Jenant! Expert, despre poza lui Eminescu donată de avocata Poroșnicu Casei Memoriale „Veronica Micle”: „Nu este fotografia originală, ci o fotocopie!”

1
5164

La jumătatea lunii august, o informație plecată de la Complexul Muzeal Național Neamț făcea înconjurul redacțiilor naționale și locale: o poză originală a marelui poet Mihai Eminescu fusese donată de o avocată din Iași Casei Memoriale „Veronica Micle”, din Târgu-Neamț. S-a spus că era cea de-a treia fotografie cunoscută cu Mihai Eminescu, ce a fost realizată la Iași în anul 1884.

Gestul avocatei ieșence GianinaVera Poroșnicu, donatoarea, a fost catalogat de reprezentanții Complexului Muzeal Județean ca fiind unul de profundă generozitate, iar despre poză au spus că este un original realizat în atelierul celebrului fotograf Nestor Heck.

Cum a fost și firesc, informațiile au fost luate de bune, iar ziariștii au publicat articole care anunțau spectaculoasa donație făcută de avocata Poroșnicu. Ce-i drept, nu se întâmplă în fiecare zi ca o fotografie originală a marelui poet național să fie donată, așa că interesul presei și al publicului a fost justificat.

Din păcate, iar acest lucru a fost punctat de atacul.ro, nimeni de la Complexul Muzeal Național Neamț nu și-a pus întrebarea dacă respectiva fotografie este originală sau nu, adică, dacă poza este cea realizată, în 1884, în atelierul lui Nestor Heck.

Original sau nu?

Răspunsul l-a oferit unul dintre experții Complexului Muzeal Național Neamț, care a analizat fotografia expusă la Casa Memorială „Veronica Micle”. Concluzia specialistului a fost clară, și anume că poza donată de avocata Poroșnicu nu este una originală, ci o fotocopie.

Afirmația este una șocantă și îi pune într-o lumină proastă în special pe cei care au acceptat această donație fără să verifice anterior autenticitatea fotografiei lui Eminescu. Aceasta este prezentată vizitatorilor ca fiind originalul realizat de Nestor Heck, în anul 1884, ceea ce nu este real, după cum a stabilit expertul Complexului Muzeal Național Neamț.

Articolul Original sau fake? Suspiciunile care planează asupra autenticității pozei lui Eminescu ajunsă la Târgu-Neamț. Fotografia, donată de o avocată Casei „Veronica Micle”. Ce spun  specialiștii”, publicat de atacul.ro în data de 11 septembrie, l-a obligat pe directorul Complexului Muzeal Național Neamț să ia măsuri, mai ales că în joc era imaginea celei mai importante instituții de cultură din Neamț. Astfel, directorul Ciprian-Dorin Nicola i-a cerut directorului adjunct Mihaela Cristina Verzea, expert acreditat de Ministerul Culturii pentru bunuri arheologice şi istorico – documentare / fotografii, cărţi postale şi documente privind istoria României în sec.XX, să analizeze poza lui Mihai Eminescu, donată de Poroșnicu.

Fotografia a fost expertizată în data de 16 octombrie, iar un raport în acest sens a fost înaintat directorului Complexului Muzeal Național Neamț. Ciprian Dorin Nicola a recunoscut pentru atacul.ro că expertiza a fost finalizată, însă a refuzat să spună la ce rezultat a ajuns specialistul, respectiv dacă poza este sau nu originală. Motivul: poza ar urma să fie văzută încă de un expert, pentru ca lucrurile să fie clare.

Numai că lucrurile sunt foarte clare, indiferent de câți experți o vor analiza. Iar acest lucru poate fi lesne observat în urma unei simple comparații a pozei donate cu un original autentificat și tezaurificat, care se află expus la Memorialul „Mihai Eminescu” din Ipotești. 

Constatările expertului Complexului Muzeal Național Neamț

Informațiile atacul.ro arată că expertul Muzeului a constatat că poza donată de avocata Poroșnicu nu este fotografia originală, ci o fotocopie. Certificatul de autentificare eliberat de casa de licitații Artmark are, în opinia expertului, o formulare ambiguă. De exemplu, la denumirea obiectului nu este trecut nimic, ci doar o descriere sumară care spune că este penultima imagine cunoscută a lui Mihai Eminescu.

Concluzia expertului: fotografia donată nu este originală, este o fotocopie făcută după fotografia originală a lui Nestor Heck realizată în anul 1884. O demonstrează și lipsa mărcii atelierului. De fapt, poza nu prezintă elemente de identificare, are urme de lipire/dezlipire, semn că a fost lipită, iar ulterior, dezlipită.

Evaluarea fotografiei nu a avut numai rolul de a-i stabili autenticitatea, ci și punctul de plecare pentru demararea procedurilor de clasare în patrimoniul cultural național. Dacă ar fi fost o piesă originală se putea ajunge până la clasarea în Tezaurul Patrimoniului Cultural Național.

În concluzie, expertul a constatat că poza nu este un bun cultural care să poată fi clasat în Patrimoniul Cultural Național.

Ca să nu se ajungă aici, într-o astfel de situație penibilă, muzeografii de la Casa Memorială „Veronica Micle” ar fi trebuit să verifice cu atenția fotografie înainte ca actul de donație să fie făcut public. Cea mai mare vină este a celor de la Complexul Muzeal Național Neamț, pentru că nu poți să accepți un astfel de obiect fără să verifici cu atenție dacă este autentic.

Este rușinos de-a dreptul să pozezi și să afirmi că ai primit o poză originală a lui Mihai Eminescu ca, ulterior, să se constate că aceasta este o fotocopie.

Dacă publicația atacul.ro nu ar fi relatat despre suspiciunile care planează asupra acestei fotografii, foarte probabil că nu s-ar fi aflat niciodată că, de fapt, este o fotocopie. Iar cei care plătesc bilet ca să viziteze Casa Memorială „Veronica Micle”  din Târgu-Neamț, o fac ca să admire poza originală, așa cum afirmă autoritățile, nu o fotocopie după original.

Informațiile atacul.ro arată că nu este exclus ca fotografia să fie returnată donatorului Vera Poroșnicu.

Într-o discuție purtată cu redactorul atacul.ro, chiar înainte de a primi titlul „Pro Urbe” de la Primăria Târgu-Neamț, avocata Gianina-Vera Poroșnicu era convinsă că poza este originală. De altfel, în toate aparițiile publice, atât în emisiunile radio, tv, cât și în presa scrisă, avocata Poroșnicu a declarat că poza este originală, susținerea sa bazându-se pe certificatul eliberat de Artmark, dar și de specialiștii care ar fi analizat-o.

Dialogul redactor atacul.ro – avocata Poroșnicu:

Redactor: Poza pe care ați donat-o Casei Memoriale „Veronica Micle” este originală?

Gianina Vera Poroșnicu: Sigur că da, sigur că da!

Red.: La Memorialul Ipotești există o poză originală ca cea donată de dumneavoastră!

G.V.P.: Am certificat de autenticitate, tot ce trebuie!

Red.: Puteți să ne spuneți cine a eliberat acest certificat de autenticitate?

G.V.P.: Poza a fost scoasă la licitație de Artmark, are certificat cu serie …

Red.: Am văzut că ați declarat anterior că această poză a trecut prin mai multe colecții private până să ajungă să fie scoasă la licitație! Dumneavoastră ați licitat pentru ea, nu?

G.V.P.: Da, da! Este obținută prin licitație de către mine. Eu sunt deținătoarea certificatului, a tuturor actelor. Nu știu cine v-a informat sau vă dezinformează pe dumneavoastră, să știți că eu am toate documentele, nu fac eu prostii! Sunt avocat de drept penal! Nu există să fi fost victima unei înșelăciuni. Au văzut-o foarte mulți experți. Are ștampila lui Nestor Heck! Credeți că eu iau așa, orice? Tatăl meu este colecționar de Eminescu. În primul rând, a validat-o el, nu vă gândiți că suntem așa, niște naivi!

Red.: Puteți să-mi spuneți ce alți proprietari a avut această poză, de-a lungul timpului?

G.V.P.: Nu se poate spune chestia asta, ce proprietari … Să știți că inclusiv când participi la licitații semnezi niște documente, nu poți să vii să spui … Dumneavoastră credeți că cineva are voie să spună despre mine cineva? Da, că fac eu public! Dar nu are voie să spună Artmark cui i-a aparținut fotografia. Sunt niște reguli … sunt avocat de drept penal. E obținută prin licitație, este cu certificat de autenticitate, este de mine însămi foarte verificată și dusă la cunoscători …

Red.: Am căutat fotografia în patrimoniul cultural național și nu am găsit-o!

G.V.P.: Eu știu cum circulă ea (n.r. poza). Am toate actele cu care circulă și așa le-am donat, așa am făcut donația. Nu puteți să-mi spuneți mie ca avocat … Eu particip la licitații, am mai obținut de la licitații niște lucruri, de-a lungul timpului. Să nu credeți că mie îmi este străină procedura licitației sau mă poate pe mine păcăli cineva!

Red.: Când v-am întrebat cine a mai deținut-o de-a lungul timpului, ne-am gândit că a trecut și prin mâna unor personalități, cunoscuți oameni politici etc!

G.V.P.: Dar nu contează prin ce mână a trecut! În momentul în care vii acolo (n.r. la licitație) este sub anonimat, nu o să afli niciodată cine a cumpărat-o, doar dacă cel care a luat-o spune lucrul ăsta sau dacă vrea să o vândă într-o fază publică este treaba lui, dar niciodată licitatorul nu face așa ceva. Nu există …

Red.: Dar dumneavoastră știți traseul acestei fotografii, de când a fost realizată, în anul 1884, și până în prezent?

G.V.P.: Și dacă aș știi traseul, aș putea să vă zic? Știe cineva, a făcut exegeza istorică ca să știe traseul de la 1884? Sunteți răutăcios! Știu ce înseamnă toate legendele, pentru că tatăl meu, v-am zis, este pasionat de Eminescu, de istorie, știu foarte multe despre fotografie, contextul în care a fost făcută, dar traseul din mână în mână … ce bine ar fi dacă am ști!

Red.: Fostul proprietar, cel care a deținut poza înaintea dumneavoastră, nu a vrut să i se facă numele public?

G.V.P.: Nu vor oamenii, pentru că astea sunt comori. Poate să vină cineva să-și dea în cap să ți le ia. Dumneavoastră ați spune dacă ați avea un tablou, ați spune lucrurile acestea?

Red.: Dumneavoastră sunteți convinsă că poza pe care ați donat-o este originală?

G.V.P.: Dar cum să nu? Și am această … probe științifice … au văzut-o oameni de oameni care se pricep, care au ținut în mână fotografii vechi!

Red.: Știți că atunci când anumite obiecte de artă sunt la mare căutare, apar și falsurile …

G.V.P.: O fi apărând, dar e foarte greu să faci.  La mine s-au uitat oameni de oameni.  Și lemnul e tratat ca în epocă, și cuișoarele, și sticla. Am avut noroc că totul a fost autentic, până și cuișoarele, modul de prindere, vechimea lemnului …

Red.: De asta v-am întrebat despre istoria ei și dacă a stat pe biroul vreunei personalități a acestei țări?

G.V.P.: Se spune că ar fi stat pe masa lui Eminescu multă vreme, așa cum vrut au junimiștii să o facă într-o ramă … acum, nu știu, n-am ieșit niciodată la interval cu mărturirea aceasta, pe care nu o am ca probă, că, de fapt, ar fi fost exact o fotografie de pe masa lui Eminescu.

Fotografia originală se află la Ipotești

Cea de-a treia fotografie a lui Mihai Eminescu, varianta originală, se află în patrimoniul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” (Botoșani). Între cele două fotografii, cea donată și cea de la Ipotești, există și câteva diferențe, pe care redactorii atacul.ro le-au constatat. Poza donată de este puțin mai mare, având dimensiunile 15 cm x 10,5 centimetri, iar cea de la Ipotești, originală cu patalama, are dimensiunile 10,3 cm x 6,5 cm.

De asemenea, redactorii atacul.ro au mai constatat că fotografia donată Casei „Micle” este într-o stare bună, așa cum se vede și în fotografiile de mai jos.

Poza lui Eminescu de la Memorialul Ipotești se află într-o stare vizibil mai proastă comparativ cu cea donată de avocata ieșeană. Mai mult, fotografia care se afla la Ipotești a fost tezaurificată (FOTO JOS) și se află în patrimoniul cultural național (este originală 100%), iar cea donată de către avocata Poroșnicu deține un certificat de autentificare eliberat de o casă de licitații.

Sursa foto: http://www.eminescuipotesti.ro

„Noi avem o fotografie similară a lui Mihai Eminescu, de la 1884, cu o ștampilă pe verso cu „Muzeul Teatrului Național fondat 1841” și avem numărul de inventar de aici, plus semnătura fotografului Nestor Heck. Fotografia a fost preluată de la Muzeul Județean Botoșani prin procesul verbal nr. 360/23.07.1991 și este clasată la categoria <<Tezaur>> prin Ordinul ministrului nr. 2454/17.07.2008. Clasată la categoria <<Tezaur>> înseamnă că a fost expertizată de experți, iar expertiza garantează autenticitatea, garantează că este o fotografie originală, autentică. Este o fotografie expertizată, iar ordinul semnat de ministrul Culturii garantează, de fapt, autenticitatea”, ne-a declarat Lucia Țurcanu, muzeograf în cadrul Memorialului Ipotești.

 D.MURARU

Citește și:

Original sau fake? Suspiciunile care planează asupra autenticității pozei lui Eminescu ajunsă la Târgu-Neamț. Fotografia, donată de o avocată Casei „Veronica Micle”. Ce spun  specialiștii

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Ștefan 31 octombrie, 2023 at 11:38 Răspunde

    Admin.: Când o să vă declinați identitatea și calitatea din poziția în care faceti aceste afirmații, o să facem public și comentariul dumneavoastră!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.