Neamț, în topul județelor cu cele mai multe căsătorii. Divorțurile, în scădere
Județul Neamț a ocupat locul 7 la nivel național în privința numărului căsătoriilor oficiate în luna august. Numărul căsătoriilor a ajuns, în ultima lună a verii, la 546, mai mare decât în iulie cu 69, dar mai mic cu 8 față de numărul căsătoriilor oficiate în august 2022, arată ultimele date publicate de Direcția Regională de Statistică Neamț.
La nivel național, în august, cele mai multe căsătorii au fost înregistrate în București (1.188), iar cele mai puține, în Covasna (145).
În ceea ce privește divorțurile pronunțate în luna august, județul Neamț s-a situat pe locul 27 la nivel național, cu 36 de cazuri, cu 25 mai puține față de iulie și în scădere cu 4 astfel de situații comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.
Din țară, cele mai puține divorțuri (4) au fost pronunțate în județul Sibiu, iar cele mai multe (222), în Arad, în ultima lună a verii.
Sursa foto: spcepcv.ro
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.