servicii în România au obligaţia de a se înregistra şi autoriza la Oficiul Registrului Comerțului, în condițiile O.U.G. nr.44/2008, şi pot desfăşura activităţile în calitate de persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau membri ai unei întreprinderi familiale.
Contribuabilii care obţin venituri din activități independente au obligaţia depunerii „Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” (formular 212), în termen de 30 de zile de la data începerii activității, și anual, până la data de 25 MAI inclusiv a fiecărui an, în cazul celor care s-au înregistrat/autorizat/au început activitatea în anii anteriori.

În situația în care nu v-ați îndeplinit la timp obligațiile fiscale, vă recomandăm să depuneți cât mai curând Declarația unică (formular 212), pentru a putea solicita anularea unor obligații bugetare, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 107/2024. Cererea de anulare a unor obligații bugetare se poate depune până la data 25 NOIEMBRIE 2024, sub sancțiunea decăderii”, potrivit ANAF.

Informații detaliate 

  • Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, disponibile pe site-ul ANAF, secțiunea Asistență contribuabili – Legislație;
  • Ghidurile și alte materiale informative, postate pe site-ul www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor. (Este disponibilă Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor obținute de persoanele fizice din postări realizate pe diferite rețele de socializare, respectiv Ghidul pentru accesarea facilitatilor fiscale stabilite prin OUG 107/2024);
  • Formularul de contact disponibil pe site-ul ANAF și în Spațiul Privat Virtual;
  • Call-center-ul ANAF la numărul de telefon: 031.403.91.60.

(Sursa foto: facebook.com)

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.