DNA-ul calcă pe urmele Atacul. Angajările și achizițiile de la Complexul Vad-Dragomirești, verificate. Unii au intrat subit în concediu

1
3954

Cu o întârziere de câteva luni, procurorii anticorupție și-au concentrat, în sfârșit, atenția asupra unei investiții cu bani europeni și de la buget asupra căreia planează numeroase semne de întrebare.

Anchetatorii au solicitat, în această săptămână, informații și documente privind achizițiile și angajările de la Complexul Vad-Dragomirești. Ar urma, spun sursele noastre, și investiția ca atare, respectiv verificarea lucrărilor, respectarea termenelor etc. Interesul procurorilor vizavi de această investiție i-a făcut pe unii, care nu ar fi străini de ilegalitățile petrecute acolo, să-și caute de lucru și să plece în concediu. Ce-i drept, vremea este excelentă pentru vacanțe.

Atacul.ro a scris o serie de articole despre Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dragomirești, care se află în subordinea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, unde au fost plătiți peste 50 de angajați, deși în centru nu era internat niciun bolnav. Primii pacienți au fost internați abia acum două săptămâni, după ce muncitorii au reușit să racordeze clădirile la curent, dar și la rețeaua de apă. Problema este una foarte sensibilă, pentru că salariile personalului au fost acoperite din fonduri europene (luna viitoare proiectul se închide, lefurile urmând să fie asigurate de DGASPC), iar când este vorba despre bani europeni, „joaca” este mai dificilă.

Probabil, procurorii vor să afle, așa cum și noi ne-am întrebat, de ce și pentru ce au fost plătiți atâția oameni, dacă pacienții nu au fost transferați la centrul din Vad-Dragomirești.

O altă chestiune aflată în atenția procurorilor vizează concursurile de angajare ale celor care au ajuns să lucreze la complexul de la Dragomirești. Așa cum atacul.ro a relatat, printre cei care au ajuns să presteze în acest centru sunt și persoane apropiate, unele chiar foarte apropiate de șefi de prin Consiliul Județean Neamț. Unii dintre ei, după ce s-au angajat, pe bază de concurs, evident, și-au conservat posturile. Cu alte cuvinte, s-au asigurat că vor avea unde trage dacă vor zbura din funcțiile pe care le dețin în prezent, tot în instituții publice, că la privat e greu. Șefii sunt răi și cer rezultate, iar salariile sunt, în cele mai bune cazuri, de 3.000 de lei.

Dacă vor săpa adânc și cu simț de răspundere, procurorii vor afla lucruri incredibile, dar absolut firești într-o societate coruptă ca a noastră.

Sursele noastre arată că anchetatorii vor verifica și modul în care a fost realizată investiția (licitația, calitatea lucrărilor, termene respectate etc). De aceste lucruri s-a ocupat Consiliul Județean Neamț, în perioada în care era condus de infractorul corupt Ionel Arsene.

Licitația a fost castigată de Ștef Edil CDP SRL, o firmă controlată de Gheorghe Vlasie, zis și Ginel, cumătrul lui Ionel Arsene.

Foto: Ionel Arsene surprins cu BMW-ul Consiliului Județean Neamț la vila de pe malul Lacului Snagov, construită de muncitorii de la Stef Edil CDP SRL

Poate procurorii vor reuși să dezlege misterul prezenței infractorului Arsene la o vilă construită de Ștef Edil CDP SRL pe malul Lacului Snagov din apropierea Bucureștiului. Adică, firma care construiește acest complex de la Dragomirești, în urma unei licitații organizate de CJ Neamț, ridică o vilă somptuoasă în apropierea Bucureștilor, unde redactorii atacul.ro l-au surprins pe Arsene, la acea data șef de CJ Neamț.

Daniel MURARU

Citește și:

Inculpatul Arsene, cu BMW-ul de serviciu în „inspecție” la o vilă de lux de lângă București. Imobilul, construit de o firmă apropiată de Ginel

Austeritate, dar nu pentru ei. DGASPC Neamț plătește zeci de salariați ai unui centru pentru persoane cu handicap unde nu există niciun bolnav internat

Achiziții aberante la Complexul pentru persoane cu dizabilități de la Vad-Dragomirești. Milioane cheltuite, niciun bolnav internat

Achiziții aberante la Complexul pentru persoane cu dizabilități de la Vad-Dragomirești. Milioane cheltuite, niciun bolnav internat

Șefii DGASPC Neamț, la serviciu ca pe propria moșie. Ce are de ascuns conducerea instituției în cazul angajaților plătiți degeaba

Strategie ciudată la complexul DGASPC-ului de la Dragomirești. Pacienți plimbați dintr-un loc în altul pentru acomodare

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. FLORIN 29 octombrie, 2023 at 08:44 Răspunde

    Daca DNA si-ar fi facut treaba pentru care sunt platiti REGESTE…ar fi deschis zeci de dosare privind lucrarile de sute de milioane euro facute de firmele lui Ginel/Arsene in Neamt incepand de la licitatiile trucate si terminand cu modul in care au fost executate.Toate aceste lucrari sunt un mega furt al banilor publici unde Ginel $Arsene au facut profituri cu lucrari de proasta calitate de zeci de milioane euro.
    Daca DNA si-ar fi facut treaba ar fi descins la CJ pentru a aresta intreaga clica de spagari si hoti care s-au ”ocupat”de smenuirea tuturor acestor lucrari prin PNDL/buget care au ajuns la firme controlate de Arsene.
    Fiecare lucrare facuta de aceste firme ale lui Ginel trebuiau verificata la sange.S-a intamplat acest lucru?NU
    Fiecare semnatura pusa de infractorii de la CJ pe documentele de”receptie”ale acestor lucrari trebuiau verificate in teren.
    Nimic din aceste lucruri nu s-au intamplat….NIMIC
    De ce?Pentru ca DNA Bacau este intr-o stare de disolutie maxima neavand nici un chef de munca,stau degeaba prin birouri toata ziua pentru ca nimei nu-i trage la raspundere privind activitatea de 2 bani si anchetele de de 2 bani pe care le produc.
    DNA Bacau nu-si justifica existenta,salariile colosale,privilegiile fara numar si pensionarile la 40 de ani in conditiile in care NU LIVREAZA ABSOLUT NIMIC decat anchete de 2 bani care pot fi facute si de PL.
    Aceasta institutie esuata DNA ar trebui desfiintata pentru ca nu justifica MILIARDELE DE EURO pe care cetatenii acestei tari le platesc pentru functionarea ei, timp in care vad in jurul lor hotii fara numar,lux si epatare a unor angajati la stat sau mega furaciuni facute prin firme de casa a unor infractori aflati in pozitii de conducere.
    DNA ete o rusine nationala si a ajuns complice cu acesti infractori care devalizeaza Romania.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.