Primarul de Ghindăoani, declarat în conflict de interese administrativ
Primarul comunei Ghindăoani (Neamț), Adrian Antochi, a fost declarat de Agenția Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese administrativ. Inspectorii ANI au constatat că, în perioada exercitării mandatului de primar (16 octombrie 2020 – 14 iulie 2021), Adrian Antochi a propus și a efectuat demersuri pentru înființarea postului contractual de consilier al primarului (post pe care l-a și ocupat ulterior). Totodată, primarul a emis dispoziția de convocare a Consiliului Local Ghindăoani în ședința ordinară, având pe ordinea de zi Proiectul de hotărâre privind aprobarea Statului de funcții și a Organigramei aparatului de specialitate al primarului, al cărui inițiator a fost.
Potrivit ANI, primarul „a încălcat, astfel, prevederile art. 70, art. 71 și art. 76, alin.(1) și (2) din Legea nr.161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019”.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
ACEASTA LOCALITATE ESTE UN CATUN AL COMUNEI BALTATESTI, NU SE JUSTIFICA PRIMARIA