Județul Neamț, din lac în puț. De la datornicul la bănci Arsene, la Asaftei, dator vândut statului. Cum stau vicepreședinții
Județul Neamț nu mai scapă de blestemul președinților datori vânduți, fie băncilor, fie statului. În ultima situație se află actualul conducător al județului, cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Neamț, Ion Asaftei. Deși nu și-a putut gestiona banii în mediul privat și este dator vândut statului, Asaftei a fost pus să administreze banii și patrimoniul județului.
Asaftei, pensionarul dator statului
Ion Asaftei ocupă poziția de președinte al Consiliului Județean Neamț în locul lui Ionel Arsene, care, în martie, a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupție și a fugit de pușcărie la Bari, în Italia, și acesta dator vândut băncilor.
Declarația de avere arată că Asaftei are datorii la stat de peste 700.000 de lei, credite la o bancă de 120.000 de euro, iar unei persoane fizice îi datorează 9.500 de lei, datorii cu scadență anul acesta.
În privința averii, în mod oficial, actualul președinte de CJ deține numai o suprafață de teren agricol, de 3.197 mp, moștenită în 2005, în timp ce soția sa a dobândit, prin hotărâre judecătorească, un teren de 950 mp. Nu deține case și nici bijuterii.
În ceea ce privește veniturile locțiitorului lui Arsene, Ion Asaftei a câștigat din indemnizație 78.351 de lei, iar, pensionar fiind, din pensie a obținut 31.968 de lei (2.600 de lei/lună, în medie). Soția sa a plusat la veniturile familiei cu 24.684 de lei (2.000 de lei, în medie/lună). Indemnizația de consilier județean i-a adus lui Asaftei, anul trecut, 13.140 de lei, iar ca membru al ATOP, alți 11.738 de lei.
Chitic, terenuri multe
Mult mai bine la capitolul averi stă Dragoș Chitic, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț. Chitic, nu doar că deține importante suprafețe de teren în județ, dar, anul trecut, și-a împrumutat și fiul cu o sumă considerabilă și a mai pus și o sumă substanțială deoparte.
Potrivit declarației de avere, Chitic, care a fost primar al municipiului Piatra-Neamț, judecat pentru fapte de corupție, dosar despre care atacul.ro a scris AICI, deține, împreună cu soția, două terenuri intravilane, unul în Gârcina, de 1.080 mp, cumpărat în 2005, și altul în Bârgăuani, de 13.000 mp, achizițonat în același an, un teren agricol, de 500 mp, în Dobreni, dobândit în 2005, și un teren forestier, de 23.000 mp, în Bârgăuani, cumpărat tot în 2005.
Totodată, Chitic și soția dețin un apartament, de 60 mp, cumpărat în 2001, și două autoturisme, un Volkswagen Passat, din 2012, și un Ford Kuga, din 2013.
Vicele Chitic a investit peste 91.000 de lei în fonduri private, iar anul trecut a făcut economii de peste 93.000 de lei, depunându-i în depozite bancare.
Își împrumută fiul cu sume considerabile
Tot anul trecut, Chitic l-a împrumutat pe fiul său, Răzvan Gabriel, cu peste 140.000 de lei, după ce, în anul precedent, îi mai împrumutase cu puțin peste 100.000 de lei.
De asemenea, vicele a moștenit 17.500 de euro.
Veniturile lui Dragoș Chitic, anul trecut, s-au cifrat la 146.634 de lei (12.219 lei, în medie/lună), bani proveniți din indemnizația de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, în timp ce soția sa, care lucrează pentru o firmă privată, a obținut un venit de 28.300 de lei (2.300 de lei, în medie/lună). Chitic a mai câștigat 7.200 de lei din dobânzile bancare.
Declarația de interese a vicelui de CJ arată că fiul său, Răzvan Gabriel, lucrează tot la o entitate finanțată din bani publici, adică la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO Neamț, post ocupat prin concurs, bineînțeles, de unde a câștigat 44.413 lei (3.700 de lei, în medie/lună).
Vicele Păduraru și flota auto
Cel de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, Răducu-Adrian Păduraru, ajuns pe post tot după condamnarea lui Arsene, despre manevrele căruia atacul.ro a scris AICI, iese în evidență cu o flotă auto impresionantă pentru o persoană fizică.
Declarația de avere arată că Păduraru deține, în Săvinești, un teren intravilan, de 1.289 mp, cumpărat în 1997, și un spațiu comercial, de 360 mp, în aceeași localitate, împreună cu soția, construit în 2004.
La capitolul mașini, vicele de CJ are cu ce să se laude: deține nu mai puțin de 9 autovehicule, din care un BMW (din 2014), 4 Ford Tranzit (din 2002), 3 Peugeot Boxer (din 2002, respectiv 2014) și un Fiat Ducato (din 2002).
Și pentru Răducu Păduraru anul 2022 a fost unul profitabil, acesta plusând cu 77.000 de lei la depozitele și conturile deținute la bănci și, astfel, ajungând cu economiile la bănci la peste 260.000 de lei.
În privința câștigurilor, din indemnizația de consilier județean vicele a obținut 13.140 de lei, iar soția sa, care lucrează la Organismul Intermediar Regional, Programe Europene, Capital Uman, a câștigat 45.125 de lei.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.