Prins în timp ce lua 15.000 de euro șpagă, arestat preventiv. Ar fi lăsat un martor să creadă că ar avea influență asupra unor judecători
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și, ulterior, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a unui inculpat, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „În perioada septembrie – decembrie 2023, inculpatul ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 25.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători și că-i va determina pe aceștia să dispună o soluție favorabilă într-un dosar civil de care era interesat martorul. În contextul menționat mai sus, la data de 14 decembrie 2023, inculpatul ar fi primit o primă tranșă de 15.000 de euro din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 15 decembrie 2023, judecătorii Tribunalului Timiș au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a inculpatului, formulată de procurorii anticorupție”.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.