Zeci de kilograme de substanțe folosite la fabricarea drogurilor de mare risc dispărute fără urmă de la o firmă din Neamț
România a devenit, în ultimii ani, un adevărat rai al consumatorilor și traficanților de droguri, fenomen pe care statul l-a scăpat de sub control. Numeroasele evenimente, cu consecințe tragice, provocate de persoane aflate sub influența stupefiantelor, au pus opinia publică în fața unei realități dureroase care nu mai poate fi ascunsă indiferent cât de mult și-ar dori unii acest lucru.
Tocmai de aceea, informația că dintr-o societate comercială a dispărut o cantitate impresionantă de precursori de droguri, substanțe chimice care sunt folosite la fabricarea stupefiantelor, cum ar fi amfetaminele, heroina sau cocaina, ar trebui să pună autoritățile pe jar. Substanțele pot ajunge pe piața neagră, dacă nu cumva au și ajuns, între timp.
Peste 40 de kilograme de precursori de droguri s-au … „evaporat”
Informațiile atacul.ro arată că situația descoperită la firma Melana SA, unul dintre cei mai mari producători de melană pe care i-a avut România, închisă la finele anilor 90, după o privatizare scandaloasă, se află în atenția autorităților.
Sediul SC Melana – sfârșitul anilor 2000 (sursa foto: tramclub.org)
Dispariția a aproximativ 40 de kilograme de substanțe chimice, ce se află pe lista precursorilor de droguri (anhidrida acetică, permanganat de potasiu, acid clorhidric etc), a fost reclamată autorităților spre finalul anului trecut, iar până în prezent, nimeni nu a fost tras la răspundere. Și nu este exclus ca acest lucru să se întâmple vreodată, mai ales dacă luăm în calcul circumstanțele în care au dispărut substanțele.
În primul rând, societatea Melana, în inventarul căreia se aflau precursorii de droguri, este în insolvență/faliment din 2003, iar dosarul nu a fost finalizat nici până astăzi. Un adevărat record, însă asupra acestui subiect vom reveni.
În al doilea rând, de insolvență/faliment s-au ocupat mai mulți lichidatori judiciari, iar unii dintre ei au decedat/îmbolnăvit între timp, iar dosarul a ajuns în portofoliul altor lichidatori. Este evident că și numărul judecătorilor care au avut cauza în lucru a fost destul de mare, dacă e să ne gândim la cei 20 de ani de când dosarul se află în faza de judecată, fără a exista o decizie finală.
Au fost supravegheate substanțele?
În aceste condiții, va fi greu, nu și imposibil, de identificat intervalul de timp în care au dispărut respectivele substanțe chimice. De asemenea, având în vedere obligativitatea controlului strict asupra precursorilor de droguri, cu siguranță că au fost persoane însărcinate cu supravegherea acestor substanțe folosite la producerea drogurilor. Dacă nu, cineva ar trebui să fie tras la răspundere. Totodată, trebuie văzut dacă cei de la Agenția Națională Antidrog (ANA), instituție aflată în subordinea Ministerului Administrației și Internelor (MAI), și-au îndeplinit sarcinile de serviciu pentru care sunt plătiți regește.
Prin Serviciul Precursori, Agenţia Naţională Antidrog este autoritatea competentă în sensul regulamentelor europene, având obligația asigurării respectării, la nivel național, a tuturor obligațiilor stabilite prin acestea. Serviciul menționat trebuie să monitorizeze operatorii şi operaţiunile cu substanțe clasificate și neclasificate, adică ar fi trebuit să știe ce se întâmplă în curtea Melana SA cu precursorii de droguri depozitați.
Același serviciu coordonează, la nivel național, activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile naţionale cu atribuţii în domeniul prevenirii deturnării precursorilor de droguri; asigură cooperarea cu societatea civilă , autorităţile şi organismele internaţionale din domeniul precursorilor de droguri, prin organizarea sau participarea la întâlniri sau grupuri de lucru cu reprezentanţi ai acestora, informări, schimburi de date, precum şi orice alte activităţi necesare îndeplinirii funcţiilor specifice; constituie şi gestionează baza naţională de date privind precursorii de droguri; constituie punct de contact unic în raport cu baza europeană de date privind precursorii; colectează date la nivel naţional, estimează necesarul licit de precursori, transmite Comisiei Europene şi INCB comunicările privind aplicarea măsurilor de supraveghere a comerțului cu substanțe clasificate și cu substanțe neclasificate la nivel intracomunitar și extracomunitar.
Ceea ce cu siguranță știm este că sesizarea privind dispariția celor peste 40 de kilograme de precursori de droguri din depozitele firmei Melana nu a fost făcută de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, care, având în vedere atribuțiile menționate mai sus, ar fi trebuit să fie implicată în acest caz.
Substanțe chimice foarte căutate pe piața neagră
Din depozitul Melana SA au dispărut substanțe chimice foarte căutate pe piața neagră a producerii de droguri. Vorbim despre anhidrida acetică folosită la producerea heroinei. În anul 2020, în Uniunea Europeană, au fost raportate patru capturi de anhidridă acetică, în cantitate totală de 920 de litri, iar în 2019, 26 000 de litri, fiind implicate patru state Belgia, Estonia, Țările de Jos și Austria.
De la Melana SA au mai dispărut cantități deloc de neglijat de:
- acid clorhidric – un precursor folosit la producerea cocainei. În etapa finală a procesului de producere a cocainei, se adaugă acid clorhidric și alcool „care duc la formarea unui precipitat de clorhidrat de cocaină”, ce se cristalizează în timp;
- permanganat de potasiu – un reactiv chimic utilizat în sinteza hidroclorurii de cocaină. Conform sfatulmedicului.ro, „pasta de coca” se supune purificării prin tratare cu acid sulfuric diluat și permanganat de potasiu, iar după decantare, soluția este tratată cu amoniac, rezultând cocaina bază. Aceasta este extrasă „cu eter sau acetonă, apoi, prin tratare cu acid clorhidric este transformată în clorhidrat. Din 150 kg de frunze se poate obține 1 kg pasta de coca”.
Sursa foto: www.airsafe.net.au
Daniel MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Se ocupa impostorii de la DIICOT carora le tremura curu cand Mararu trece cu masina prin fata sediului unde stau baricadati si paziti de un mancator de seminte de la Jandarmerie care nu face nimic in afara de a le spala masinile sefilor,sefutilor in conditiile in care singurele ”anchete”pe care le-au produs au fost cu niste tigani din piata si niste parliti care consumau niste droguri intr-un bar.
Nici o retea destructurata,nici un dealer prins,Mararu isi continua afacerile in oras ca in vremurile cand il conducea impreuna cu Soric.
Acesti inutili si paraziti de la Diicot cu salarii de 2-300 milioane /luna absolut ABERANTE si NEJUSTIFICATE asteapta linistiti pensionarea la 40 de ani pentru ca nimeni nu-i intreaba cu ce se ocupa si ce fac de banii aia multi pe care ii iau de la cetatenii care muncesc in mod real in aceasta tara.
DIICOT alaturi de SRI/Parchet/MAI sunt simbolul statului esuat de coruptie,nemunca,incompetenta, Romanica si cauza disolutiei ei.
FALIMENTUL tarii se apropie vertiginos cu acesti impostori.