Ce ascunde tentativa de demitere a vicelui Samson? „Interesul public”: afaceri, funcții și mulți bani. Negocieri eșuate

0
2402

Subiectul politic al acestei săptămâni este de departe tentativa de înlăturare a lui Radu Samson din funcția de viceprimar al orașului Roman. Așa cum se știe deja, proiectul de demitere nu a trecut în ședința de ieri a Consiliului Local Roman, pentru că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi.

Astfel, Samson, care a reușit să-i supere pe marii liberali romașcani, a rămas în continuare să ocupe scaunul de viceprimar.

Evenimentul de la Consiliul Local Roman a fost urmat de o puternică dezbatere în mediul online unde, în funcție de apartenența și de simpatiile politice, fiecare și-a împărtășit opinia pe marginea subiectului.

Pentru demiterea lui Samson, care vine de la USR, au votat 10 consilieri, iar împotrivă 5. Nu au participat la vot consilierii PSD, care i-ar fi lăsat pe cei de la PNL și USR să-și rezolve problemele din „familie”, adică din actuala coaliție de guvernare a Romanului.

Ca Radu Samson să fie demis era necesar un număr de 15 voturi, respectiv 2/3 din totalul consilierilor locali.

În acest moment, structura CL Roman este următoarea: 8 consilieri PNL, 5 consilieri PSD, 4 consilieri USR, 2 consilieri Împreună pentru Moldova (IPM) și câte un consilier de la Pro România și PPUSL. Ca să-l dea jos pe Samson, PNL-ul mai are nevoie de încă 7 voturi, care ar putea fi obținute de la PSD (5) + IMP (2) sau de la PSD (5) + PPUSL (1) + Pro România (1). Bineînțeles, se pot face și alte calcule. Numai că, pentru a obține voturile necesare debarcării viceprimarului Samson, primarul Achiriloaei și consilierii săi ar trebui să facă niște concesii, să renunțe la niște funcții. Principalul partener în acest plan ar fi PSD, care are 5 consilieri locali, ceea ce înseamnă că pentru debarcarea vicelului ar mai fi nevoie de încă două voturi, în acest sens fiind vehiculate cei doi aleși de la PPUSL și Pro România. Pe lângă concesiile pe care ar trebui să le facă PSD-ului, liberalii ar trebui să ofere ceva și celor de la PPUSL și Pro România. Însă, în primul rând, liberalii trebuie să-i mulțumească pe social democrații Oanei Bulai, mult mai pretențioși atunci când vine vorba despre „proiectele pentru romașcani”.

Informațiile atacul.ro arată că social democrații ar fi condiționat susținerea liberalilor în acțiunea de demitere a vicelui Samson de obținerea unor funcții, dar și a altor beneficii.

Ce funcții și-ar dori pesediștii

Funcțiile vizate de pesediști ar fi cele de viceprimar, city manager și șef al Poliției Locale, propunere cu care liberalii nu prea sunt de acord, mai ales că într-o astfel de formulă, primarul Achiriloaei s-ar trezi flancat de doi pesediști. Însă nu funcțiile ar fi adevărata miză, ci afacerile. Liderii romașcani ai celor două partide s-ar fi întâlnit în mai multe rânduri la București, unde ar fi negociat planul de demitere a vicelui Samson de la USR. Întâlnirile au continuat și în alte formule. Cum Primăria Roman urmează să deruleze proiecte de anvergură, la mijloc fiind vorba despre zeci de milioane de lei – lucrări de construcții, discuțiile au alunecat, automat, și în zona afacerilor. Iar din tortul acesta s-ar înfrupta și unii de la PSD. Ne referim la constructori, evident. Așa că, în cadrul negocierilor, a fost abordat și acest subiect, în sensul ca o parte din lucrări să fie atribuite de primărie unor firme de casă a PSD. În special unui constructor înscris recent în partid, afacerist ale cărui firme au executat multe lucrări pentru municipalitate, până a căzut în dizgrația marilor liberali.

Partea liberală nu a agreat această variantă, fie de teamă, fie din cauza pretențiilor considerate exagerate. Cu toate acestea, liberalii, deși nu au bătut palma cu PSD, au forțat nota și au venit, ieri, cu proiectul de demitere a vicelui Samson. Acesta a fost acuzat de inițiatorii proiectului de demitere că a provocat un mare rău imaginii Primăriei Roman postând, pe contul său de Facebook, că un băiat s-a înecat în ștrandul municipal, când, de fapt, victima fusese salvată și transportată la spital, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

De asemenea, lui Samson i s-a imputat că a promovat, în mediul online, acțiuni împotriva instituției pe care o reprezintă. Motivele invocate nu au nicio treabă cu activitatea viceprimarului, ci mai degrabă cu ceea ce face acesta în timpul liber când se află în fața calculatorului, criticile la adresa primăriei nefiind acceptate. De parcă ar fi obligatoriu, dacă lucrezi la primărie, să nu mai critici anumite acțiuni.

Proiectul de hotărâre nu a trecut, în primul rând, pentru că social democrații nu au primit garanții că pretențiile lor vor fi îndeplinite după votul pentru destituirea vicelului.

Din punct de vedere politic, toată lumea a încercat să puncteze, acuzațiile curgând din toate părțile. Ceea ce trebuie să știe romașcanii este că mult invocatul „interes public” nu și-a găsit locul în cadrul negocierilor dintre cele două tabere, acestea disputându-și doar funcții și afaceri.

Nu este niciun secret că Samson nu mai este agreat de liberali, primul semn în acest sens fiind dat când vicelului i-au s-a tăiat din atribuții. S-a întâmplat, culmea, după ce atacul.ro și Roman TV au publicat o serie de informații privind licitațiile ce urmau să se desfășoare pentru anumite terenuri, dar și pentru spațiile pe care se află amplasate panourile publicitare.

În cea din ultimă afacere au interes atât Oana Bulai, (tatăl ei controlează o firmă ce deține mai multe terenuri pe care sunt amplasate panouri publicitare în Roman); unul dintre fii deputatului Leoreanu, care deține și el panouri, și Lucian Micu, fostul viceprimar/primar al Romanului, a cărui firmă de familie scoate bani din închirierea de panouri publicitare.

Licitațiile pentru aceste terenuri pe care se află amplasate panourile publicitare au fost anulate și nici până la această dată nu au fost reluate. Se întâmplă în condițiile în care multe dintre aceste contracte au expirat. Bine, asta nu-i împiedică pe unii să încaseze în continuare bani din închirierea panourilor. O ilegalitate clară pe care autoritățile refuză să o vadă.

Daniel MURARU

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.