Șansele infractorului fugar Arsene de a scăpa de condamnare, după ce Curtea Supremă i-a admis cererea de recurs

2
5941

În ultimele săptămâni, prin diverse cercuri, circulă tot mai des informația că Ionel Arsene (foto), fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, fugit în Italia din martie, unde se sustrage de la executarea unei pedepse de 6 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, va scăpa de probleme și că, în toamnă, Înalta Curte de Casație și Justiție îi va admite recursul în casație. Dacă va fi așa, Arsene va fi achitat, exact cum s-a întâmplat recent și cu Cristian Popescu – Piedone, primarul Sectorului 5, căruia magistrații Curții Supreme i-au admis recursul în casație. Zvonurile că decizia instanței supreme va fi una favorabilă fugarului din Bari (Italia) provoacă frisoane unor colegi de partid, care nu vor să mai audă de infractorul fugar, dar și unor angajați ai CJ-ului care refuză orice dialog cu Arsene, direct sau prin intermediari.

Încă de la început trebuie spus că între cazul primarului Piedone și cel al lui Arsene există o mare diferență, edilul bucureștean fiind achitat pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”. De fapt, acesta a și fost motivul introducerii recursului în casație de avocații lui Piedone.

În cazul lui Arsene, lucrurile stau cu totul altfel, cel mai probabil avocații acestuia solicitând admiterea recursului în casație și achitarea infractorului pe motiv că, în cursul judecăţii, nu au fost respectate dispoziţiile „privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente”. Mai exact, avocații au putut invoca faptul că Arsene nu a fost judecat de instanța competentă, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât avea calitatea de deputat în momentul comiterii faptelor. Adică, faptele ar fi fost săvârșite în perioada în care era deputat, iar demnitarii nu pot fi judecați decât de către Curtea Supremă. Însă, pe parcursul procesului, avocații au invocat în mai multe rânduri această excepție care de fiecare data a fost respinsă. Asupra acestui aspect vom reveni.

Despre recursul în casație

„Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac introdusă prin Noul Cod de procedură penală având drept scop judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept  aplicabile, prin urmare acesta va viza exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt. Această cale de atac este de competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, arată Ministerului Public.

Această cale extraordinară de atac este folosită de majoritatea infractorilor condamnați, dar și de către procurori, însă puține sunt situațiile în care este și admisă.

Există cinci situații în care se poate face recurs în casație, hotărârile fiind supuse casării:

  1. În cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;
  2. Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
  3. În mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
  4. Nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;
  5. S-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

„Examinarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie are loc în camera de consiliu şi se realizează de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului- asistent şi după îndeplinirea legală a procedurii de comunicare”, potrivit aceleiași surse, Ministerul Public.

Cererea, ca în cazul lui Arsene, poate fi admisă în principiu, situație în care cauza este trimisă în vederea judecării recursului în casaţie unui complet de 3 judecători. Trebuie menționat că, în același dosar, a fost admisă în principiu și cererea procurorilor anticorupție. Primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 14 septembrie.

DNA vs Arsene, 1-0

În acest moment, în „meciul” dintre Arsene și procurorii DNA, scorul este de 1-0 în favoarea anchetatorilor, însă situația se poate schimba în toamnă, în cazul în care instanța supremă va admite recursul în casație promovat de cel care a fugit în Italia.

Cum spuneam și mai sus, cel mai probabil, avocații lui Arsene au invocat ca motiv de recurs criteriul necompetenței instanței care l-a judecat. În cazul DNA, cel mai probabil, motivul de recurs invocat a fost cel care stipulează că „în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal”, în cazul infractorului instanța Curții de Apel Brașov dispunând încetarea procesului penal în cazul traficului de influență reclamat de Pinalti, pentru că a intervenit prescripția.

În procesul de corupție al infractorului Arsene, avocații acestuia au ridicat de mai multe ori excepția necompetenței materiale a instanței de judecată, însă fără succes. Ultima dată au făcut-o la Curtea de Apel Brașov, la ultimul termen de judecată. Avocații inculpatului au invocat excepţia necompetenţei materiale şi după calitatea persoanei a Tribunalului Bacău, apreciind că, potrivit art. 40, alin.1 C.pr.pen, coroborat cu art. 48 alin.1 C.pr.pen., competentă să judece cauza este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că inculpatul a demisionat din funcţia de parlamentar din cursul anului 2016.

Instanţa brașoveană a constatat că solicitarea nu constituie o noutate, nici încadrarea juridică invocată de apărători, nici situaţia de fapt (respectiv că inculpatul demisionase din funcţie din anul 2016).

Vizavi de chestiunea necompetenței materiale, magistrații brașoveni au constatat următoarele (explicația, însoțită de argumente, este menționată și în motivarea sentinței, prin care Arsene a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare): „Astfel: s-a avut în vedere faptul că în referatul cu propunerea de arestare preventivă formulată de procurorul DNA la data de 18.01.2018, şi care a făcut obiectul dosarului nr. 129/110/2018, unde se arată faptul că „în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 48 alin.1 lit.a C,pr.pen. având în vedere faptul că infracţiunile comise de inculpatul Arsene Ionel nu au legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia. Inculpatul şi-a traficat influenţa decurgând din funcţiile deţinute: preşedinte de partid şi deputat – fără ca primirea sumelor de bani să fie realizată în exercitarea atribuţiilor de deputat sau în legătură cu aceste atribuţii”. Aceeaşi excepţia a fost invocată de apărătorul ales al inculpatului la data soluţionării propunerii de arestare preventivă, fiind respinsă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi prin Încheierea nr. 9/19.01.2018 (prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă şi s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar). Această încheiere a fost contestată de procuror şi inculpat, şi soluţionată prin încheierea nr. 8/29.01.2018 de către completul de judecători de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bacău, cu admiterea contestaţiei promovate de procuror şi luarea măsurii arestului preventiv. În respectiva încheiere la pag. 53 dosar se face referire la excepţia invocată şi temeiul discutat, acela al art. 48 alin.1 C.pr.pen. Chestiunea competentei materiale a instanţei, a tribunalului a fost analizată de Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ în cele două încheieri prin care s-a dispus începerea judecăţii: încheierea din data de 30.05.2018 nr. 93 a Judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Neamţ pronunţată în dosarul nr. 431/103/2018/a1, încheiere ce a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de inculpat împotriva acestei încheieri, de către Curtea de Apel Bacău, la data de 28.06.2018 nr. 75 (fila 63 dosar). În dosarul nr. 1405/103/2018/a1, prin încheierea nr. 169/09.10.2018, Judecătorului de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probatoriului şi sesizării instanţei, dispunând începerea judecăţii. Aceasta a rămas definitivă odată cu respingerea contestaţiei formulate de inculpat, de către Curtea de Apel Bacău, prin încheierea nr. 145/23.11.2018, încheiere prin care se costată corecta sesizare instanţei, fila 108 dosar). Ceea ce s-a dorit a demonstra prin acest rezumat, a fost tocmai faptul că această excepţie a fost invocată de 6 ori, de fiecare dată a fost analizată de instanţe, soluţiile fiind de respingere a ei şi constatare a legalei competenţe de soluţionare a cauzei de către tribunal şi nu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, în condiţiile în care nu s-au modificat în niciun fel încadrările juridice”.

Faptele imputate inculpatului nu au legătură cu îndatoririle de deputat”

Magistrații brașoveni au și explicat de ce cauza nu trebuia să fie judecată de Înalta Curte de Casație, ci de tribunal, iar argumentele sunt edificatoare.

 „Lecturarea prevederilor acestei legi (n.n. Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor) evidenţiază că faptele imputate inculpatului, ce fac obiectul prezentei cauze, nu au legătură cu îndatoririle de deputat ale acestuia, nevizând activitatea sa în cadrul Camerei Deputaţilor, ori a comisiilor parlamentare din care făcea parte, nici prezenţa la şedinţele camerelor, nici activitatea de vot. Conform actelor de sesizare a instanţei, acţiunile inculpatului s-au realizat în contextul influenţei politice şi a autorităţii de care acesta se bucura în diverse cercuri, în virtutea calităţilor sale de deputat şi de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid. Cu alte cuvinte, inculpatul şi-a traficat influenţa ce decurgea din funcţiile deţinute, fără ca primirea/pretinderea sumelor de bani să fie realizată în exercitarea atribuţiilor de deputat sau în legătură cu aceste atribuţii. În acest context, nu se poate reţine că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 48 alin. 1 lit. 24 Cod procedură penală, pentru a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se constată prin urmare, că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Tribunalului Bacău invocată de inculpat la termenul din data de 02.2022”, se arată în motivarea Curții de Apel Brașov.

Așadar, rămâne de văzut dacă Curtea Supremă va admite recursul în casație formulat de Arsene.

Argumentele prezentate de către magistrații care au respins excepția necompetenței materiale a instanței de judecată, invocată atât de des de avocații infractorului, sunt clare și pe înțelesul tuturor. Însă nu este exclus ca judecătorii Curții Supreme să aibă un alt punct de vedere.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. FLORIN 18 iulie, 2023 at 06:24 Răspunde

    Va scapa.
    De aia i-a fost ”acceptat” acest”recurs”exceptional care se aplica numai in cazul hotilor de calibru mare .
    Nu va face 1 zi puscarie.
    La fel ca senatorul Munteanu care lua spagi de milioane de euro si care a fost achitat/prescris,etc
    Zecile de milioane de euro furati cu PNDL au uns coruptii din Justitie si ”serviciile gogomane”de impostori care numai cu hotii se ocupa.
    Daca nu le vor fi taiate la jumatate salariile platite DEGEABA acestor impostori si corupti din Justitie si”serviciile gogomane” care au distrus aceasta tara si viitorul ei Romanica va ajunge la groapa de gunoi.
    A da 5000 euro/luna salariu si ”pensie” la fel, la 40 de ani, acestor impostori CORUPTI SI INCOMPETENTI care se”vaita”ca au prea multe dosare insa ”muncesc”3 ore /zi este o CRIMA.
    Daca populatia de prosti patologici nu vor sanctiona la vot mafiotii si slugile securiste din PSD/PNL pentru lipsa oricaror reforme in Justitia corupta si incompetenta atunci isi merita soarta de prostii Europei.

  2. Plai cu boi 18 iulie, 2023 at 17:31 Răspunde

    Absolut convins că va scăpa. Câtă vreme la putere vor fi partidele care se trag din fostul PCR Romania este condamnata la întuneric. Și pesede și penele sunt la fel de vinovați pentru dezastrul de după 90.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.