Cresc copacii pe nisipul furat de la Bârgăuani. Ancheta, nefinalizată nici după 2 ani și 5 luni de la săvârșirea faptei

1
1923

Ancheta furtului a peste 7.000 de tone de nisip, faptă săvârșită în comuna Bârgăuani, principalul vizat fiind un personaj apropiat de Gheorghe Vlasie, zis și Ginel, cumătrul lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, nu a fost finalizată nici acum.

Au trecut 2 ani și 5 luni de când atacul.ro a dezvăluit cum poți să furi în  un munte de nisip fără să-ți pună nimeni vreo întrebare. Iar activitatea infracțională care a însemnat, pe lângă exacavatul nisipului, și transportul acestuia pe o distanță de câteva zeci de kilometri până la Săvinești, pe un teren de lângă stația de sortare a firmei Aqua Parc SRL, nu a fost perturbată de nimeni.

Totul s-a întâmplat în starea de urgență generată de Covid-19, când pe drumuri era plin de filtre de Poliție, Jandarmi și Armată. Cu toate acestea, niciun camion cu nisip furat nu a fost oprit pentru control.

Abia după dezvăluirile publicației atacul.ro, autoritățile s-au autosezizat și au demarat cercetările. Polița a făcut-o cu întârziere de o zi, ceea ce a permis, ipotetic, ca unii să-și „aranjeze cărțile”.

Acum, pe nisipul de la Bârgăuani, depozitat lângă stația de sortare de la Săvinești, a început să crească vegetația, salcâmii depășind deja 1,5 metri în înălțime.

Ceea ce au constat atunci autoritățile conduce clar spre concluzia că la mijloc a fost vorba despre un furt, nisipul sustras fiind indisponibilizat de autorități până la finele anchetei.

La fața locului a fost găsit George Trifan, partener de afaceri al lui Gheorghe Vlasie, zis și Ginel.

Trifan și Ginel sunt judecați în același dosar aflat pe rolul Tribunalului Neamț, pentru evaziune fiscală, constituire a unui grup infracțional organizat.

La momentul respectiv, Trifan a spus că este proprietarul terenului respectiv și că pune bazele unei plantații de nuci. A mințit, pentru că nu a prezentat documente care să-i confirme afirmațiile, deoarece nu le avea, terenul având cu totul un alt proprietar.

Nisipul era excavat de utilaje ce aparțin firmei Ștef Edil CDP SRL, controlată, prin interpuși, tot de Ginel. Multe dintre camioanele folosite pentru transportul nisipului aparțineau firmei Industrial Construct Ardeal SRL, controlată de Sorin Ciufudean, personajul trimis în judecată „la pachet” cu Marcoci și Cozmanciuc în dosarul „Combinații pentru controlul Apelor Române”.

Verificările celor de la Mediu și de la Ape au scos la iveală că exploatarea era ilegală, utilajele săpând fără nicio autorizație de la primărie, Mediu, Agenția Națională a Resurselor Minerale (ANRM), Administrația Națională Apele Române etc.

De fapt, cei care exploatau nu aveau absolut nicio autorizație.

Mai mult decât atât, verificările ulterioare aveau să scoată la iveală și alte aspecte, respectiv că exploatarea se făcea într-o zonă protejată – aria naturală protejată „Pădurea și lacul Mărgineni”. 

În plus, terenul figura în acte ca pășune, aceasta fiind concesionată unui crescător de animale, care încasa subvenții de la APIA.

Pe George Trifan l-am găsit și ca reprezentant al firmei Mavgo Holding SRL, la lucrările hidrotehnice de la Albuia și Țiganca, pentru care a fost trimis în judecată, pentru fapte de corupție, Mihail Popescu, fostul director al ABA Siret Bacău.

Încă o grămadă de nisip lângă stația de sortare a Aqua Parc

Poliția a început cercetările pe 9 aprilie 2020, adică după o zi de la apariția articolului, iar întârzierea i-a ajutat pe unii care, astfel, au avut timp să-și facă apărările.

Verificările au stabilit că este vorba de o cantitate de 7.215 tone de nisip furat (FOTO) de la Bârgăuani și găsit lângă stația de sortare a societății Aqua Parc.

În prezent, stația de sortare funcționează pe o altă firmă – Helgra Decora SRL Borlești, unde asociat unic este Eugen Ginel Vlasie, fiul lui Ginel, cumătrul lui Ionel.

Până la sfârșitul cercetărilor, nisipul fără documente legale a fost indisponibilizat.

Pe parcursul anchetei, în apropierea stației de sortare, lângă râul Bistrița, a fost găsită o altă grămadă de nisip ce avea ca sursă cariera ilegală de la Bârgăuani.

Ancheta este realizată de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Neamț, cercetările fiind supravegheate de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț.

Este de neînțeles de ce întârzie atât de mult o soluție în dosar, mai ales că anchetatorii au la îndemână informații clare.

Pe scurt: nisipul a fost exploatat fără niciun fel de autorizație, de pe un teren public, ce figurează ca arie protejată.

Mai simplu de atât nici că se putea. Poate, dacă polițiștii s-ar fi mișcat mai repede, am fi aflat și că în afacerea ilegală au fost implicate și alte personaje, cu nume sonore, din județ.

Daniel MURARU

Citește și:

Revoltător! 2 (doi) ani de când omul lui Ginel a furat un munte de nisip și a rămas nepedepsit. Autoritățile se prefac că-l anchetează

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. ichim.@ 9 septembrie, 2022 at 15:30 Răspunde

    La cate amenzi, Dosare Penale foarte multe in lucru la diferite unitati de Parchet, de ani de zile sau la completai trimise din nou la MAI – IPJ NEAMT SICE, au S.C. AQUA PARC SRL, S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. si mai nou ” rebotezata” S.C. ANTREPRIZA DE CONSTRUCTII DRUMURI SI AUTOSTRAZI S.R.L. de ce mai emit Administratia Bazinala de Apa SIRET – BACAU si Sistemul de Gospodarire a Apelor NEAMT, acte de reglementare de gospodarire a apelor, respectiv Avize si Autorizatii de gospodarire a aopelor! ???
    Asta nu inseamna complicitate cu activitatile infractionale ale societatilor in cauza ??? Sau asa se pastreaza posturile caldute si aranjamentele politice privind furturile de agregate minerale cu distrugerea cursurilor de ape si a mediului ???
    Oricul procurorii din aceste dosare trebuie scosi din sistemul de justitie ca incompetenti total, pentru ca se livreaza material probatoriu la greu si ei taraganeaza mersul dosareler!! Sau mai stii, poate nu stiu ce inseamna “ agregate minerale” si trebuie sa treaca un timp mare sa studieze !!!!!!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.